Published On: vin, Aug 10th, 2012
Fără categorie | By admin

Autodenunţ

Share This
Tags

Către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila

Subsemnatul Beşchea Marius, domiciliat în Brăila, alegător aflat de mai bine de trei decenii pe listele electorale permanente din municipiul Brăila, vreau să aduc la cunoştinţa onoraţilor magistraţi că am căzut sub influenţa nefastă a sus-numitului Beşchea Marius, care pur şi simplu m-a instigat să particip la referendumul privind demiterea preşedintelui suspendat, Băsescu Traian. Mai mult de-atât, pârâtul Beşchea Marius mi-a şi indicat în ce pătrăţel să pun ştampila, ignorând liberul-arbitru de care orice bun cetăţean cu drept de vot al acestei ţări trebuie să se bucure. Ceea ce este însă mai revoltător decât toate astea rezidă în presiunea pe care pârâtul a exercitat-o asupra mea, în calitatea sa de alegător. Am fost terorizat de insistenţa acestui individ, care a vrut să se asigure că-mi va anihila temporar orice pornire voluntară care m-ar fi putut ţine acasă pe tot parcursul zilei de 29 iulie, a.c. Samavolnicia la care am fost supus a avut şi un apogeu greu de imaginat într-o societate liberă şi democratică. Subsemnatul Beşchea Marius am fost înşfăcat de mână şi târât la secţia de votare de pârâtul Beşchea Marius, care a vrut să-şi impună voinţa şi opţiunile politice. M-a obligat să intrăm împreună în cabina de votare, mi-a descleştat pumnul drept cu care vroiam să-i dau la plex şi mi-a plasat între police şi index acea ştampilă nesuferită. Apoi, aruncându-mi priviri turbate, mi-a condus mâna dreaptă spre buletinul de vot şi m-a obligat să aplic ştampila în pătrăţelul în care erau două litere: D şi A. Am băgat împreună buletinul de vot în urnă şi tot împreună am plecat spre domiciliul nostru comun, unde pârâtul a vrut să mă răsplătească pentru înalta conştiinţă civică de care am dat dovadă. După umila mea părere, cred că a vrut să mă mituiască, post-factum, oferindu-mi o friptură de porc la grătar, cu garnitură de cartofi pai şi salată verde. Întrucât mi-era cam foame, m-am lăsat corupt şi am consumat cu mare plăcere sus-pomenitul meniu, dar mi-am jurat să mă autodenunţ în faţa organelor de urmărire penală ca să-mi reperez onoarea terfelită de acest individ apucat de mania intolerabilă a votului democratic exprimat. Mă declar profund îngrijorat de tendinţele social-liberale ale pârâtului şi doresc să depun acest autodenunţ la Parchet în speranţa că Beşchea Marius va fi silit de corpul magistraţilor să participe activ la un curs de reeducare politi care să-i mai diminueze apetitul nesănătos pentru sufragiul universal şi pentru îndemnul la vot. Doresc o pedeapsă exemplară pentru acest fanatic al democraţiei, o condamnare care să-i interzică dreptul de a mai vota, cel puţin atâta vreme cât Băsescu Traian mai este în viaţă. În acelaşi timp, subsemnatul Beşchea Marius mă angajez să nu mai particip la niciun scrutin, local sau naţional, întrucât mă cac pe mine de frică.

Cu cele mai înfricoşate sentimente,

Marius Beşchea

P.S.  Cu voia dvs., voi transmite o copie a prezentului autodenunţ şi cancelarului Germaniei, Angela Merkel, ca să vadă şi dânsa în ce constă actul de justiţie pe la noi – în iniţiativa unilaterală a părţii vătămate de a se da lovită în aripa din „Pe aripile vântului”.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-