Published On: joi, Noi 8th, 2012

„Ghici ghicitoarea mea”(?)

Share This
Tags

Premierul Ponta a reuşit să dezlege ghicitoarea propusă acum un an de actualul impostor de la Cotroceni. Pe vremea aceea, încă nesuspendatul şmecheraş de port îi arunca mănuşa doctorului Raed Arafat, sugerându-i să-şi ia tălpăşiţa din Ministerul Sănătăţii. Omul care făcuse atât de multe lucruri bune pentru sistemul sanitar din România nu mai avea loc în guvernul lui Boc din cauza unor golani din jurul Cotroceniului care vroiau să pună ghearele pe sistemul public de urgenţe medicale. Doctorul Arafat s-a opus din răsputeri acestei tentative de siluire a ultimului bastion de profesionalism organizatoric la care el însuşi a pus umărul şi pentru dezvoltarea căruia încă se mai luptă. Aproape gonit din minister de furia paranoicului de la Cotroceni, Raed Arafat a fost adus înapoi de cealaltă furie – a bucureştenilor ieşiţi pe străzi să protesteze. Popularitatea lui a atins apogeul odată cu răsturnarea ultimului guvern băsist, când Victor Ponta i-a propus, pentru întâia dată, fotoliul de ministru plin. Din raţiuni numai de el ştiute, dar legate probabil de slabul apetit pentru politică, doctorul Arafat a refuzat înalta funcţie, însă a continuat să lucreze în minister de pe poziţia de secretar de stat. Probabil că destinul a fost acela care a făcut ca Vasile Cepoi, prins cu fofârlica, să plece din funcţia de ministru şi să lase, astfel, vacant un scaun parcă înadins croit pentru personalitatea excepţională a lui Raed Arafat. Până la urmă, insistenţele lui Victor Ponta au dat roade şi omul potrivit a ajuns la locul potrivit. Evident, preşedinţia n-a putut fi ocolită, ceremonia de învestire fiind un bun prilej pentru adversarii lui Băsescu să-şi râdă în bărbi. Încă o umilinţă pentru scandalagiul de la Cotroceni, care a mai înghiţit o broască râioasă pe nemestecate, aşa cum s-a întâmplat şi astă-primăvară, când a fost nevoit să-l numească pe Ponta prim-ministru. Încet-încet, omul cu ghicitorile a învăţat să înghită şi altceva în afară de Chivas Regal, bunăoară umilinţa de a-l felicita pe cel ce a contribuit, mai mult sau mai puţin, direct sau indirect, la zguduirea din temelii a fortăreţei politice de la Cotroceni. Aşa-i că viaţa e scârboasă când nu ştii s-o trăieşti, domnule ghicitor-şef?…Aşa-i că chinina e dulce ca fierea?… Şi ăsta e doar începutul. Vor urma alte multe umilinţe după ce USL-ul va câştiga alegerile parlamentare şi Crin Antonescu va fi iarăşi al doilea om în stat, adică preşedintele Senatului. Şi dacă şi Liviu Dragnea, un alt coşmar băsist, o s-ajungă preşedintele Camerei Deputaţilor, atunci ghicitoarea-ghicitorilor va fi pe buzele tuturor – ghici cine mai are nevoie la Cotroceni de o gloabă deşelată?… Poate urmaşul ambasadorului Vitănştain?… Poate succesorul lui frau Merkel la cancelaria de la Berlin?… Sau poate că are nevoie NATO de vreun raportor mincinos şi atunci persoana cea mai potrivită ar fi – cine altul? – şmenarul de la Cotroceni. Sunt sigur că din Băsescu Traian nu va rămâne mare lucru în memoria contemporanilor mei. Probabil, amintirea vorbelor lui de doi bani – „iarna nu-i ca vara”, „şcoala românească scoate tâmpiţi” sau „îmi dau demisia în maxim cinci minute”. Probabil, şi încununarea absolută a acestor mostre de adâncă şi originală cugetare – „GHICI GHICITOAREA MEA”.  Şi, poate, în memoria olfactivă a fiecăruia dintre noi, se va cuibări pentru multă vreme de-acum încolo un persistent damf de mediocritate politică marca Băsescu & Co. Noi te-am ghicit, impostorule!! Dar tu pe noi?…

MARIUS BEŞCHEA

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-