Published On: Soare, Ian 27th, 2013

Cine este nepotul unui fost primar liberal al Brailei, care l-a atacat dur pe Crin Antonescu: “A profanat memoria Bratienilor. PNL sa se desparta de el”

Share This
Tags

Nascut in anul 1951, la Bucuresti, Radu Portocala, acum stabilit in Franta, este un scriitor si jurnalist de prestigiu, fiind cunoscut pentru opozitia sa fata de regimul lui Nicolae Ceausescu, motiv pentru care in 1977 a fost nevoit sa paraseasca Romania. A colaborat cu Le Point, Le Quotidien de Paris, Liberation, RFI, Vocea Americii, BBC.

Radu Portocala este nepotul uneia dintre cele mai prestigioase personalitati politice din istoria orasului nostru, Radu Portocala (1888-1952), primar liberal al Brailei intre anii 1922 si 1925 si parlamentar, la randul lui, nepot al unui alt edil brailean, Constantin Djuvara (1825-1883), pasoptist si membru-fondator al Partidului National Liberal.

Primarul Brailei, Radu Portocala, absolvent al Liceului „Nicolae Balcescu”, a fost unul dintre cei mai de seama membri ai PNL in anii premergatori celui de al-II-lea Razboi Mondial, fiind membru in guvernele liberale conduse de Gheorghe Tatarascu, intre 1937 si 1940. Fostul edil a fost Presedinte de Onoare al filialei PNL Braila, iar dupa retragerea din politica a refuzat mai multe oferte de a deveni ministru al Finantelor. Este arestat de comunisti in anul 1950, impreuna cu alti fosti demnitari, si este incarcerat la Sighet, unde dupa numeroase torturi moare, in anul 1952.

Provenind dintr-o familie cu radacini puternice in Partidul National Liberal, scriitorul Radu Portocala a transmis acum 2 ani, in cadrul unui eveniment organizat de PNL Braila, printr-un mesaj  video faptul ca bunicul sau a fost ghidat, in intreaga sa activitate, atat ca ministru, cat si ca primar al Brailei, de un profund crez liberal.

Un an mai tarziu, in august 2012, nepotul marelui liberal brailean a criticat, printr-o scrisoare deschisa adresata „liberalilor dinauntrul si din afara partidului”, in termeni foarte duri activitatea Partidului National Liberal, dar si a liderului acestuia.

Radu Portocala preciza ca „profanand memoria Bratienilor – despre care a spus de curand ca au condus “cu o mana de fier” si ca s-au dedat la “anumite combinatii” – Crin Antonescu a incercat sa-si justifice paradoxalele principii de presedinte al partidului: autoritar si absent in acelasi timp, gata sa-si asume cu intransigenta “combinatiile” gandite de altii”.

Scriitorul stabilit in Franta a facut referire si la cariera politica a lui Antonescu: “domnul Crin Antonescu este un personaj politic, dar nu o personalitate politica. El e lipsit de un trecut politic si aparent nu-si poate construi un destin politic.”

Nepotul fostului primar al Brailei a concluzionat, in termeni extrem de categorici, aratand ca  „pentru liberali, a venit vremea intoarcerii nu numai la normalitate, dar si la realitate”, PNL fiind obligat sa se desparta urgent de Crin Antonescu.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-