Published On: Soare, Feb 3rd, 2013

Frica – o înţelepciune fără cap

Share This
Tags

Domnule Prim-Ministru Ponta,

Recunosc, sunteţi un personaj tragic. Din păcate, nu vă pot compătimi decât superficial, întrucât, în calitatea mea de simplu compatriot al dumneavoastră, am obligaţia să-mi plâng mie însumi de milă şi, mai apoi, dacă mai există ceva pe fundul sacilor lacrimali, să aloc vreo două-trei picături de compasiune şi pentru guvernul ţării mele. În decembrie abia trecut am votat cu USL-ul nu numai fiindcă sufăr de un antibăsism incurabil, ci şi pentru că am văzut în dumneavoastră, ca şi în Crin Antonescu, un om politic de o factură diametral opusă celei a lui Băsescu Traian, acel marinar de uscat care a făcut din viaţa politică a României un veşnic tsunami. În ceea ce vă priveşte, realitatea mi-a dat dreptate numai pe jumătate – aţi schimbat suficient de mult maniera de a face politică, dar nu neapărat o politică inspirată. Dacă trăiţi cu convingerea că acum sunteţi mai înţelept decât atunci când l-aţi suspendat impetuos pe Traian B., vă anunţ că vă înşelaţi. Sunteţi într-o gravă eroare şi observ cu justificată nelinişte că persistaţi în atitudinea dumneavoastră excesiv de docilă faţă de turma de mistreţi care se ascunde în spatele titulaturii de Comisie Europeană. Aveţi convingerea că un adevărat om de stat trebuie să sacrifice câte ceva din propria lui personalitate ca să-şi ferească poporul de eventualele neplăceri cauzate de manifestarea necenzurată a aceleiaşi personalităţi. Cu alte cuvinte, sunteşi sigur că alungarea de la Cotroceni a lui Băsescu ar aduce apocalipsa pe capul României. Dacă precauţia e calmantul care vă anesteziază dorinţele intime, înseamnă că aveţi toate şansele să deveniţi un frustrat. Ştiţi ce urmări monstruoase au frustrările oamenilor politici?… Dacă nu le cunoaşteţi şi nici măcar nu le bănuiţi, îmi fac datoria să vi le aduc eu la cunoştinţă. Aceste consecinţe se traduc în decizii greşite de guvernare, fiindcă frustrările înseamnă acumulări de resentimente, iar resentimentele sunt depozite de explozibili politici – dinamita cea mai primejdioasă pentru un stat şubred ca România. Înainte de a mă simţi european, aş vrea să-mi daţi prilejul să mă simt român. Un român la fel de preocupat de starea naţiunii lui pe cât este şi primul ei ministru. Şi pe mine mă muncesc aceleaşi întrebări care vă frământă încă de astă-vară pe dumneavoastră. Dacă Băsescu e alungat de la Cotroceni, cât ar putea să scadă moneda noastră naţională?… Câţi investitori străini ar pierde România?… Câţi bani europeni n-ar mai intra în ţară?… Ce parteneri ne-ar mai fi americanii?… Dacă aţi avea mai mult curaj, răspunsurile la aceste întrebări ar fi mult mai realiste decât cele pe care presupun că vi le-aţi dat deja. De la Bruxelles şi de la Washington nu s-ar abate peste România nici măcar un simulacru de secetă politică, oricât de mari eforturi s-ar depune acolo ca să se prevestească o calamitate iminentă. Liderii europeni ştiu foarte bine că, dacă România sărăceşte peste măsură, economiile vest-europene n-ar mai avea de exportat mare lucru pe piaţa românească. Ştiţi la fel de bine ca mine că profilul nostru îndividual este cel al împătimitului consumator de mărfuri importate şi asta face ca Bruxelles-ul să nu ne vrea excesiv de săraci. Nici oamenii de afaceri străini nu s-ar grăbi să părăsească România, căci încă avem o forţă de muncă prost plătită şi o evaziune fiscală atractivă. La rândul lor, americanilor nu le-ar conveni să rupă parteneriatul strategic cu noi. E limpede că nu de dragul lui Băsescu au adus ei la Deveselu scutul anti-rachetă şi e la fel de clar că dispariţia politică a bulibaşei de la Cotroceni n-o să-i determine pe americani să-şi ia jucăria militară şi să plece în altă ţară cu ea. Vom fi la fel de bine apăraţi, cu sau fără Băsescu la preşedinţie. Acestea fiind zise, mă tem, domnule Prim-Ministru, că trăiţi cu sentimentul că diplomaţia e singurul mod sănătos de a face politică în ţara lui Traian. Cred cu tărie că, în vremuri căcăcioase, orice ţară are nevoie de oameni politici curajoşi, temerari care s-o schimbe la faţă şi nu doar să-i panseze rănile. Ascultaţi-l pe mentorul dumneavoastră, aflat temporar la ananghie, şi daţi-i prilejul să se mândrească, în ipostază de maestru, cu silitorul lui discipol. Nu-i spuneţi laşităţii prudenţă, căci diferenţa dintre ele e uriaşă. Nu aşteptaţi să fiţi răstignit pe cruce, n-o să reuşiţi să intraţi în istorie ca un al doilea mântuitor. Nimeni n-o să vă plângă de milă şi nimeni nu vă va ierta eroarea de a fi avut atât de mult sprijin popular şi atât de puţin curaj politic. În speranţa că, în relaţiile cu Cotroceniul, cu Bruxelles-ul şi cu Washington-ul, veşi renunţa la mănuşile cu cinci degete în favoarea mănuşilor de box, aştept cu nerăbdare o primă dovadă că România nu s-a înşelat când şi-a pus întreaga ei speranţă în tinereţea dumneavoastră.

Cu stimă, încă,

MARIUS BEŞCHEA

Comentarii

comentariu

About the Author

-