Published On: Soare, Feb 3rd, 2013

Ample controale in agricultura

Share This
Tags

* Problemele aparute la culturile agricole au fost verificate, periodic, in teren, de inspectorii DAJ Braila *

Prin întreaga sa activitate, compartimentele de inspectii din cadrul Directiei de Agricultura Judeteana (DAJ) Braila urmaresc ca toti operatorii, care au obligatia respectarii normelor tehnice de realizare si evidenta a productiei agricole, sa cunoasca si sa se încadreze în prevederile legislatiei nationale si comunitare.

In anul 2012 au fost efectuate o serie de controale in domeniul vitivinicol. Acestea au fost in numar de 353 verificari a documentelor de insotire a transporturilor de produse vitivinicole si evidentelor obligatorii in sectorul vitivinicol; s-au prelevat 43 de probe la vin si trimise la laborator pentru analizarea parametrilor fizico-chimici, in urma carorasi a rezultat ca o proba analizata contine apa exogena si etanol din alta sursa decat cea obtinuta din fermentatia naturala a mustului de struguri, evidentiind faptul ca la producerea acestor vinuri s-a apelat  la practici oenologice neautorizate. Urmare acestui fapt a fost intocmita o sesizare penala, care a fost transmisa la Inspectoratul de Politie Judetean Braila pentru solutionare.

“S-a verificat in teren executarea lucrarilor de defrisare, din Masura I a programului de reconversie/restructurare a plantatiilor viticole derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008 – 2009 si 2013 – 2014, conform Ordinului ministrului Agriculturii, la 3 operatori economici, in speta SC <Senator Prodimpex> SRL, SC <Cramele Vultureni> SRL si <Comsa Antofita>. Au fost sanctionati 5 agenti economici cu avertisment scris pentru comercializarea de vin ale caror componente analizate nu se incadreaza in parametri legii. S-au verificat conditiile prevazute privind dotarea in spatiile de comercializare a vinului vrac in vederea obtinerii Autorizatiei, conform Ordinului ministrului Agriculturii, la 19 agenti economici. S-au verificat termenele de depunere si corectitudinea datelor din declaratiile de productie si de recolta la 3 agenti economici. Inspectii s-au efectuat si in cazul producerii si valorificarii legumelor si fructelor. In acest sens, s-a urmarit actualizarea permanenta a bazei de date a operatorilor din sectorul de legume si fructe, prin înregistrarea a 23 noi operatori in baza de date; s-au efectuat 142 de controale, prin sondaj, in pietele agroalimentare, pietele de gross, centrele de sortare si ambalare, depozitele en-gross, retele comerciale, a controlului de conformitate privind respectarea standardelor de comercializare, sub aspectul modului de sortare, ambalare, etichetare si depozitare a legumelor si fructelor proaspete. Au fost efectuate 22 controale de conformitate la fructe si legume destinate exportului in tari terte si au fost eliberate 21 certificate de conformitate pentru export, 1 certificat de conformitate pentru import nuci Ucraina. In urma controalelor, au fost sanctionati cu avertisment scris, 16 agenti economici, deoarece nu au fost respectate prevederile legislatiei in vigoare”, a declarat ing. Mihai Sava, consilier superior in cadrul DAJ Braila.

* Agricultura Ecologica, verificata la sange *

Referitor la controlul si supravegherea activitatii organismelor de inspectie si certificare, inspectorii de la DAJ Braila au controlat documentele transmise de organismele de inspectie si certificare; au realizat inspectii pe teren la operatorii econimici, în conformitate cu programul, respectiv esantionul de control, stabilite si aprobate în fiecare an.

În acest sens, conform esantioanelor de control transmise în cursul anul 2012 de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) – Compartimentul Agricultura Ecologica, au fost selectati 23 operatori economici, acestia fiind controlati la sange. In urma actiunii, s-au constatat urmatoarele: in domeniul productiei vegetale – 20 operatori economici controlati, din care la un operator economic s-a constatat ca, desi este in al patrulea an de conversie nu poate beneficia de toate drepturile ce decurg din agricultura ecologica. La 8 operatori economici pana la data controlului nu s-au încheiat si nu detin raportul de inspectie pentru anul 2012. In domeniul procesarii, s-au controlat 2 operatori economici, iar in domeniul comercializarii – 1 operator la care nu au fost constatate nereguli.

“Am efectuat si verificari pentru monitorizarea culturilor de plante modificate genetic permise în cultura, respectiv porumb MON 810. În anul 2012 au fost autorizati de catre DAJ Braila un numar de 8 cultivatori de plante modificate genetic, cu o suprafata de 103,868 ha cultivata cu porumb OMG. S-au semanat 103,868 ha, din care 2 cultivatori: SC <Petrosu> SA si CTS <Mircea Voda> – pentru o suprafata de 0,868 ha porumb OMG in scop experimental si 6 cultivatori SC <Agromilc> SRL, SC <Holtsmilk> SRL, SC <Lixand Com> SRL, SC <Lanul Auriu> SRL, Î.I. <Mosescu Dobre>, SC <Byblanagro> SRL cu o suprafata de 103 ha porumb OMG în scop de producere samânta. S-au efectuat 16 controale privind inventarierea, evaluarea productiilor si recoltarea porumbului OMG. In timpul controalelor a fost verificata respectarea conformitatii îngrasamintelor chimice prin urmarirea modului de depozitare, ambalare si etichetare, a testului de rezistenta la detonare pentru îngrasamintele care au în compozitie un procent peste 28%, conform legislatiei în vigoare, întocmindu-se un numar de 14 procese verbale de control. In urma controalelor a fost sanctionat un operator economic cu avertisment scris, deoarece au fost constatate încalcari ale prevederilor actelor normative în vigoare. In anul 2012 s-au efectuat 126 controale la agentii economici care depoziteaza sau/si comercializeaza cereale si produse procesate din cereale. S-au anulat 16 autorizatii de depozitare, detinute de SC <Agritop> SRL, SC <Bobcaget Com> SRL, PF <Sandu Ionel>, SC <Glubedex> SRL, SC <Cereal Com> SA (5 autorizatii – punct de lucru din IMB), SC <Briocereal> SRL, SC <Agrofam Trading> SRL, SC <Cargill Agricultura> SRL si SC <Moara Spicul> SRL. Pentru neregulile depistate, s-au aplicat 2 avertismente scrise pentru SC <Catvizana> SRL si SC <Moara Ghionea> SRL, identificate ca functionand fara a avea spatii de depozitare autorizate. S-au controlat un numar de 126 agentii economici din judet, verificandu-se marcarea, ambalarea si comercializarea oualor (n.r. 59 inspectii), comercializarea pâine si produse de panificatie (n.r. 111 inspectii), verificarea folosirii sarii iodate din paine si produse de panificatie (n.r. 61 inspectii). Au fost aplicate 16 avertismente scrise pentru nerespectarea prevederilor legale in vigoare privind comercializarea si folosirii sarii iodate, marcarea oualor, precum si etichetarea painii si produselor de panificatie”, a mai zis ing. Mihai Sava.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-