Published On: Soare, Aug 12th, 2012
Fără categorie | By admin

Concluziile si solutii dupa negocierilor cu FMI

Share This
Tags

In urma discutiilor dintre Guvernul Romaniei si delegatia FMI, pe plan fiscal, s-au agreat masuri importante pentru stimularea mediului de afaceri, pentru crearea de locuri de munca si dezvoltarea inovarii tehnologice. De asemenea in cadrul negocierilor s-au solutionat sumele necesare pentru refacerea salariilor nominale ale bugetari la nivelul din iunie 2010 si pentru plata sumelor retinute pensionarilor, corespunzator a sapte luni din acest an si a noua luni din anul urmator.

“As spune ca s-au incheiat cu succes negocierile cu partenerii nostri internationali – Comisia Europeana, FMI si Banca Mondiala – privind angajamentele asumate de Romania pentru cea de-a sasea revizie a acordului cu institutiile financiare internationale, respectiv modul cum ne-am indeplinit performantele economice si financiare la finele lunii iunie. De asemenea, scrisoarea de intentie, documentele negociate, prevad obiectivele pentru urmatoarea perioada de timp, deci trei luni, pana la 30 septembrie”, a anuntat ministrul Finantelor, Florin Georgescu, la incheierea discutiilor cu reprezentantii FMI sositi la Bucuresti.

Plata TVA la incasare a fost agreata de institutiile internationale incepand din 2013. “Aceasta se va aplica efectiv, datorita necesitatii unor pregatiri metodologice, de la 1 ianuarie 2013. S-a agreat punerea in aplicare incepand cu octombrie a unui pachet de masuri privind stimularea crearii de noi locuri de munca si, de asemenea, incurajarea prin deductibilitate fiscala crescuta a cheltuielilor de cercetare si dezvoltare ale agentilor economici. Pe partea de cheltuieli bugetare s-au asigurat sume suplimentare la nivelul autoritatilor locale in vederea onorarii obligatiilor catre persoanele cu dizabilitati, precum si pentru plata arieratelor, respectiv datorii restante ale autoritatilor locale catre diversi furnizori si diversi creditori”, a adaugat Georgescu.

Pe langa aceste discutii, Romania s-a angajat ca pana la mijlocul lunii septembrie sa privatizeze, cu un investitor strategic, Oltchimul, “ceea ce va pune in valoare potentialul acestei unitati economice si al Arpechim din apropierea sa”.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-