Published On: mar, Feb 5th, 2013

Superimunitatea lui Traian

Share This
Tags

Am urmărit cu interes dezbaterile privind noul statut al parlamentarilor şi, spre deosebire de mulţi alţi comentatori – de regulă, băsişti în cuget şi-n (ne)simţiri – nu mi se pare că aleşii neamului caută o cale de a scăpa basma curată, cu orice preţ, în situaţii penale. Poveştile propagandei portocalii despre „superimunitatea” pentru care se luptă deputaţii şi senatorii mi se par nu numai exagerate, dar chiar ridicole. Toată presa băsistă se face că nu înţelege un cât se poate de natural reflex de apărare al unui corp legislativ mult prea batjocorit de omul negru de la Cotroceni şi de instituţiile lui de forţă. Sunt unul dintre cei care acordă noului parlament, în ciuda plevei sale evidente, şansa de a dovedi că merită să fie pilonul cel mai solid al democraţiei, căci nu guvernele şi nu preşedinţii legitimează democraţia statală. Selecţia cât mai riguroasă a deputaţilor şi senatorilor ar trebui să fie principala grijă a partidelor politice, aşa cum întâia noastră preocupare civică ar merita să fie consolidarea unei democraţii parlamentare autentice. De ani buni, forul legislativ din România are o cotă populară de încredere atât de scăzută, încât e de mirare că milioane de cetăţeni doresc totuşi să-şi voteze parlamentarii. Deci, sunt destui români care n-au deloc încredere în parlament, deşi îl votează regulat ca semn al libertăţii lor de exprimare. E un paradox interesant, care pe mine mă fascinează. Cred că nu avem încă suficientă cultură civică şi asta ne face să fim adesea contradictorii în judecarea unor aspecte politice elementare într-o democraţie normală şi într-un stat de drept obişnuit. Ceea ce încearcă să facă actualii parlamentari ai USL-ului, şi nu numai ei, exprimă o măsură firească a neîncrederii lor în corectitudinea jocului politic practicat de întâiul jucător al ţării şi de trupa lui de marionete de prin toate instituţiile care-i sunt mai mult sau mai puţin căzute la picioare. După ce o ţară întreagă a văzut cum, ani la rând, Băsescu Traian a născocit fel de fel de dosare adversarilor lui politici şi le-a dirijat spre instanţele unde puteau fi rezolvate aşa cum dorea Cotroceniul, dintr-odată, sub semnul luptei pentru o justiţie independentă, artileria băsistă a reluat canonada furibundă asupra parlamentului. Evident, un for legislativ sănătos e duşmanul de moarte al oricărui dictator şi satrapul din fruntea României a simţit asta pe pielea lui în patru din cei opt ani de mandat de până acum. Parlamentarii USL-ului s-au săturat să asiste neputincioşi la sarabanda de procese politice intentate de magistraţii cu naşul în suflete multora dintre adversarii regimului golănesco-marinăresc al lui Traian B. De aceea actuala majoritate parlamentară intenţionează să limiteze abuzurile cu care justiţia băsistă se pregăteşte s-o îngenuncheze în timp ce-l apără din răsputeri pe fabricantul de dosare de la Cotroceni. Trebuie spus răspicat că, dacă cineva are superimunitate în România, acela e numai şi numai preşedintele statului, nu deputaţii şi senatorii. Toate slugile din justiţie ale inculpatului Băsescu Traian au avut grijă ca propriile lui dosare penale să nu fie suspendate pe parcursul mandatului de preşedinte, căci suspendarea unui dosar înseamnă oprirea cronometrului care măsoară timpul rămas până la prescrierea faptei incriminate. Cu alte cuvinte, dosarele penale ale inculpatului de la Cotroceni sunt amânate pe motiv de imunitate prezidenţială, nu suspendate, ceea ce înseamnă că timpul de prescriere curge spre liniştea deplină a şarlatanului din fruntea statului. Pentru Băsescu, soluţiile juridice sunt fie neînceperea urmăririi penale, fie lăsarea dosarului în adormire până când prescripţia va ajunge la termen şi tocmai de aceea rămânerea la Cotroceni e vitală pentru prezumtivul infractor Băsescu. În această manieră mizerabilă, trăgând de timp până-n ultima secundă de mandat prezidenţial, Traian B. urmăreşte să scape nepedepsit pentru toate nelegiuirile de care a fost acuzat. Şi-acum, închipuiţi-vă că acest prezumtiv infractor, din înalta demnitate de preşedinte de stat, respinge cu neruşinare proiectul de lege prin care parlamentarii vor să se apere de iminentele dosare politice pe care justiţia băsistă moare de nerăbdare să li le fabrice. Acesta e sensul adevărat al demersului legislativ privind statutul parlamentarilor români, nu o sporire a imunităţii lor în faţa legii. Inconştienţa sau prostia crasă a PDL-ului pare-se că va trimite la arbitraj în Curtea Constituţională proiectul de lege respins la Cotroceni şi returnat parlamentului spre revizuire. E a nu ştiu câta oară când senatorii şi deputaţii PDL-ului uită că mâine ar putea fi ei înşişi victimele sistemului pe care azi îl susţin cu încăpăţânarea prostului supărat pe sat. Toţi parlamentarii, indiferent de partidul din care provin, au urgentă nevoie de un scut, chiar dacă, la prima vedere, pavăza propusă de USL nu pare a fi cea mai potrivită. Cu riscul de a-mi atrage antipatie, voi fi întotdeauna apărătorul oricărui parlament, ori de câte ori voi simţi că o altă instituţie, băsistă ori nu, vrea să transforme simbolul democraţiei autentice într-o mare şi inutilă adunătură de slugoi calici.

MARIUS BEŞCHEA

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-