Published On: joi, Aug 9th, 2012

Rodica Draghici a parasit scena culturii

Share This
Tags

*Fostul director al Bibliotecii Judetene “Panait Istrati” s-a stins din viata dupa o lupta crancena cu o boala neiertatoare

Dragos Neagu, directorul Bibliotecii Judetene “Panait Istrati” a tinut sa spuna cateva cuvinte despre marea pierdere inregistrata in viata culturala a Brailei.

“Doamna Rodica Draghici s-a nascut pe 20 aprilie 1946 in localitatea Motaieni, judetul Dambovita. La scurt timp dupa absolvirea facultatii a lucrat in apropierea localitatii natale iar apoi a venit la Biblioteca judetului Braila, unde putem spune ca a inceput cataloagele moderne de biblioteca. A lucrat in zona tehnica a bibliotecii in majoritatea timpului iar din anul 1990 a fost directorul Bibliotecii Judetene pana in februarie 2008. In tot acest timp de numele ei s-au legat numeroase proiecte atat culturale cat si din domeniul tehnic de biblioteca. In ceea ce priveste infiintarea de biblioteci as vrea sa amintesc faptul ca in perioada ei s-a infiintat biblioteca de carte romaneasca de la }treseni din Republica Moldova avand un acord important la deschiderea acestei biblioteci. In domeniul publicistic a avut un numar important de articole de specialitate in Revista Biblioteca, o revista de specialitate, atat din tehnica de biblioteca cat si din sfera articolelor de management. Principala lucrare pe care a realizat-o este intitulata “Tipografii Brailene” 1834-1944 semnata impreuna cu doamna Stanca Bounegru. Tot in perioada dansei, Biblioteca Judeteana s-a mutat din locatia pe care o avea in Piata Poligon pe Calea Calarasilor si pe tot parcursul  perioadei cat a fost director a intreprins demersuri pentru mutarea bibliotecii intr-un spatiu creat pentru a deservi o biblioteca publica. Din pacate nu a mai apucat sa vada noua locatie din Piata Poligon, dar chiar din perioada de proiectare, chiar daca nu mai era directorul Bibliotecii Judetene noi ne-am sfatuit cu dansa despre organizarea colectiilor si tot ce se intampla acolo. Intreg colectivul Bibliotecii deplange aceasta pierdere si transmite condoleante familiei. Am discutat si cu colegii din tara si de asemenea transmit si ei condoleante atat colectivului cat si familiei indoliate. Este o pierdere importanta pentru Biblioteca Judeteana”, a declarat directorul Bibliotecii Judetene, Dragos Neagu.

*Autoritatile locale deplang trecerea in nefiinta a RodicaI Draghici

Presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu a tinut sa ofere condoleante familiei Draghici. “ Rodica Draghici a fost timp de 18 ani directorul Bibliotecii Judetene Panait Istrati, perioada in care s-a remarcat in viata culturala braileana. Cu siguranta o sa ne lipseasca. Am pierdut un om de cultura extraordinar”, a declarat Gheorghe Bunea Stancu.

Maria Puscasu, directorul Centrului de Creatie Braila a declarat an urma decesului prietenei sale: ”Om de cultura care lasa repere vizibile in cultura Brailei dar nu in ultimul rand o foarte buna prietena, careia o sa-I simt lipsa”.

Rodica Draghici s-a remarcat  atat prin profesionalismul cu care a condus Biblioteca Judeteana Panait Istrati dar si prin optimismul ei de care dadea dovada la toate intrunirile cu presa.

“E trist pentru ca a fost un om care a lasat in urma multe lucruri bune. A fost o persoana plina de viata, optimism si dibacitate. Mereu a avut solutii pentru rezolvarea problemelor cu care s-a confruntat institutia pe care o conducea. Regret enorm pentru ca am cunoscut-o atat ca director dar si ca peroana. A fost un om extraordinar, cu zambetul pe buze si mereu optimista”, a declarat Doinita Ciocan, viceprimarul municipiului Braila.

O alta prietena apropiata a Rodicai Draghici, fostul director al Teatrului Maria Filotti, Veronica Dobrin a marturisit: “Cea mai buna prietena. Am colaborat cu ea aproape 40 de ani. Un om corect, cinstit, demn si profesionist. Regret nespus pentru ca prin ea pierdem un om de valoare. Cand sediul nou al Bibliotecii Judetene va fi terminat, una din salile de lectura ar trebui sa-i poarte numele”.

Directorul Muzeului Braila, Ionel Candea a tinut sa ofere condoleante familiei si celor care au avut onoarea sa o cunoasca. “O mare pierdere pentru toata comunitatea de carturari dar si pentru familie. O cunosc de mult timp si regret suferinta la care a fost supusa. A fost o buna colega si am facut lucru bun impreuna. {mi pare foarte rau pentru un om care putea sa mai faca multe pentru Biblioteca Judeteana. Dumnezeu s-o ierte!” a declarat Ionel Candea.

Cu totii ii simtim lipsa si ne vom ruga pentru sufletul celei care ne-a fost prieten si colaborator, Rodica Draghici.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-