Published On: Soare, Sep 23rd, 2012

Intelectualul „Armani”

Share This
Tags

Nu mi-a plăcut niciodată Mihai Răzvan Unghieră. Nici când a fost ministru în guvernul Tăriceanu, nici când a fost, el însuşi, şeful propriului său cabinet. Un profund aer de antipatie pe care-l degajă m-a făcut să mă gândesc cu profund dezgust la viitorul politic al acestui om mărunt. Extrem de mărunt. Dacă sfârşitul anului 1989 n-ar fi consfinţit prăbuşirea regimului comunist, Mihai Răzvan Unghieră ar fi ajuns sigur în CC al PCR, cu o funcţie prin CAER ori prin vreun cotlon diplomatic al Tratatului de la Varşovia. Cum democraţia şi capitalismul n-au adus cu ele şi lustraţia, fostul politruc de la UTC şi-a văzut mai departe de drumul pe care şi-l propusese în viaţă – acela de a ne epata pe noi, fraierii care n-am ştiut să-i oprim la timp pe josnicii slugoi ai defunctului regim comunist. Departe de a putea fi regăsit în categoria „Emil Bobu”, intelectualul Mihai Răzvan Unghieră a ştiut să se insinueze în politica de după 1989 cu discreţia şarpelui care şi-a neutralizat clopoţeii. Nu însă şi veninul, armă de bază împotriva obstacolelor umane care i-ar putea opri ascensiunea spre vârful atât de râvnit al ierarhiei politice – preşedinţia României. Nu ştiu dacă şi-a închipuit vreodată ceea ce impostorul de la Cotroceni plănuia pentru el. În nebunia lui, paranoicul din fruntea statului vrea să-şi lase tronul moştenire, de parcă preşedinţia s-ar supune legilor dreptului succesoral. Şi cine altul să-i urmeze la tron, dacă nu slugoiul lui preferat, securistul-şef da la SIE, omul pe care el l-a numit acolo, convins de obedienţa fără margini a unui carierist cu apucături de nomenclaturist anterevoluţionar. Mihai Răzvan Unghieră a început să se gândească la şefia statului după ce neliniştitul de la Cotroceni a emis public ipoteza celui mai probabil succesor al său. A urmat, fireşte, o încercare de obişnuire a românilor cu această năstruşnică idee şi, astfel, a apărut cabinetul MRU, guvernul celor 78 de zile. Eşecul răsunător al acestei adunături de netoţi, imitaţii de proastă calitate ale surogatelor de miniştri din cabinetul Boc, l-a adus pe Mihai Răzvan Unghieră pe marginea prăpastiei. Găunoşenia şi aroganţa lui nemăsurată l-au făcut impopular în mai puţin de o lună de la preluarea fotoliului  din Palatul Victoria. Cu atitudinea lui profesoral-moralizatoare, cu un discurs în care vorbeşte mult şi nu spune nimic, cu aerul de intelectual cosmopolit şi atoateştiutor, cu un calm care ascunde o nervozitate abia stăpânită, vecină cu nesiguranţa, Mihai Răzvan Unghieră s-ar fi putut apropia de tronul de la Cotroceni mai puţin decât ar fi făcut-o derbedeul politic de la OTV, Dan Diaconescu. Nu cred că era conştient de antipatia pe care o emana în public. Cred însă că acum, după dezvăluirile recente privind risipa şi tupeul cu care şi-a marcat scurta şedere la Palatul Victoria, drumul lui spre Cotroceni s-a încheiat, o dată pentru totdeauna. Mentalitatea lui de a trata bugetul României ca pe un portofel personal al primului-ministru l-a făcut să cheltuiască 10 miliarde de lei pe tot felul de acţiuni şi obiecte de protocol care mai de care mai costisitoare. Că un guvern trebuie să-şi întâmpine şi să-şi trateze oaspeţii cum se cuvine, e de înţeles. E chiar obligatoriu să nu te faci de râs în calitate de gazdă primitoare. Pentru asta s-a inventat fondul de protocol. Dar ca să-ţi cumperi tu, ditamai prim-ministrul, deodorante, creme cosmetice, şampoane, plasturi pentru bătături, beţişoare pentru urechi, strugurel pentru buze, loţiuni după bărbierit, ape de toaletă şi de gură, pieptăn, forfecuţe şi unghiere, papuci şi prosoape de baie, whisky, cognac şi vinuri scumpe, ţigarete, ţigări de foi şi accesorii pentru fumătorii de trabuc, başca un kilogram de vită de Kobe (cea mai scumpă carne de vită din lume, 35 de milioane lei/kilogram!!!) – ei bine, ca să pretinzi toate astea de la bugetul statului, adică din banii noştri, ai contribuabililor, de parcă ţi-ai comanda trusoul de nuntă, e semn că eşti calic. Mai precis, că ai mentalitate de calic. Obrăznicia de a folosi banii cetăţenilor pentru nevoile tale strict personale întrece orice imaginaţie legată de risipă. Nu mai pun la socoteală faptul că necesităţile intime ale lui Mihai Răzvan Unghieră ne costă cam scump, preţurile acestor produse fiind, evident, piperate. Deh, obrazul subţire… Atât de subţire, încât nu-l turteşti nici cu şenila tancului. Obraz de intelectual băsist, în gura căruia se uită mulţi fraieri aflaţi în căutarea unei variante de preşedinte care să nu semene nici cu Băsescu, nici cu Antonescu. Asta-i variantă??… Colac peste pupăză, l-am auzit adresându-se unei jurnaliste cu apelativul „domniţă”. Asta e chiar prea mult pentru un pretins intelectual. Aşa te-a învăţat mămica ta acasă, Mihăiţă Răzvănel, să te adresezi femeilor spunându-le „domniţă”?… Halal intelectualism! Intelectual marca „Armani”, cu fragranţă de şofer de autobază.

MARIUS BEŞCHEA

Comentarii

comentariu

About the Author

-