Published On: lun, Sep 17th, 2012

Varză de Bruxelles

Share This
Tags

Europa nu-i chiar atât de nesuferită pe cât pare. Am constatat asta cu ocazia şedinţei parlamentare de la Strasbourg, unde PDL-ul şi-a rupt dinţii mâncând rahatul care, din lipsă de apă rece, s-a uscat complet. Tot molfăind aceleaşi şi aceleaşi minciuni sfruntate, deputaţii favorabili impostorului de la Cotroceni au provocat dezbaterea care, conform aşteptărilor lor, ar fi trebuit să consfinţească, în plenul Parlamentului European, revenirea României la democraţie şi la normele statului de drept. Numai că acolo, în lumea civilizată a Occidentului, socotelile sunt altele decât cele făcute pe la periferia dâmboviţeană a Europei. Deşi încă n-au majoritatea în Parlamentul European, vocile socialiştilor şi ale liberalilor s-au auzit atât de răspicat, încât au acoperit ofensiva sonoră a minciunilor şi a exagerărilor popular-europenilor. S-a văzut până la urmă că, odată cu trecerea timpului, adevărul a ieşit la iveală şi energiile consumate pentru salvarea paranoicului de la Cotroceni n-au făcut decât să-i compromită pe liderii europeni ai momentului. Încercarea lor de a se împăuna cu o victorie împotriva USL-ului s-a lovit de solidaritatea liberalilor şi  a socialiştilor europeni, plus de un bine-venit reproş parlamentar al altor deputaţi de pe continent. Toate astea ne-au reamintit, dacă era cazul, că, naţionale au ba, parlamentele se comportă peste tot la fel în democraţie. Este bine că românii au văzut disputa deputaţilor europeni. În primul rând, fiindcă lupta de idei a fost o demonstraţie politică de înaltă clasă. În al doilea rând, pentru că frustrările cetăţenilor care au participat la referendum  şi-au găsit alinarea în sprijinul necondiţionat pe care majoritatea combatanţilor de la Strasbourg l-au acordat României tăcute. Românii au constatat că, în ciuda aparenţelor, Europa i-a înţeles şi îi susţine. Au rămas numai câţiva lideri popular-europeni care îşi mai leagă numele de salvarea marinarului căzut peste bord, dar nici aceştia nu mai sunt atât de vehemenţi ca înainte de referendum. Toţi au înţeles că mincinosul de la Cotroceni e un nou cui bătut în sicriul creştin-democraţiei şi o sursă latentă de antieuropenism. Mâna pe care i-au întins-o cu ocazia referendumului  n-a fost deloc un gest prietenesc, ci o mizerabilă încercare de a mai conserva un vot de partea popular-europenilor în Consiliul de la Bruxelles. Manevra le-a reuşit, dar victoria a fost una a la Pyrrhus. Angela Merkel, Jose Manuel Barroso, Viviane Reding, Joseph Daul – toţi au ieşit foarte şifonaţi din aventura lor cu impostorul de la Cotroceni. Probabil că tocmai de aceea liderul deputaţilor popular-europeni nici n-a mai participat la dezbaterea din Parlamentul de la Strasbourg de săptămâna trecută. Ecourile acestei furtunoase întruniri parlamentare au străbătut aproape întregul continent şi, cu siguranţă, au ajuns şi la urechile celor ce se pregătesc să voteze anul viitor în Europa. Va fi un bun prilej pentru germani să scape de frau Merkel, dezgustătoarea doamnă care a pus pe butuci o parte din economia europeană. Lipsa ei de creativitate, obsesia pentru austeritate şi apetitul pentru dictatură sunt pietrele de moară care o vor trage la fund, asigurându-i o moarte politică ruşinoasă şi un loc penibil în istoria lumii. Dacă i-ar fi atârnat ceva între picioare, probabil că ar fi putut să fie chiar un Băsescu al Germaniei, ceva mai cultivat şi mai competent, totuşi, decât slugoiul de la Bucureşti.

Pentru cetăţeanul turmentat de la Cotroceni, semnele rele au continuat să curgă. Pretextând un interes politico-economic, lacheul dâmboviţean al lui Jose Manuel Barroso a plecat val-vârtej la Bruxelles, adevăratul motiv fiind îngrijorarea lui de a nu şti la cât sprijin să se mai aştepte din partea Comisiei Europene. După cât s-a văzut, a fost primit mai mult protocolar decât prieteneşte, ca un chelner căzut în dizgraţie. Atitudinea portughezului Barroso a fost rezervată şi, chiar dacă lacheul a primit formal asigurări de sprijin şi pe viitor, e sigur că niciun comisar european nu vrea să-şi mai asocieze imaginea cu cea a unui mincinos patentat, marca Geppetto. La conferinţa de presă de după întrevederile cu Barroso şi Reding, niciunul dintre ei nu l-a însoţit pe Pinocchio de la Cotroceni. Semn că ceva e putred pe la Bruxelles, iar Comisia Europeană nu se sfieşte s-o şi arate public, chiar dacă nu explicit. Poate pricepe şi slugoiul de la Bucureşti că, deşi îi vor ţine partea şi pe viitor, nici Jose Manuel Barroso, nici Viviane Reding n-au chef să-i mai vadă mutra pe la Bruxelles. Aşa e când îi primeşti în audienţă pe mitocani – trebuie să deschizi larg ferestrele după plecarea lor, să iasă cât mai repede damful… Sigur că premierul Ponta n-are nimic de câştigat din asta. El va fi, în continuare, oaia neagră de la periferia Europei. Dacă va cere ceva, orice, nu i se va da. Dacă va protesta la ceva, la orice, nu va fi ascultat. Dacă va propune ceva, orice, nu va fi băgat în seamă. Atitudinea de supus nu cred că-l ajută în sensul ăsta. Mulţi sunt de părere că Ponta plăteşte acum pentru naivitatea de a se fi dus la răzbel cu praştia. Să plătească, n-am nimic împotrivă, numai aşa se poate maturiza politic. Nu ştiu ce are de gând să facă la Bruxelles, dar nu cred că ar trebui să mai persiste în aceeaşi atitudine docilă. Ar trebui să dea un semnal de reproş, cât de mic, la adresa şefilor Comisiei Europene. Să schiţeze măcar un gest de revoltă, ceva care să le reamintească oficialilor de la Bruxelles şi românaşilor furaţi la referendum că suveranitatea naţională încă n-a fost abrogată prin Tratatul de la Lisabona. Nu se poate face politică stând în genunchi, din poziţia asta nimeni nu te ia în serios. Ştiu, responsabilitatea unui prim-ministru este enormă, reţinerea trebuie să ia locul impulsivităţii, calculul trebuie să primeze în faţa evidenţei. Dar toate astea trebuie să aibă şi un sfârşit. Cred că a sosit momentul ca românilor să li se dea satisfacţie, fie măcar şi în perspectiva alegerilor parlamentare din decembrie. Românii nu sunt cine ştie ce curajoşi, tocmai de aceea ar aprecia cum se cuvine un act de curaj al unui lider politic. Pe Victor Ponta nu-l vor vota nici Barroso, nici Reding, dar cu siguranţă îl vor vota conaţionalii lui. Câţi dintre ei, vom vedea în decembrie. Dar, ca să fie cât mai mulţi, e nevoie de un gest curajos al liderilor USL – o palmă pe obrazul Comisiei Europene. Atunci şi numai atunci carnea românească ar intra în contact nemijlocit cu varza de Bruxelles. Aşa o mâncare ar fi pe placul multor români cu drept de vot. Poftă bună!

MARIUS BEŞCHEA

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-