Published On: Soare, Mar 17th, 2013

Ce mai face dreapta?

Share This
Tags

Pe vremea când îmi exersam modestele aptitudini politice, am descoperit cu surprindere că ideologiile au prea puţin de-a face cu campaniile electorale şi, mai ales, cu programele de guvernare. Nici măcar liderii partidelor politice nu au convingeri doctrinare suficient de puternice pe care  să le pună în practică după ce le expun cu emfază pe la radio, televiziune şi adunări publice. Aşa au apărut, de-a lungul interminabilei noastre tranziţii, măsuri de dreapta luate de stânga democratică şi politici de stânga aplicate de dreapta la fel de democratică. Nuanţele nu au întârziat să apară – centru, centru-stânga, centru-dreapta, extreme, etc. Poziţionările ideologice au devenit atât de inutile, încât legitimarea lor în faţa electoratului implică o consistentă doză de ridicol din partea partidelor care vor cu orice preţ să şi le asume. Are USL-ul vreo legătură directă cu stânga ori cu dreapta politică?… Singura doctrină care animă actuala coaliţie de guvernământ este antibăsismul, un crez politic mai uşor de comentat decât de aplicat, având în vedere avantajele electorale ale acestui nefericit concubinaj. Dacă totuşi convenim să aplicăm stereotipul stânga-dreapta, tabloul ideologic naţional pare a fi într-o ureche, dezechilibrat de ceea ce se întâmplă în emisfera dreaptă a politicii româneşti. Dacă PSD-ul, în poziţia lui formală, n-are concurenţă aproape deloc pe piaţa opţiunilor de stânga, este vina exclusivă a PPDD-ului, acea puturoasă adunătură populistă scoasă la lumină de Dan Diaconescu din tomberonul de gunoi al fostului OTV. Aşadar, nimic nou pe frontul stângii democratice. Pe dreapta însă, concurenţa între curentele liberale româneşti are tendinţa de a semăna confuzie în electoratul conservator cu tradiţii anticomuniste şi antisocialiste. Încercările taberei băsiste de a acapara dreapta politică s-au lovit crunt de însuşi personajul central al tristei legende anticomuniste în spatele căreia stă ascuns Băsescu Traian, farsorul securisto-comunist deghizat în corporatist fără patrie şi fără frontiere. Şmenarul de la Cotroceni a scos la lumină tot ce face din dreapta politică un curent ideologic demn de ură pe timp de criză economico-socială şi asta a modificat semnificativ configuraţia scenei politice româneşti. În schimb, Crin Antonescu a ştiut să-şi mascheze convingerile liberale apelând la avantajele unui mariaj temporar cu social-democraţia lui Victor Ponta, o formă politică hibridă în care tuşele personale ale partidelor se observă greu sau chiar deloc. Din punctul ăsta de vedere, Antonescu a procedat corect cu propriul său partid, punându-l în antiteză cu dreapta băsistă şi ferindu-l de criticile populare şi populiste care i-ar fi putut reproşa apucături de dreapta pe vremuri de restrişte. Cu toate astea, Antonescu rămâne un politician dedicat trup şi suflet dreptei ideologice, pe care speră s-o reunească sub drapelul PNL-ului în următoarea legislatură. După primirea în partid a lui Sorin Frunzăverde şi după căderea PDL-ului în dizgraţia electoratului, Antonescu a înţeles ce ocazie unică i se oferă pentru a reconstrui dreapta românească fără Băsescu şi gaşca lui prea puţin îndoctrinată. Venirea lui Mihai Stănişoară în PNL a zguduit iarăşi PDL-ul, cu atât mai mult cu cât se aude că n-ar fi ultima dezertare care va lovi haita politică a impostorului de la Cotroceni. Încet-încet, cu meticulozitate, Crin Antonescu mai fură câte un şurub din maşinăria băsistă a PDL-ului, pregătindu-şi colegii din PNL pentru preluarea cu surle şi tobe a majorităţii liderilor PDL-işti şi a activului lor de partid. PDL-ul nu va mai fi o afacere politică după alegerile interne din luna aceasta. Se va sparge în două sau trei facţiuni care şi aşa se urăsc cu aceeaşi sinceritate cu care fostul lor mentor de la Cotroceni îşi detestă naţiunea potrivnică. Cum PDL-ul n-a fost niciodată un adevărat partid, ci mai degrabă o academie de afaceri veroase, fărâmiţarea lui nu e nicio pierdere pentru politica românească. Vocile care-l condamnă pe Crin Antonescu (inclusiv cele de la PSD) ori de câte ori liderul liberal mai deschide uşile PNL-ului pentru un baron mai mare sau mai mic din PDL ar trebui să priceapă că, dincolo de aspectul imoral pe care-l implică asemenea gesturi politice, e de preferat ca fostele trâmbiţe băsiste să fie preluate şi reformate în PNL, decât să continue să ne spargă timpanele aclamându-l până la Judecata de Apoi pe dirijorul lor de la Cotroceni care le-a permis orice stridenţă de dragul insaţiabilei lui pofte de putere. Dacă tabăra băsistă nu s-ar diviza, România ar avea în continuare un prădător pe urmele ei, gata s-o demoleze economic şi social atunci când s-ar ivi prima ocazie electorală. Ce se va alege de actualul PDL e greu de spus. Probabil că una dintre grupările în care se va sparge partidul – cea mai băsistă, evident – o să intre în proaspăta(!!!) şi penibila ciorbă reîncălzită a Alianţei Dreptate şi Adevăr. Resuscitat de siniştrii ciocli Mihai Răzvan Unghieră şi Aurelian „Capmare” Pavelescu, cadavrul în descompunere al fostei alianţe băsiste care a câştigat alegerile din 2004 se pregăteşte să împută atmosfera României cu vechi miasme politice otrăvitoare. Numai doamna(!!!) Lenuţa mai lipseşte pentru ca triumviratul alianţei DA să fie complet. Complet ridicol, desigur, căci cine ar mai vota cu dreapta lui Băsescu atâta vreme cât cea a lui Antonescu e gata oricând să guverneze, alături sau independent de PSD, o naţiune care şi-a uitat busola pe biroul din cabina fostului căpitan de cursă lungă de la bordul scufundatei noastre „Biruinţe”.

MARIUS BEŞCHEA

Comentarii

comentariu

About the Author

-