Published On: Soare, Mar 24th, 2013

Disponibilizari sau salarii mai mari la CFR?

Share This
Tags

*Sindicalistii din sectorul feroviar se vor intalni, saptamana viitoare, cu reprezentantii CFR pentru a negocia Contractul Colectiv de Munca (CCM) pe 2013*

Potrivit presedintelui Sindicatului Liber Miscare Comercial Dobrogea CFR Marfa Dobrogea, Gheorghe Spanu, pe 23 aprilie expira CCM incheiat la nivelul companiei. „Potrivit legislatiei in vigoare, urmeaza sa incepem negocierile pentru incheierea unui nou CCM. Prima intalnire cu membrii conducerii CFR a fost stabilita pentru marti, 26 martie”, a declarat Spanu. Printre cele mai importante revendicari se numara corelarea salariului minim din cadrul CFR cu salariul minim pe economie. In prezent, cel mai mic salariu oferit unui angajat este de 600 de lei. Daca solicitarea sindicalistilor va fi acceptata de conducere, acesta va creste la 750 de lei. „De cinci ani, salariile din CFR au fost inghetate, dupa ce au suferit, in prealabil, o diminuare de 25%. In conditiile in care preturile au crescut, pentru angajatii CFR a devenit din ce in ce mai greu sa duca un trai decent”, a spus liderul sindical. In cadrul discutiilor se vor renegocia si drepturile suspendate ale angajatilor CFR: prima de vacanta, prima de Paste, prima de Craciun si prima de Ziua Feroviarului. Potrivit liderului sindical, avand in vedere ca, anul trecut, compania a inregistrat profit, exista speranta ca macar o parte din drepturi vor fi recuperate. De asemenea, se vor cere conditii de munca mai bune. „Acestea sunt principalele revendicari pe care le vom aduce la cunostinta conducerii CFR. Speram ca pana marti sa fie repartizat si bugetul companiei, pentru a putea incepe discutiile”, a mai spus Spanu in comunicat.

Comentarii

comentariu

About the Author

-