Published On: lun, Oct 15th, 2012

Una alba una neagra! Debut victorios pentru Oltchim in Liga Campionilor

Share This
Tags

* “U” Jolidon Cluj a fost aproape de o mare victorie *

In acesta sfarsit de saptamana, sportul rege al Romaniei a devenit handbalul. Oltchim Ramnicu Valcea si echipa “studentelor” “U” Jolidon Cluj, au debutat in liga Campionilor. Cum era de asteptat campioana Romaniei, Oltchim Ramnicu Valcea a iesit victorioasa din primul meci din Liga Campionilor, scor 30-25, în fata campioanei Austriei, Hypo Viena.

Debutul partidei a fost echilibrat, elevele lui Jakob Vestergaard au inceput desprinderea abia in finalul primei reprize, echipa adversa vrand sa dovedeasca ca are un cuvant de spus in acest sezon.

Startul de Liga al campioanei României a adus prima victorie, una clara, pentru o echipa înnoita în mare masura, Bulatovici a înscris de 10 ori, resuscitand postul de inter dreapta la Oltchim, iar Neagu a revenit cu 3 goluri si cateva pase de mare inspiratie.

Chiar si la situatiile de egalitate, Oltchim a avut mereu atacul si sansa de la prelua iar conducerea. Înca din primele clipe, Oana Manea si-a aratat clasa, Mika Bradeanu a fost activa în atac, la fel ca Jovanovici. Diferenta a facut-o însa artileria grea a Katarinei Bulatovici, lansata asupra portii adverse cu o frecventa teribila.

Dupa ce prima repriza s-a încheiat cu 15-12 pentru Oltchim, în a doua, de la minutul 40 încolo, a început desprinderea. Una la care a contribuit si Cristina Neagu. Cea mai buna jucatoare a lumii în 2010 a revenit dupa 20 de luni de pauza si a aratat senzational atat în aruncarile la poarta, cat si în pasele de efect si imaginatie. Pe final, au iesit în fata si interventiile Paulei Ungureanu în poarta.

Oltchim Rm. Vâlcea-Hypo Viena 30-25 (15-12)

Oltchim:

Portari: Navarro (12 interventii), Ungureanu (4 interventii)

Marcatoare: Bulatovic 10 goluri (2 din 7m), Barbosa 4 (1 din 7m), Manea 4, Neagu 3, Managarova 2, Stanca 2, Bradeanu 2, Jovanovic 2, Nechita 1

Au mai evoluat: Curea, Pineau

Aruncari de la 7m: 3/3

Eliminari: Stanca, Manea, Bulatovic, Barbosa

Antrenor: Jakob Vestergaard

Hypo Viena:

Portari: Arenhart (10 interventii), Blazek (3 interventii)

Marcatoare: Acimovic 6 goluri, Do Nascimento 5 (2 din 7m), Diniz 4, Cavaliero 3, Rodrigues 2 (1 din 7m), Temes 2, De Moura 2, Da Silva 1

Au mai evoluat: Kaiser, Mauler

Aruncari de la 7m: 5/3

Eliminari: Temes, Acimovic (2)

Antrenor: Andras Nemeth

* “U” Jolidon Cluj a fost la un pas de o mare surpriza *

Cu toate ca a fost condusa inca din startul partidei, primul gol al romancelor venind abia in minutul 7, “studentele” au luptat pana la fluierul final si si-au aratat clasa.

În minutul 7 era 6-1 pentru gazde si se anunta o victorie lejera a gazdelor, dar clujencele au început sa lupte. Cartas, Tivadar, Senocico, Dinca, Paraschiv, Vadineanu s-au ocupat de goluri, au strans diferenta cu mult curaj si au ajuns ca la pauza sa fie conduse cu doua lungimi, 15-13. La acest rezultat a pus umerii, palmele, picioarele si portarita Petroczi, care a aparat tot ce a putut.

În minutul 34, “U” Jolidon Cluj si Krim erau la egalitate, 16-16, dar experienta celor de la Krim avea sa conteze. Au gestionat bine momentul si au profitat de scaderile din tabara adversa si s-au dus cel mai mult la cinci goluri. Finalul avea sa le apartina româncelor. Au dat patru goluri consecutive, dar timpul s-a terminat, iar meciul s-a încheiat cu 28-27. Un început care da sperante. Pe 20 octombrie vor simti cum e sa joci acasa un meci de Liga Campionilor, adversarul e unul mult mai valoros, Györ, finalista de anul trecut.

Krim Ljubljana – U Jolidon Cluj 28-27 (15-13)

Krim 28 (15)

Muller 9, Lazovici-Varlec 7, Bodnieva 3, Krpez 3, Zrnec 3, Vergeliuk-Strile 2, Berenguer 1

Jolidon 27 (13)

Ani-Senocico 8, Cartas 7, Dinca 4, Vadineanu 3, Tivadar 3, Paraschiv 2

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-