Published On: Soare, Noi 4th, 2012

Interviu in exclusivitate cu Dan Chisu! “In Braila m-am indragostit pentru prima data si tot aici am suferit pentru prima data”

Share This
Tags

Aflat  in turneu pentru promovarea ultimului sau film “ Si caii sunt verzi pe pereti“, regizorul, actorul si scriitorul Dan Chisu a rapuns in exclusivitate intrebarilor adresate de reporterii Infobraila.

Reporter: Ce amintiri va leaga de orasul Braila?

Dan Chisu: Am amintiri extraordinare. Am facut ultimile clase de generala, liceul si am plecat imediat dupa liceu. Nu m-am nascut in Braila. Am locuit in zona liceului Balcescu, nu pot sa uit mirosul bulevardului, salcamii, Dunarea, faleza. Aici m-am indragostit pentru prima data, aici am suferit pentru prima data. M-a marcat orasul Braila, aici l-am cunoscut pe regizorul Tocilescu cand a venit in ’72, aici am decis sa fac meseria de regizor;

R: Ati declarat recent ca va permiteti sa faceti filme din proprii bani. “Si caii sunt verzi pe pereti” este facut tot din banii dvs.?

D.C.: Din banii mei si din banii domnului Giuliano Doman, el este producatorul, noi am depus impreuna un efort deosebit, acest buget al filmului. Amandoi avem societati de productie. Doman a produs “Fetele Marinarului” si “Narcisa Salbatica”, emisiuni de televiziune. Orice producator are o echipa, are aparatura. Toate se folosesc pe bani. Eu am scris scenariul, am facut regia, eu am adus o parte din echipa. Un artist poate fi convins sa participe, dar un tehnician care traieste din asta trebuie platit. Am pus cate 50 mii de euro fiecare, catering, transport. Am facut sunetul la Paris si a costat 20 mii euro la studioul “Digital Pub” unde am platit numai jumatate din pret, au fost generosi cu noi. Poti sa spui ca faci din banii tai atata timp cat gestionezi o societate de productie. Sa nu para ca sunt milionar, imi iau bani si din drepturile de autor;

R: De unde v-a venit ideea acestui film?

D.C.: Ideea filmului mi-a venit de la tentatia extraordinara oferita omului de rand. Trebuie sa-i dai omului senzatia ca-i poate fi mai bine atunci cand ii merge cel mai rau. Societatea de consum creeaza mai multe dificultati decat satisfactii;

R: Filmul este selectionat la Festivalul de film de la Cairo, va bucura acest fapt?

D.C.: E prima confirmare a faptului ca filmul a fost inteles si in alta limba. Eu m-am bucurat cand “Ursul” a rulat si in alte tari, tradus in araba, traducerea se facea din romana in engleza si apoi in limba din tara unde rula, si totusi oamenii radeau, semn ca mesajul a fost inteles;

R: Sunteti regizor, actor, scriitor, bucatar, dar pe langa toate acestea si un mare seducator. Cum comentati aceasta eticheta?

D.C.: Aici avem o problema. Asta este doar inventia presei. Seducatorul este un tip care se preocupa, se antreneaza si isi doreste cu orice pret, isi studiaza gesturile ca actiunea lui principala sa fie seducerea. Eu nu stiu cum am ajuns asa, probabil imaginea pe care mi-a creat-o presa in urma relatiilor pe care le-am avut. Imi permit sa fiu sincer, cu persoanele cu care am fost, eu le-am facut sa fie cunoscute. Intamplator, toate persoanele cu care am avut o relatie, au devenit cunoscute pentru ca pe mine m-a interesat potentialul lor. Asa cum spunea cineva, arderea a fost atat de puternica, incat se ardea totul. Dar am ramas in relatii extraordinare cu toate persoanele cu care am fost. Poate acesta a fost destinul meu. Dar oare ce sa fac? Sa regret sau sa ma bucur ca le-am cunoscut? Pentru ca exista oameni care pot trai fericiti o viata intreaga fara sa stie gradul lor de fericire;

R: Ati intentionat vreodata sa faceti testul de parternitate pentru a sti daca Andrei, fiul Manuelei Harabor este si copilul dvs.?

D.C.: Exista un proces acolo pe care l-am castigat. Acest proces a adus o relatie intre mine si Manuela de asa natura incat nu trebuia sa facem asta;

R: Ce ati gatit de curand?

D.C.: Gatesc foarte des in perioada de vara. Imi gatesc mie pentru ca stiu sa fac mai bun decat as putea sa mananc, mai ales ca stau la Snagov si am gradina mea la dispozitie. Cred ca ultima data am gatit paste cu rosii cherry din gradina;

R: Nu ati intentionat vreodata sa deschideti un restaurant in Braila?

D.C.: Am avut o tentativa, pentru ca am vrut sa francizez  “Esperanto”, dar l-am vandut;

R: Cand veti scrie a treia carte?

D.C.: A treia si a patra carte sunt deja scrise, nu sunt publicate. “Interviu cu un extraterestru” sau “Sase oameni curiosi” si mai este o carte pe care am terminat-o de curand “Povestea lui Matias Gogu”. Locuind foarte mult timp la Snagov, nemaimuncind, am timp de contemplatie, ma mai las furat de peisaj, imi permit sa privesc ploaia timp de doua ore.

R: Preocuparile omului Dan Chisu?

D.C.: Stricte legate de cinema, de promovarea filmelor mele, de obtinerea de fonduri din alta parte, de convingerea unor oameni care sa investeasca in filmele mele.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-