Published On: Soare, Oct 7th, 2012

Birocratia ne omoara!

Share This
Tags

* Pentru a evita situatia de anul trecut, cand unii braileni au beneficiat de ajutorul de incalzire fara sa respecte conditiile de acordare, autoritatile locale cer mai multe acte doveditoare ale veniturilor lunare realizate pe cap de locuitor celor interesati *

Din 15 octombrie, brailenii vor putea sa depuna solicitarile pentru ajutorul de incalzire a locuintelor. Primarul Aurel Simionescu a declarat ca lista actelor necesare accesarii acestui tip de ajutor va fi anul acesta mai bogata in comparatie cu cea de anul trecut.

“Din 15 octombrie incepem sa primim solicitarile pentru ajutoarele de incalzire. Si anul acesta vom avea aceeasi procedura iar cifrele au ramas aceleasi, 786 lei venitul lunar pe cap de locuitor la energia termica, 1.082 lei daca sunt persoane singure si 615 lei pentru familii care folosesc gaze naturale, carbuni, lemne si combustibili petrolieri. Anul trecut am solicitat declaratii pe propria raspundere si au fost persoane care nu respectau conditiile de acordare. Anul acesta o sa cerem adeverinte de venit, certificate de atestare fiscala si cupoane de pensie”, a declarat primarul Aurel Simionescu.

Sumele pe care oamenii urmeaza sa le primeasca difera in functie de cuantumul veniturilor lunare incasate de acestia. Lista bunurilor care conduc la excluderea acordarii ajutorului pentru incalzire nu a fost modificata. In continuare persoanele care detin cladiri, altele decat cele de domiciliu, autoturisme sau depozite bancare de peste 3.000 de lei nu vor putea sa acceseze ajutorul de incalzire.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-