Published On: mie, Feb 27th, 2013

Iadul din Braila: Infobraila prezinta numele tortionarilor si criminalilor de la Salcia. Detinutii erau calcati in copitele cailor si ingropati de vii

Share This
Tags

In prima si a doua parte a documentarului “Iadul din Braila”, Infobraila a prezentat, in exclusivitate in presa locala, marturii despre lagarul Salcia, un fragment aproape necunoscut din istoria judetului nostru.

In cea de a treia parte va prezentam povestea procesului tortionarilor de la Salcia si cum acesti criminali au fost iertati de ministrul Alexandru Draghici, oponentul lui Nicolae Ceausescu, dar si aspecte din activitatile celor inchisi si legaturile lor cu propriile familii, pe timpul detentiei.

Primavara anului 1952. In cei mai aprigi ani ai terorii comuniste, in Insula Mare a Brailei, departe de asezarile umane importante, pe actualul teritoriu al comunei Frecatei, autoritatile infiinteaza colonia de munca de la Salcia. Denumirea oficiala insa nu a reusit sa acopere ororile, abuzurile si tragediile de neinchipuit, intamplate acum mai bine de jumatate de secol, in numele comunismului.

La data de 24 septembrie 1952, Procuratura Raionului Macin este sesizata cu privire la situatia de la lagarul Salcia, unde erau „prea multe decese in randul detinutilor”. Grotesc acest mod de exprimare, insa aceasta era realitatea, inchisorile comuniste aveau, totusi, un numar limita de decese acceptate, la inceputul anilor ’50.

Procurori au facut o ancheta superficiala, in urma careia s-a constatat ca detinutii „nu primeau carti postale si tigari”. Aceasta era singura neregula descoperita.

Insa situatia nu a ramas asa. Procuratura Generala s-a sesizat si a dat ordin Procuraturii din Galati sa intreprinda o ancheta solida la Salcia. 21 de cadre ale Ministerului de Interne si 14 detinuti-sefi de brigada au fost prezentati Tribunalului Militar. Acestia erau acuzati de „instigare la omor prin torturi urmate de executare, crima de omor prin torturi, abuz in serviciu, profanare de cadavre si vatamare grava a integritatii corporale”.

Cele 35 de persoane erau vinovate de decesul a 63 de detinuti, in perioada iunie 1952-martie 1953, iar aici vorbim despre cifra oficiala. Alti zeci de oameni, in urma teribilelor batai primite, au ramas cu „invaliditati corporale pentru intreaga viata”.

Documentele Procuraturii prezinta detalii socante ale vietii detinutilor la Salcia: „fara nici o justificare, multi detinuti au fost loviti cu ranga de fier, cazmaua, lopata, cravasa, unii dintre ei murind in urma traumatismelor, altii ramanand schilozi pentru toata viata”.

In „Iadul din Braila” sute de detinuti au fost supusi la tratamente inumane, degradabile pentru demnitatea umana, la inceputul unui regim ce a semnata teroare in intreaga Romanie.

Asasinate prin impuscare, interzicerea tratamentului medical, scoaterea fortata la munca fara respectarea recomandarilor medicale, introducerea detinutilor, iarna, in carcere descoperite, in piele goala, obligarea detinutilor iarna de a intra in apa pana la brau ca sa taie stuf si papura, alergarea detinutilor calare si calcarea lor in copitele cailor, ingroparea unor detinuti de vii in pamant, acestea sunt doar unele din ororile la care lagarul Salcia a fost martor, unul tacut, a carui ziduri vorbesc si astazi despre cele intamplate, in urma cu mai bine de cinci decenii.

In fata Tribunalului au fost prezentati lt. maj. Ion Pavel, fost comandant al lagarului, Ion Popa, Petre Manciulea, Ioan Carliga, Ilinca Tudor, Mihai Tudoreanu, Gusoiu Nicolae – ofiteri, si subofiteri Aurel Bojoaga, Limbau Gheorghe, Marin Dobre, Costica Simionescu, Gheorghe Morosanu, Constantin Visan, Gheorghe Bucoveanu, Jean Spirea, Mihai Sofronie, Petre Cordos, Dimitru Enache, Nicolae Ghetau, Ion V. Popa. Moise Vasile si brigadierii Constantin Olaru, Ioan Croitoru, Gheorghe Chiforescu, Petre Constantinescu, Dumitru Dumitru, Tudor Prunescu, Gheorghe Grigoras, Popovici Valerian, Vasile Scripcaru, Gheorghe Iliescu si Gheorghe Radulescu.

