Published On: mar, Aug 14th, 2012

Fanatic show

Share This
Tags

Fanatismul e boală grea. Cei bolnavi încep prin a fi dominaţi de o singură idee şi termină prin a respinge orice ar putea să deformeze acea idee fixă. Aşa s-au născut, în anii ’90, susţinătorii lui Ion Iliescu. Tot aşa au apărut, prin 2005, fanaticii lui Băsescu Traian. Dacă e să ne limităm la analize lingvistice, „fanatic” e un cuvânt ce nu suportă grade de comparaţie. Deci, teoretic, nu există nicio diferenţă între fanaticii lui Iliescu şi cei ai lui Băsescu. Şi totuşi, ceva iese din tipar în minţile fanatizate ale admiratorilor omului în tricou bleu. Nu ştiu câţi s-au întrebat până acum dacă nu cumva Băsescu Traian este el însuşi un fanatic. În aceeaşi ordine de idei, la Ion Iliescu, oricât de antipatic mi-a fost, n-am observat niciodată vreo urmă de fanatism. Raţiunea îl ţinea în frâu şi, chiar dacă dădea cu oiştea-n gard, se redresa rapid şi încerca să revină pe drumul drept. Uneori izbutea, alteori, nu. Dar măcar se vedea că are bunăvoinţă. La Băsescu Traian n-am observat niciodată că ar regreta vreuna dintre stridenţele lui obişnuite, vreunul dintre gesturile lui deplasate. Nu, el nu doreşte să schimbe nimic din comportamentul său anormal, ne-a şi spus-o, de altminteri. El este un fanatic al bădărăniei, pe care şi-o apără ca pe o marcă de succes. N-ar da mojicia pe nimic altceva, fiindcă mojicia e, pentru el, forma concretă de respingere a instrucţiei şi a educaţiei. Nefiind nici prea instruit, nici prea educat, Băsescu Traian dispreţuieşte sincer erudiţia şi se teme visceral de oamenii pe care nu-i poate jigni. Pentru el, contează doar cei ce se retrag din faţa lui mergând de-a-ndărătelea. Pe ei poate să-i scuipe în faţă şi să le dea ordine. Cei demni, cei care-i întorc spatele, n-au cum să fie umiliţi şi asta îl ustură la ficaţi. Bădărănia lui Băsescu Traian n-are niciun efect asupra lor. Tocmai de aceea fostul băieţaş de port apelează la ameninţări, arma oricărui fanatic care, în lipsa respectului, vrea să insufle teamă. Băsescu e şi un fanatic al scandalului. Orice conflict, oricât de mic, i se potriveşte ca o mănuşă. Obsesia lui e să certe pe cineva, pe oricine, apropiat sau nu. Fie că o face pe ton didactic, fie că se răţoieşte de-a dreptul, Băsescu dă frâu liber neliniştii lui congenitale, refuzând orice formă de dialog. Părerile lui sunt, de fapt, serii nesfârşite de monologuri sentenţioase, false dialoguri în care interlocutorii nu sunt trataţi nici măcar ca spectatori, ci ca posibili adversari ai ideilor lui fixe. Pur şi simplu se teme că ar putea fi contrazis şi asta îl face arţăgos 24 de ore din 24, chiar şi când visează. Băsescu Traian e un adept fanatic al şmecheriei. Ne-a demonstrat tuturor că singurul lui mod de a face politică este cel şmecheresc, până şi atunci când ar fi trebuit să se abţină de la a-şi etala ticăloşia ca pe un blazon. Convingerea lui că şmecheria e mama tuturor succeselor l-a împins până-ntr-acolo încât şi-a minţit chiar şi susţinătorii din străinătate. Angela Merkel a simţit-o pe pielea ei când Băsescu a informat-o că, în România, suspendarea preşedintelui nu e prevăzută în legislaţie. Ataşamentul lui faţă de şmecherie e atât de sincer, încât nu-l poţi suspecta decât de fanatism. Aşa cum tot de fanatism îl poţi acuza când e vorba de obţinerea şi păstrarea puterii. El nu poate să trăiască în afara puterii, obsesia lui pentru putere este evidentă chiar şi pentru un copil. Ideea unei beţii cu Chivas Regal îl încântă, dar drogul puterii îl subjugă pur şi simplu. A devenit dependent de putere şi nu acceptă nici cel mai nevinovat îndemn spre o cură de dezintoxicare. Fanatismele lui au atins ridicolul odată cu descoperirea flăcării violet şi a tricoului bleu. Obsesia de a purta întotdeauna ceva de culoare violet a fost înlocuită, de când cu suspendarea, cu obsesia de a se îmbrăca zilnic cu un tricou bleu. O ţine aşa de vreo lună şi jumătate, apărându-se de energii negative, doar-doar culoarea aia o să-i aducă înapoi preşedinţia. Sublimul ridicol al fanaticului superstiţios!

