Published On: vin, Mar 29th, 2013

Fermieri, grabiti-va pentru depunerea declaratiilor pentru cota de lapte

Share This
Tags

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza operatorii care achizitioneaza lapte, precum si producatorii detinatori de cota de lapte pentru vanzari directe ca, incepand cu 1 aprilie 2013, trebuie sa depuna declaratiile anuale privind livrarile, respectiv vanzarile, realizate in anul de cota 2012/2013.

Anul actual de cota se incheie la 31 martie 2013, iar declaratiile anuale trebuie completate si depuse la Centrul Judetean al APIA Braila pana la data de 14 mai 2013, inclusiv, fara penalizari. Declaratiile trebuie depuse de catre producatorii care detin cota pentru vanzari directe si de catre operatorii care achizitioneaza lapte de la producatori.

“Producatorii detinatori de cota pentru vanzari directe trebuie sa completeze declaratia anuala pe baza datelor din Caietul fermierului.  Precizam ca, in functie de cantitatea de cota de vanzari directe detinuta, Caietul fermierului este de doua tipuri: tip A (pentru producatorii care detin cota mai mare de 5.000 de kilograme) si tip B (pentru o cantitate mai mica de 5.000 de kilograme). Este important de mentionat ca producatorul care detine cota pentru vanzari directe trebuie sa depuna declaratia anuala chiar daca nu a comercializat lapte sau produse lactate in cursul anului de cota. Cumparatorii trebuie sa depuna la centrele judetene APIA declaratia anuala privind cantitatea de lapte achizitionata in anul de cota 2012/2013, termenul limita fiind tot 14 mai 2013”, a mentionat Daniela Militaru, sefa APIA Braila.

Producatorilor de lapte care nu depun in termenul legal stabilit declaratia anuala privind cantitatile comercializate, li se aplica penalitatea de retragere a cotei individuale de lapte la rezerva nationala. Cotele individuale nu vor fi retrase daca producatorii detinatori de cota vor transmite impreuna cu declaratia anuala si o justificare scrisa, datata si semnata, asupra imposibilitatii transmiterii acestei declaratii in termenul legal.

Pentru cumparatorii de lapte care nu depun la termen declaratia anuala privind cantitatile achizitionate, sunt calculate penalitati pentru fiecare zi calendaristica de intarziere, incepand cu data de 15 mai. Penalitatea reprezinta suma corespunzatoare taxei datorate pentru o depasire de 0,01 % din cantitatile de lapte care i-au fost livrate de producatori pentru fiecare zi calendaristica de intarziere. Suma trebuie sa fie cuprinsa intre 100 si 100.000 euro. In egala masura, cumparatorul care nu trimite declaratia anuala risca sa piarda dreptul de a achizitiona lapte de la detinatorii de cota, prin retragerea aprobarii.

Comentarii

comentariu

About the Author

-