Published On: mie, Mar 27th, 2013

Capul lui Vizitiu vrem! Dupa 2 luni Politia nu a prins violatorul!

Share This
Tags

Dupa ce fostul sef al IJP Braila a fost trimis in misiune in Haiti, Mircea Relu Vizitiu a dovedit ca nu este capabil sa gestioneze Inspectoratul Judetean de Politie Braila. Cu o nota de 6,75 la examenul pentru ocuparea postului, Vizitiu nu a reusit sa scape de interimat, fapt care ne lamureste cu privire la capacitatile de care dau dovada oamenii legii.

Comunicate de presa eronate

Femeia de serviciu a Cresei nr. 3 a fost acostata de obsedatul sexual, chiar in incinta curtii interioare, in ciuda faptului ca, Politia afirma intr-un comunicat de presa oficial ca aceasta intamplare ar fi avut loc pe o alee situata in cartierul Obor

Ultimele atacuri ale maniacului sexual Georgel Cristian Alexandru, in varsta de 33 ani, au avut loc in urma cu aproximativ doua luni, timp in care Politia din Braila nu a reusit sa-i dea de urma, in ciuda faptului ca individul este foarte periculos si nu are retineri in a-si ataca victimele in plina zi. Pe 2 februarie, in timp ce se deplasa pe strada Comuna din Paris, din cartierul N.Chercea, acesta a acostat doua minore, cu varstele de 10 si 13 ani, in fata carora si-a lasat pantalonul si le-a cerut sa-i atinga organul genital. Minorele au fugit, una din ele scapandu-si telefonul mobil pe care ulterior, atacatorul si l-a insusit.

La numai cateva zile, Georgel a atacat din nou. De data aceasta a sarit gardul si a patruns in curtea interioara a Cresei nr.3 din cartierul Obor, supunand-o pe femeia de serviciu la perversiuni sexuale. Femeia a avut insa noroc, prin preajma aparand asistenta medicala care a tipat la barbat, acesta facandu-se nevazut intr-o clipa.

Brailencele sunt speriate stiindu-l in libertate

De doua luni, maniacul a bagat spaima in femeile din oras, fiind inca in libertate. Dat in urmarire nationala din data de 21 martie, Georgel Alexandru nu a fost gasit nici pana la acesta ora, desi este clar un pericol pentru siguranta publica. Biroul de Investigatii Criminale i-a probat acestuia savarsirea infractiunilor de “coruptie sexuala, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice si furt calificat, in primul dosar, dar si lipsire de libertate, perversiune sexuala si port ilegal de arma alba, in cel de-al doilea dosar”, se arata intr-o nota de presa a IPJ.

Politia Braila face cercetari pentru prinderea acestuia, insa, se pare ca fara nici un rezultat. Mai rau de atat, intr-o nota de presa a IPJ Braila se specifica: “In dimineata zilei de 27 februarie, la orele 8.00, a acostat o femeie in varsta de 42 de ani, in timp ce se afla pe o alee din zona strazii Oborului si, sub amenintarea cu cutitul, a lipsit-o de libertate si a obligat-o la perversiuni sexuale”.

Victima atacatorului, respectiv femeia de serviciu a Cresei nr 3,  a fost surprinsa sa vada declaratia Politiei. Tanara L.S., de 30 ani, a ramas marcata profund de atacul care a avut loc chiar in curtea institutiei unde aceasta lucreaza. Sperietura pe care femeia a tras-o, precum si frica pe care maniacul sexual a bagat-o in angajatele institutiei, s-ar atenua probabil, daca Politia si-ar face datoria de a-l prinde pe acesta, intr-un timp cat mai scurt. Intre timp, barbatul care nu-si poate stapani libidoul, umbla liber pe strazi, iar brailencele risca sa devina victimele lui in orice moment.

“ Desigur ca imi este frica. Oamenii ca asta sunt bolnavi la cap. Un om care a violat o data sigur se va intoarce, mai devreme sau mai tarziu la astfel de metehne. Daca nici Politia nu l-a prins pana acum, e clar ce fel de oameni ne apara”, a declarat Ramona T. tehnician dentar din Braila.

Nici nu ne miram de indolenta organelor de control, sau de neincrederea pe care o au cetatenii in oamenii legii, daca insusi seful institutiei, care se doreste a fi respectat de cetateni, isi petrece noptile prin cluburi.

Violatorul este client vechi al organelor legii

Reamintim ca violatorul Georgel Alexandru este cunoscut la Braila, dupa ce in urma cu mai bine de patru ani,  a ispasit o pedeapsa de 8 ani si 6 luni, a fost  eliberat cu 1.000 zile mai devreme, si prins imediat dupa ce a acostat o femeie in zona Garii. Acesta s-a masturbat in fata femeii si apoi a incercat sa o violeze. Supus unui control psihiatric, medicii au constatat ca acesta este un maniac sexual, cu trasaturi antisociale accentuate si care nu-si poate controla impulsurile sexuale. Pe parcursul controlului medical, in 2009, tanarul “a devenit din ce in ce mai tensionat de prezenta feminina a psihologului, ceea ce a necesitat deschiderea usii cabinetului si continuarea examinarii in acest mod”. Georgel Cristian nu a fost arestat atunci, ci doar i s-a dat o medicamentatie pentru inhibarea libidoului. Cu un an in urma, in 2008, maniacul sexual a patruns in Liceul “Anghel Saligny”, inarmat cu un cutit de bucatarie  si a intrat in grupul sanitar de la etajul I peste doua eleve. Dupa ce le-a amenintat cu arma alba, atacatorul le-a cerut sa se dezbrace, insa tinerele au reusit sa fuga alertand Politia. Obsedatul a fost cercetat numai pentru port ilegal de arma alba.

Comentarii

comentariu

About the Author

-