Published On: mie, Feb 13th, 2013

Ministrul Muncii instiintat de situatia laminoristilor braileni

Share This
Tags

* Situatia grava in care se afla uzina “Laminorul” Braila a ajuns si la urechile oficialilor de la Bucuresti * Conducerea Prefecturii judetului nostru a transmis o adresa ministrului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice prin care s-a solicitat organizarea unei Intâlniri la nivel central la care sa participe reprezentanti ai Guvernului României, reprezentanti ai Grupului “Mechel” si reprezentanti ai organizatiilor sindicale *

In urma sedintei extraordinare a Comisiei de Dialog Social care a avut loc luni, 11 februarie 2013, la solicitarea presedintelui Sindicatului “Metal ‘94” Braila, Constantin Iarca, Institutia Prefectului a judetului Braila a Inaintat o adresa Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, in atentia ministrului delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pana. Prin acest act s-a solicitat organizarea unei Intâlniri la nivel central la care sa participe reprezentanti ai Guvernului României, reprezentanti ai Grupului “Mechel” si reprezentanti ai organizatiilor sindicale ce apara drepturile salariatilor conglomeratului “Mechel”. Scopul intalnirii consta in identificarea unor solutii pentru ca unitatile companiei sa-si mentina activitatea.

* “Laminorul” Braila, la un pas de distrugere *

Reamintim ca in cadrul sedintei, liderul de sindicat “Metal 94”, Constantin Iarca, a declarat ca autoritatile locale, impreuna cu parlamentarii braileni trebuie sa intervina de urgenta la Guvern pentru a salva uzina: “Situatia de la <Laminorul> este una foarte grea, daca facem o comparatie cu anii anteriori. Aici se lucreaza in stil de distrugere. Pana acum s-au vandut la subpret 7.500 kg de fier provenind din utilaje, unor firme capuse cre au legatura cu grupul rus <Mechel>. Noul director este un distrugator, mercenar. Lucrurile au scapat de sub control. Trebuie sa se faca ceva ceva, sa ne mobilizam noi toti factorii locali, sa nu lasam totul la nivel de discutie. Se fac stocuri de cilindri pentru a fi dati pe bani de nimic. Daca se vrea ca <Laminorul> sa nu mai existe, este clar ca nu se vrea ca noi sa supravietuim”.

Prefectul judetului Braila, Mihaela Marcu, l-a sfatuit pe Constantin Iarca sa solicite efectuarea actiunii de insolventa a uzinii: “Aveti multe lucruri de rezolvat acolo. Eu va sfatuiesc ca ar fi bine sa solicitati lichidarea financiara a uzinii, pentru a stopa jaful de acolo. Degeaba ne intalnim aici si vorbim, daca nu se actioneaza in forta, daca in tot acest timp rusii taie si vand pe bucati utilajele. Totul este in mana dumneavoastra. Nu trebuie sa vedeti cu ochi rai insolventa uzinii”.

La un moment dat, spiritele s-au incins la maxim in sedinta de la Prefectura, liderul Iarca ajungand aproape sa tipe la prefectul Marcu si subprefectul Grosu, spunand ca nu vor sa intervina pentru a-i ajuta.

“Guvernul trebuie sa intervina. Este dreptul nostru si trebuie sa fim aparati. Ar trebui sa se faca ceva pentru a-i constrange pe rusi sa ne dea banii”, a zis Constantin Iarca.

Suparata si deranjata de atitudinea lui Constantin Iarca, prefectul Mihaela Marcu a spus: “Trebuie sa intelegeti o data pentru totdeauna ca insolventa este o solutie salvatoare. De asemenea, trebuie sa intelegem ca ne aflam in capitalism si ca nimeni nu poate sa-l constranga pe patron sa-si respecte datoriile catre salariati. Totul este la nivel de privat. Eu va sfatuiesc sa deschideti un manual de economie sI sa-l rasfoiti. Intelegeti ca suntem in capitalism si trebuie sa ne conformam cu aceasta situatie pentru ca el este patronul. Dumneavoastra trebuie sa actionati si sa-i strangeti cu usa. Nu trebuie sa ne speciem de ei. Avem legi si nu patim nimic”.

Comentarii

comentariu

About the Author

-