Published On: mar, Oct 2nd, 2012

Gunoiul din tomberonul aurit

Share This
Tags

Vă mai amintiţi cum, într-o seară, un uriaş cu creier de greier, pe nume Tolea, mardeiaş profesionist şi consort abuziv al matracucii Magda Ciumac, a ridicat cu propriile lui mâini un gunoi din studioul postului de televiziune OTV şi l-a băgat în tomberonul destinat deşeurilor de tot felul?… Gunoiul dădea din mâini şi din picioare, articula chiar şi cuvinte. Era, deci, un gunoi vivant. Mizeria umanoidă de care vă povestesc încă respiră, mănâncă, râgâie, flatulează, micţionează, defechează. Şi, mai presus de toate astea, vorbeşte. Vorbeşte neîntrerupt, zi şi noapte, noapte şi zi, trăncăneşte neîncetat despre el însuşi, despre popor, despre duşmanii naţiunii, despre ciocoi, despre dreptate, despre politică, despre economie – mă rog, despre tot şi despre nimic. Căci gunoiul vorbitor rosteşte mult şi nu spune nimic. Deşi, dacă mă gândesc bine, tocmai nimicul ăsta reprezintă o rază de speranţă pentru mulţi români care şi-au pierdut busola, sătui până peste cap de partidele politice tradiţionale. România a devenit o ţară complicată de vreme ce trebuie să ai grijă să-ţi porţi minţile cu tine tot timpul, fără pauză, căci un moment de neatenţie, în care ţi-ai uitat creierul la umbra deasă a deznădejdii, poate să-ţi provoace pagube incomensurabile pe termen lung. În acele momente de disperare şi de lehamite, când minţile rătăcesc departe de noi, se ivesc din neant salvatorii naţiunilor, acele gunoaie vorbitoare care împut societatea cu idei găunoase. Discursurile acestor deşeuri zgomotoase sunt adevărate festivaluri de cuvinte zornăitoare, vorbe meşteşugite îndreptate spre urechile ciulite ale mahalalelor cu manele şi cu grătare în aer liber. Acolo prind rădăcini soluţiile fanteziste, acolo porcii pot să zboare şi plopii sunt dispuşi să facă pere. Acolo speranţa nu e comică, dar comicul e confundat cu speranţa. Trăiască grotescul!!!

Gunoiul vorbăreţ de la OTV poartă şi un nume. Diaconescu. Dan Diaconescu. După ce a poluat România seară de seară, noapte după noapte, cu cele mai abjecte emisiuni de televiziune pe care o minte bolnavă le poate imagina, acest deşeu umanoid a început să-şi cerşească insistent respectabilitatea. Orice parvenit visează să devină onorabil, să impună respect sau măcar teamă. Dacă visul devine realitate, e meritul individului. Pentru eşec e responsabilă doar societatea – de regulă, partea ei măcinată de invidie. Aşa gândeşte parvenitul şi de la regula asta nu face excepţie nici măcar Diaconescu Dan, omul care ar fi trebuit să înfunde puşcăria pentru infamia de a-şi fi câştigat o parte din avere prin şantaj. Arestat tocmai pentru bănuiala că s-ar fi dedat la genul ăsta de infracţiune, maimuţoiul guraliv de la OTV s-a predat, cu arme şi bagaje (mai precis, cu tot cu televiziunile sale de doi bani, dar eficiente din punct de vedere electoral), celui pe care, într-un fel, îl considera responsabil de încătuşarea sa – intrusul de la Cotroceni, distrugătorul presei româneşti. În felul ăsta, Diaconescu Dan a intrat în galeria infractorilor cu dispensă de puşcărie, categorie care-l recunoaşte drept unic stăpân pe alt infractor scutit de sfânta pârnaie – Băsescu Traian. Când doi escroci de mare calibru încep să coopereze fructuos, e semn că justiţia doarme-n galoşi. Aşa se face că dintr-un gunoi de televiziune a răsărit un investitor strategic, fabricat în laboratoarele securiştilor loiali paranoicului de la Cotroceni. Investitorul Diaconescu s-a făcut că vrea combinatul „Oltchim” pentru el, dar mai ales pentru iubitul său popor OTV-ist. Aşa a început să se scrie una dintre cele mai ruşinoase pagini din istoria contemporană a României, o batjocură eminamente băsistă la adresa amărâţilor angajaţi ai mamutului chimic de la Râmnicu Vâlcea. Îmi pare rău că nu-i pot da dreptate lui Victor Ponta, dar mie nu mi s-a părut deloc a fi un circ încercarea de privatizare a „Oltchimului”. A fost o tragedie în toată regula, departe de ceea ce ar fi putut să fie un vodevil cu milioane de spectatori. Nu ştiu să fi râs cineva la tragedia asta, dar ştiu că, dacă guvernul actual mai pică de câteva ori în plasele otrăvite ale impopularului chiriaş de la Cotroceni, alegerile din decembrie s-ar putea solda cu o altă majoritate parlamentară decât cea visată de Antonescu şi Ponta. Asocierea între Băsescu şi Diaconescu e mai mult decât evidentă în această încercare de compromitere a unui guvern arătat cu degetul de America şi de vestul Europei. Serviciile secrete româneşti au punctat din nou în meciul cu cabinetul Ponta, fără să ţină seama că tocmai România ar putea să piardă din tot acest parşiv joc de-a „cine-i mai tare”. Oare patriotismul a devenit o noţiune atât de desuetă pentru unii dintre ofiţerii serviciilor secrete din România, încât ţara care le plăteşte salarii consistente şi le oferă privilegii de neimaginat nu mai contează nici cât o ceapă degerată??… Dar – nu-i aşa? – gunoaie nu sunt numai la Cotroceni şi la OTV, rebuturi umanoide sunt peste tot în România. Unicul lor ţel este căţărarea pe scara socială, cât mai sus cu putinţă, iar metoda folosită în scopul ăsta este parvenitismul. Nu mai contează că toate astea nu se pot obţine decât trădând în dreapta şi-n stânga, făcând mezalianţe ruşinoase şi batjocorind opinia publică, atât cât poate fi  ea de sonoră. Pentru gunoaiele vorbitoare din România importantă e doar pasagera strălucire a jalnicei lor mediocrităţi. Aceste deşeuri cu chip de om nu izbutesc să priceapă în ruptul capului că un tomberon, chiar şi aurit, tot tomberon rămâne.

MARIUS BEŞCHEA

Comentarii

comentariu

About the Author

-