Published On: lun, Noi 12th, 2012

Pentru Braila, pentru viitor!

Share This
Tags

Candidez in Colegiul nr. 3 pentru Camera Deputatilor deoarece m-am nascut si am crescut in cartierele din acest colegiu. Braila este casa mea.

Primele litere am invatat sa le fac la Scoala Generala nr. 23  - Mihai Eminescu, liceul l-am inceput si finalizat la Scoala Normala D.P. Perpessicius – Liceul Pedagogic. Fiind ultima generatie care a dat treapta a doua, timp de un an am fost elev al Liceului Progresul.

Au urmat: Universitatea Constantin Brancoveanu – Facultatea de Management Marketing in Afaceri Economice – economist, Master in Managementul firmei, Universitatea Nicolae Titulescu Bucuresti – Facultatea de drept – jurist, Universitatea Dunarea de jos Galati – Facultatea de Inginerie si Stiinta Alimentelor – Master in managementul mediului, International Republican Institute – Training Campanin Skils – Slovacia

Locuiesc in Braila, sunt casatorit si am doi copii. Baiatul are 6 ani iar fetita are 9 luni. Prioritatea mea este ca, atat copiii mei cat si colegii lor sa poata sa isi faca un viitor in Braila.

Din acest motiv m-am implicat in politica. Independent ajungi foarte greu sa poti pune in practica ideile. Munca in echipa conduce intotdeauna catre succes.

Cariera am inceput-o la Regia Autonoma Administratia Zonei Libere Braila. Am fost dispecer, am lucrat in ture de noapte si am invatat sa apreciez munca tuturor. Apoi, am inceput sa cresc: Sef Birou Marketing, Consilier al directorului general pe probleme de integrare europeana si marketing, membru al Consiliului de administatie.

Cele mai mari realizari consider ca au fost promovarea Zonei Libere Braila si demararea Proiectului Parcului Industrial. Astazi, aceasta institutie este una performanta are profit dar Parcul Industrial sta in conservare din vina unui fost primar.

In anul 2003 am infiintat si condus Filiala Braila a Companei Nationale de Administrare a Fondului Piscicol timp de 2 ani. Mandria de brailean a fost recompensata cand judete precum Galati, Vrancea, Buzau si Tulcea au primit ora exacta de la Filiala Braila.

Cea mai mare realizare consider ca a fost popularea in Dunare cu 42.000 de puieti de morun si 5.000 de puieti de pastruga.

Am condus pentru o perioada scurta Garda de Mediu Braila. A fost o perioada in care Braila se confrunta cu problema mirosului de porc. Tuturor ne era rusine cand prieteni din alte localitati ne intrebau a ce miroase. Nu a fost usor dar dumneavoastra va amintiti lupta pe care am dus-o cu poluatorii. Impreuna am castigat. Victoria a fost a noastra, a celor care impreuna am reusit ca la dezbaterea publica sa incarcam Casa Tineretului. Azi nu mai miroase in Braila.

Dupa  doua mandate de consilier judetean si un mandat de consilier municipal activand in ambele consilii in Comisia juridica si de administratie publica, pot spune ca am experienta necesara, iar proiectele de infrastructura implementate in Braila fac dovada eficientei echipei PSD din care fac parte. Cel mai important proiect de hotarare initiat de mine in ultimul an consider ca a fost cel privind interzicerea comercializarii plantelor etnobotanice pe teritoriul Municipiului Braila.

In prezent lucrez de 6 ani si 10 luni ca Director de extindere pentru 10 judete (in trecut si 2 sectoare din Bucuresti) la una dintre cele mai mari companii multinationale din Romania.

Activitatea mea se poate rezuma la aceasta enumerare: 6 ani, zeci de centre comerciale moderne, sute de locuri de munca, milioane de euro investitii straine.

Am invatat de la actionarii acestei companii multinationale ca nu profitul imediat reprezinta cheia succesului. Cel mai mare profit al unei companii este reprezentat de imagine, de perceptia clientilor privind compania. Se poate spune: la fel ca in politica.

Am invatat sa dam din profitul nostru celor care ne-au adus prosperitatea. In luna Decembrie a anului 2011 am realizat si donat Primariei Municipiului Braila un parc de joaca modern pentru copii cu suprafata de 830 m.p.

Apartin unei generatii noi, cu o mentalitate noua, si am ca prioritate proiecte moderne. Pentru mine varsta reprezinta faptul ca tineretea si energia pot conduce catre o activitate intensa iar experienta in administratia locala, in conducerea institutiilor publice imbinata cu cea din mediul privat o garantie.

Candidez cu dorinta de a incepe o cariera de succes in Parlament.

In urmatorii 4 ani voi sustine si promova proiecte de lege pentru toate categoriilor sociale si voi sprijini proiectele de dezvoltare a infrastructurii initiate de administratia locala din Braila.

Doar asa voi reusi ca peste alti 4 ani sa vin in fata dumneavoastra pentru un nou mandat.

Cu prietenie,

Dragomir Viorel Marian

Comentarii

comentariu

About the Author

-