Întorcându-mă la susţinătorii lui Băsescu Traian, nu pot să nu observ că ei apără, de fapt, un fanatic. Vă daţi seama în ce hal a ajuns România?… NIŞTE FANATICI ÎNDRĂGOSTIŢI DE UN FANATIC. Cât timp ne va lua ca să reintrăm într-o oarecare normalitate, cu oameni care se contrazic între ei fără să-şi scoată ochii, cu idei care nu lovesc ca ciocanele, cu instituţii care nu se păruiesc cu cetăţenii?!… Cea mai bună dovadă a fanatismului instituţional este chiar atitudinea vădit părtinitoare a ultimilor stâlpi de susţinere a lui Băsescu – Parchetul, SRI, SIE şi Curtea Constituţională. Nu vreau să blamez in corpore personalul acestor instituţii, sunt convins că există destui magistraţi, ofiţeri sau jurişti care poartă pe nedrept stigmatul instituţiei unde lucrează. Dar sunt acolo suficienţi fanatici băsişti  ca să mă determine să-mi pun tot felul de întrebări legitime. Ce încredere să ai în dreapta judecată a unui judecător de la Curtea Constituţională, atâta vreme cât el a ajuns acolo graţie fanatismului partizan al lui Băsescu Traian?… Dacă judecătorul respectiv nu este un susţinător fanatic al lui Băsescu, dar se simte măcar obligat să-i fie recunoscător celui ce i-a oferit această funcţie onorabilă şi extrem de bine plătită, tot este prea mult şi, deci, inadmisibil. Câtă credibilitate poate să aibă un ofiţer din SRI care, cu mintea întunecată de convingeri probăsiste, poate să arunce în aer siguranţa naţională?… Ce fel de patriotism îi mişcă din loc pe acei ofiţeri din SIE care, de dragul lui Băsescu, acceptă să compromită România?… Cum să instrumentezi fără părtinire un important dosar penal din tabăra lui Băsescu, când tu însuţi eşti, dincolo de statutul de procuror, un fanatic admirator al lui Băsescu?… Foarte mulţi uită că instituţiile statului sunt populate nu cu maşini, ci cu oameni. Oameni care se pot fanatiza, mai greu sau mai uşor, în funcţie de capacitatea de a convinge a unui individ ca Băsescu Traian. Un individ extrem de periculos, un fanatic care face prozeliţi pe bandă rulantă, pentru ca, mai târziu, să aibă cu ce să ne sperie. În România nu se mai judecă raţional, la nivel de populaţie, şi din cauză că, în instituţiile statului, au apărut mulţi fanatici care denaturează adevărul. Minţile oamenilor trebuie să fie debăsificate, la fel şi instituţiile. E drept, n-aş vrea să constat că, după debăsificare, ne uselizăm cu orice preţ. Asta ar fi o continuare de neimaginat a acestui fanatic show care ne-a adus în pragul nebuniei.

Marius Beşchea

Comentarii

comentariu

About the Author

-