Published On: mie, Dec 12th, 2012

Ne-am luat adio de la medalie. Romania se bate pentru locurile 5-6 la EURO 2012

Share This
Tags

Nationala de handbal feminin a Romaniei a fost invinsa marti, la Novi Sad, de Ungaria, scor 25-19 (14-12), intr-un meci decisiv pentru cursa de calificare in semifinalele Campionatului European din Serbia.

In pofida vremii potrivnice, cateva zeci de fani romani au razbatut pana la Novi Sad, pentru a-si incuraja favoritele in disputa cu vesnica rivala, Ungaria.

Meciul, decisiv pentru ambele echipe in cursa pentru semifinale, a fost deschis de Klivinyi, la primul atac al Ungariei, dar Bradeanu a adus rapid egalarea, chiar daca atacul Romaniei a fost huiduit de fanii echipei din tara vecina. Echilibrul s-a mentinut, 2-2 (min. 5), Ungureanu avand doua interventii reusite intre timp. Neagu a fost luata “om la om” din primele minute, dar a marcat fara probleme in minutul 7, 2-3. Stanca si Nechita i-au urmat exemplul, 2-5 (min. 8), iar in tribune uralele fanilor romani au explodat. Ungaria a intrat la time-out.

La reluare, apararea Romaniei a mai interceptat o minge, Pintea a scos 7 metri, insa Curea a aruncat peste poarta. Ungaria a redus in minutul 12, 3-5, prin Kovacsicz, dar Neagu a readus linistea, 3-6. La mijlocul reprizei, tricolorele conduceau cu 4-7, reusind in paralel s-o anihileze si pe vedeta adversa, Gorbicz. Manea a fost eliminata, pentru o lovitura in fata la Bulath, iar unguroaicele au profitat, 6-7 (min. 18). Egalarea a venit un minut mai tarziu, la fel si time-out-ul cerut de Gheorghe Tadici. Ungaria avea 8 mingi pierdute, iar Romania 4. Cristina Neagu a marcat pentru a treia oara, 7-8 (min. 21), iar Meirosu a marit la 7-9. Gorbicz a inscris si ea primul gol in minutul 22, 8-9, si tot Neagu a “calmat” tensiunea, 8-10 (min. 24). Unguroaicele s-au tinut “scai”, 9-10 si 11-11, iar lucrurile s-au complicat cand Triscsuk a adus avantajul pentru echipa sa, 12-11 (min. 27). Neagu a mai marcat o data, 12-12, dar pauza a aratat un avantaj neverosimil, 14-12 pentru Ungaria, pe fondul unei aparari laxe a tricolorelor.

La reluare, in poarta a intrat Tolnai, dar pentru Gorbicz nu a contat, 15-12 (min. 32). Szamoransky a marit la 16-12, dar Romania a mai recuperat in doua minute, 16-14. Au urmat atacuri ratate de ambele parti, care au scos la rampa portarii Tolnai si Kiss, Neagu fiind cea care a spart “gheata”, dupa cinci minute de seceta, 17-15 (min. 40). Dinca si Nechita au reusit sa surprinda pe contraatac, 18-17 (min. 44), iar fanii romani au fluierat copios la atacul urmator, cand Gorbicz a comis fault in atac, dar arbitrii au acordat gol valabil. Verten a inscris si ea, 20-17 (min. 45), in timp ce tricolorele nu isi reveneau din pasa proasta, pierzand minge dupa minge. Nici Ungaria nu a stralucit, dar la adapostul avantajului, a stiut sa profite de fiecare greseala adversa, 22-17 (min. 52). Romania a intrat la time-out, dar nu s-a shimbat nimic pana la final, jucatoarele antrenate de Gheorghe Tadici intrand intr-o “vrie” greu de explicat, cu doar cinci goluri marcate in 24 de minute si 7 in toata repriza. Ungaria s-a impus, cu 25-19 si a savurat nu doar victoria, ci si calificarea in semifinalele CE, care a fost si la indemana Romaniei, cu toate rezultatele din meciurile adversarelor favorabile.

Infrangerea cu Ungaria nu doar ca a anulat orice sansa la semifinale pentru Romania, dar a stabilit si semifinalistele din grupa, adica Muntenegru si Ungaria, ambele cu cate 6 puncte, inaintea ultimului meci din aceasta faza. Toate celelalte patru echipe au cate 3 puncte si nu pot face mai mult de 5 puncte in ultima etapa.

Romania va mai juca un singur meci, joi, cu Germania (ora 19.15).

Rezultatele obtinute de tricolore la CE din Serbia pana in prezent: 21-21 cu Rusia, 22-19 cu Islanda si 20-23 cu Muntenegru (grupa preliminara D), 31-26 cu Spania si 19-25 cu Ungaria (grupa principala II).

Partidele din grupele principale se incheie in aceeasi zi, in ambele grupe, iar primele doua clasate vor juca ulterior in semifinale, in 15 decembrie. Prima calificata in semifinale este Norvegia.

Finalele pentru medalii vor avea loc in 16 decembrie, ultima zi a CE din Serbia.

Marcatoare:

Ungaria – Verten 7 goluri, Gorbicz 6, Kovacsicz 4, Szucsanszki 3, Szamoransky 2, Triscsuk 1, Kovacsics 1, Klivinyi 1

Romania – Neagu 6 goluri, Nechita 6, Stanca 3, Geiger 1, Dinca 1, Meirosu 1, Bradeanu 1.

Comentarii

comentariu

About the Author

-