Published On: mie, Ian 23rd, 2013

Romanii se vor putea trata in spitalele din Uniunea Europeana, cheltuielile vor fi decontate de CNAS

Share This
Tags

* Tratati occidental, decontati româneste, din toamna ne vom putea interna la orice clinica din Uniunea Europeana, iar statul român ne va deconta cheltuielile * Cei drept, doar partial, pentru ca vom plati servicii medicale europene si vom primi înapoi contravaloarea lor din România * Vorbim despre o directiva a Parlamentului European, care intra în vigoare din luna octombrie *

Din toamna, orice pacient român se va putea trata în orice tara din Uniunea Europeana, iar statul român îi va deconta banii pe care i-ar fi platit în România.

“Este o masura buna! Creeaza deschidere astfel încât pacientul sa poata sa-si aleaga singur institutia medicala în functie de calitate de specialitate. Este în avantajul nostru, al pacientilor”, a spus Vasile Barbu, presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor.

Dupa tratament, pacientul se va prezenta cu factura la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, unde îi se va face face decontul. Sa luam de exemplu nastererile. Daca o românca decide sa aduca un copil pe lume în Ungaria, va plati aproximativ 7.400 de lei. La întoarcere, va primi înapoi 5.800 de lei.

Directiva nu îi bucura pe toti. Spitalele din România vor pierde încet-încet pacienti. O spune chiar fostul sef al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.

“Ne asteptam ca pe masura ce pacientii vor fi informati cum pot accesa aceste servicii, ne asteptam ca ei sa migreze”, a spus Lucian Duta, fostul sef al CNAS.

În prezent pacientii care nu se pot trata în spitalele de la noi din tara o pot face în clinicile de peste hotare. Însa  doar cu recomandarea medicului si cu un formular emis de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. În acest caz tratamentul pacientului este decontat în totalitate.

Directiva Parlametului European se va aplica din 25 octombrie si nu include transplanturile de organe si vaccinarile.

Comentarii

comentariu

About the Author

-