Published On: Soare, Mar 31st, 2013

“Pozitia copilului”, primul film romanesc care primeste trofeul Ursul de Aur

Share This
Tags

* Filmul romanesc “Pozitia copilului”, regizat de Calin Peter Netzer, a primit, sambata seara, trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la cea de-a 63-a editie a Festivalului International de Film de la Berlin *

Distinctia a fost primita de regizorul Calin Peter Netzer si de producatorul Ada Solomon de la celebrul cineast Wong Kar Wai, presedintele juriului editiei din acest an a Festivalului de Film de la Berlin. “Pozitia copilului” s-a aflat In competitia oficiala a Berlinalei 2013 alaturi de alte 18 filme.

In in acest lung-metraj, Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mama si fiu. Li se alatura, Intr-o distributie selecta, nume ca Natasa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Branescu si Vlad Ivanov.

“Este un premiu foarte important pentru cariera mea, pentru România si confirma valoarea cinematografiei româneasti. Este unul dintre cele mai mari premii din cinematografia româneasca, este un eveniment”, a spus Calin Netzer.

Pe de alta parte, dupa ce a primit trofeul Ursul de Aur, sâmbata seara, pe scena Berlinalei, Calin Netzer a declarat: “Voi Incerca sa spun ceva, desi am ramas fara cuvinte. Multumesc Berlinalei pentru faptul ca ne-a invitat aici, multumesc directorului festivalului, Dieter Kosslick, dar si lui Razvan Radulescu, cu care am scris scenariul acestui film”.

“Pozitia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Calin Peter Netzer, dupa multi-premiatele “Maria” (2003) si “Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeste cu dramatism, cu emotie, dar si cu umor despre traumele sufocarii copiilor prin dragoste si despre amprentele pe care le lasa parintii asupra personalitatii acestora. Pelicula vorbeste despre trafic de influenta si coruptie la nivel mic In institutiile de baza ale societatii si extensiile acestora asupra Intregului sistem socio-economic din România de azi.

Filmul “Pozitia copilului” va intra In cinematografele românesti pe 8 martie, a mai spus Calin Netzer.

Comentarii

comentariu

About the Author

-