Published On: joi, Mar 21st, 2013

Epava plutitoare

Share This
Tags

Nu ţin morţiş să cânt prohodul PDL-ului. O face chiar PDL-ul însuşi, cu mare succes. Mulţi se întreabă de ce se dă o bătălie atât de cruntă pentru o epavă politică precum fostul partid de suflet al rezidentului de la Cotroceni. Cei ce sunt nedumeriţi de aparenta disproporţie între intensitatea luptei şi miza războiului nu iau în considerare cele două aspecte fundamentale care conturează fratricidul PDL-ist la care asistăm cu oarecare satisfacţie. În primul rând, dispreţul reciproc, mergând până la ură, pe care Blaga, Udrea şi Macovei îl cultivă încă de la începuturile tumultuoase ale pedelismului de tip cotrocenist. Acest partid a fost fracturat încă de la înfiinţare, vinovat de multiplele mezalianţe interne fiind, evident, Băsescu Traian, omul care ştie, ca nimeni altul, să treacă cu buldozerul peste sentimentele celor ce-i acordă încredere şi sprijin. În mentalitatea şarlatanului de la Cotroceni stă adânc înfiptă convingerea că pe oameni diferiţi îi ţii laolaltă speculându-le sistematic slăbiciunile care au legătură directă cu puterea miraculoasă a unui providenţial personaj charismatic. Făcând risipă de generozitate, Băsescu le-a căutat în coarne puţinilor intelectuali din PDL, i-a cumpărat pe flămânzi cu ciozvârte politice apetisante, i-a încurajat pe hrăpăreţi să dea iama prin debaraua cu bunătăţi energetice, i-a ferit pe manglitori de muşcătura veninoasă a „completurilor negre” din justiţie. Puţinii PDL-işti căzuţi în dizgraţie ori puşi în contact cu răcoarea n-au fost decât avertismente  date celor care începeau să mişte-n front ori se trezeau fluierând în biserica diavolului de la Cotroceni. Astfel i-a ţinut laolaltă Băsescu pe oamenii importanţi ai PDL-ului – cu realitatea zăhărelului şi cu umbra biciului, aşa cum îi stă bine unui dresor de animale umanizate (ori de oameni îndobitociţi, mai degrabă!!). Odată cu pierderea puterii politice, armata băsiştilor a suferit pierderi suficient de mari ca să nu mai recunoască autoritatea absolută a idolului lor de la Cotroceni. Abia aici apare al doilea motiv pentru care se ciomăgesc meticulos cele trei tabere din PDL. Cine câştigă partidul moşteneşte nu numai brand-ul compromiţător, dar şi sediile din toată ţara, reţeaua de organizaţii locale (ciuntită ori ba) şi avantajul unor cheltuieli de marketing infinit mai mici decât ar presupune înfiinţarea, lansarea şi popularizarea unei noi mişcări politice. A apus vremea când punerea pe picioare a unui partid însemna mai mult entuziasm şi mai puţin bani. În condiţiile politice actuale din România, lansarea pe piaţă a unui partid înseamnă cheltuieli de jumătate de miliard de euro. Se poate şi mai ieftin, dar partidul care nu dispune de sume enorme de bani rămâne la stadiul de lansare televizată. Ca să intri în conştiinţa electoratului trebuie să deschizi larg punga, începând cu presa şi terminând cu organizaţiile teritoriale. În plus, e nevoie să-ţi stimulezi material membrii, căci vremea apostolatului s-a dizolvat în era fripturismului.

Pentru că n-au cum să se excludă reciproc din PDL, Vasile Blaga, Elena Udrea şi Monica Macovei încearcă separat să pună şaua pe costelivul lor catâr. Unul dintre ei – probabil, Blaga – va reuşi să încalece animalul. Astfel, buldogul va ajunge căpitan pe o epavă politică pe care trebuie s-o menţină în stare de plutire. Fără Băsescu, Udrea şi Macovei, epava PDL-ului pierde lestul care o trage spre fund şi, dacă, într-un moment de inspiraţie, renunţă şi la odiosul nume democrato-liberal – revenind nostalgic la cumsecadele „Partid Democrat” – are şanse bune să revină onorabil în viaţa politică românească după o bine-venită penitenţă şi o drăgăstoasă despărţire de Adriean Videanu-Bordură, coşmarul nostru hidroelectric şi oltchimic.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-