Sentinta nr.1082 din 1955 a Tribunalului Militar a trimis „lotul Salcia” in spatele gratiilor. Au fost condamnati la munca silnica pe viata ofiterii Pavel Ion, Popa Ion, Manciulea Petre, subofiterul Spirea Jean si brigadierii Olaru Constantin, Prunescu Tudor si Grigoras Gheorghe. Ceilalti inculpati au fost condamnati la pedepse variind intre 5 ani si 25 ani munca silnica. Condamnatii au fost trimisi la penitenciarele Jilava, Ocnele Mari, Gherla, Gherla.

Ministru de Interne din acea perioada, Pavel Stefan, este cunoscut pentru fermitatea pe care a manifestat-o in cercetarea corecta si condamnarea vinovatilor, in acest caz.

Toata aceasta incercare de a ii pedepsi pe tortionarii si criminalii de la Salcia a fost insa sortita esecului. Pavel Stefan este schimbat de la conducerea ministerului de Interne, iar la carma acestei institutii ajunge, in 1957, Alexandru Draghici, fost ministru al Securitatii si unul dintre cei mai puternici lideri comunisti din acea perioada. El a fost si principalul contracandidat a lui Nicolae Ceausescu la conducerea PCR, dupa moartea lui Dej.

Draghici decide ca vinovatii din „lotul Salcia” trebuiesc eliberati si incepe demersurile in acest sens. Noul ministru sterge cu buretele inimaginabilele atrocitati care s-au petrecut in lagar.

In 1957, ministrul transmite primului-ministru Chivu Stoica o adresa, in care mentiona urmatoarele: „Cand au savarsit faptele ce li se imputa nu au facut acest lucru cu intentia de a primejdui securitatea statului (…)Condamnatii recunosc in memoriile lor ca au lovit uneori  pe detinutii ce-i aveau sub paza insa nu recunosc ca aceste lovituri au avut ca urmare moartea sau vatamarea integritatii corporale a celor in cauza.”

Draghici ii incurajeaza pe criminalii din lagarul brailean, aflati la penitenciarul Ocnele Mari, sa scrie numeroase memorii catre autoritatile comuniste. Isi facuse un tel din a-i elibera.

Declaratiile detinutilor sunt socante, unii dintre ei motivand ca niciodata nu a dorit sa faca rau, ci doar au aplicat „glorioasa invatatura a lui Stalin”.

In cele din urma, printr-un decret nepublicat niciodata, cei vinovati de crimele de la Salcia au fost eliberati si au parasit inchisorile „ca eroi, ca au suferit degeaba”. Si asta nu a fost tot. Criminalii si-au reprimit gradele si au fost reincadrati in Ministerul de Interne si li s-a acordat vechime neintrerupta. Si ca jignirea la adresa victimelor de la Salcia sa fie completa, angajatii MAI au  primit o suma de bani echivalenta cu salariul pe trei luni si o luna concediu la casele de odihna ale ministerului, „pentru refacerea starii fizice”. Pe langa ofiterii si subofiterii gratiati, de aceeasi clementa au avut parte si brigadierii.

O ancheta, redeschisa de Nicolae Ceausescu in 1969, explica aceasta gratiere prin faptul ca Securitatea pledase in favoarea celor pedepsiti, motivand ca acestia „slujisera partidul“ si „nu au facut nimic ca sa primejduiasca securitatea statului“. Tribunalul instituit de Nicolae Ceausescu 10 ani mai tirziu il acuza pe Gheorghe Gheorghiu Dej ca „intelegea in chip unilateral securitatea statului“, fiindca „actele de compromitere a regimului nostru erau tot acte impotriva securitatii statului“.

Nu ratati partea a-IV-a a documentarului „Iadul din Braila”.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-