Published On: mar, Ian 22nd, 2013

Conu’ Leonida faţă cu spectatorul

Share This
Tags

Teatrul „Maria Filotti” ne-a descreţit iarăşi frunţile cu o comedie marca „I. L. Caragiale”. Dacă în stagiunea trecută am avut parte de „O scrisoare pierdută”, anul ăsta  o să ne delectăm cu celebra farsă „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, pusă în scenă de regizoarea Anca Cismaru. E un spectacol scurt, de 45 de minute, dar suficient de consistent pentru publicul îndrăgostit de dramaturgia caragialească. Interiorul unei camere bătrâneşti – două paturi, o măsuţă, două scaune şi un dulap – este decorul zgârcit în care sclipitorul dialog între cele două personaje trece de la comic la grotesc cu dezinvoltura specifică lui nenea Iancu, maestrul de necontestat al caricaturii vivante. Conul Leonida şi coana Efimiţa, consoarta lui, sunt personaje emblematice pentru mahalaua românească de ieri, de azi şi de mâine, în care bărbaţii îşi epatează nevestele cu false vorbe de duh şi, mai ales, cu interpretări fanteziste ale evenimentelor politice curente. Bătrânul Leonida e un pensionar care o năuceşte pe Efimiţa cu răspunsurile lui în doi peri, cu siguranţa prostească a atoateştiutorului, cu atitudinea paternalist-condescendentă a capului de familie dator să-şi lumineze muierea. Căzută mai tot timpul în admiraţia pentru soţ, coana Efimiţa e făraşul pe care o mătură aspră ca Leonida îl umple sistematic cu nedumeriri existenţiale. Superbul text caragialesc e susţinut fără stridenţe de jocul Wanessei Radu şi al lui George Ţoropoc, doi actori de la care publicul brăilean aşteaptă întotdeauna performanţe pe măsura lor. Silvia Tariq, deşi distribuită în rol secundar, face din servitoarea Safta un personaj pitoresc, suficient de contrastant cu celelalte două pentru a respecta spiritul în care Caragiale şi-a conceput farsa. „Conul Leonida faţă cu reacţiunea” e un spectacol nesofisticat, pe care Anca Cismaru l-a pus în scenă cu o cuminţenie demnă de secolul trecut. Aştept de la ea ceva mai mult curaj, fiindcă – nu-i aşa? – Caragiale e atemporal, iar eternitatea sa îţi dă dreptul la reinterpretări temerare. Aceeaşi observaţie o am şi pentru scenografa Carmen Rus. Dincolo de aceste consideraţii subiective, bucuria întâlnirii cu dramaturgia românească de bună calitate mă face să-i îndemn pe brăileni să meargă la teatru nu numai spre obişnuită delectare, dar chiar şi pentru dreaptă culturalizare.

MARIUS BEŞCHEA

Comentarii

comentariu

About the Author

-