Published On: mar, Aug 21st, 2012

Atitudine versus lege

Share This
Tags

În ultima vreme a început să ni se cânte, din ce în ce mai des şi pe un ton din ce în ce mai ameninţător, refrenul „respectaţi instituţiile statului”. Din punctul meu de vedere, aş fi de acord ca instituţiile să fie nu numai respectate, ci şi lăudate. Cu o singură condiţie, însă – oamenii care le reprezintă să merite, ei înşişi, respectul cuvenit instituţiei în sine. Pentru că, dacă aceşti oameni nu merită respect, înseamnă că ei înşişi fac de ruşine instituţiile a căror onoare cer să fie respectată. Cu alte cuvinte, pot să lucreze corect nişte instituţii conduse de oameni incorecţi?… Răspunsul e de la sine înţeles.

Politizarea excesivă a instituţiilor a creat o problemă de credibilitate care încă n-a fost suficient dezbătută şi care contribuie astăzi, din plin, la dezordinea constituţională şi la adâncirea haosului politic în care ne găsim de o bună bucată de vreme. Problema la care fac referire e foarte gravă şi, în ciuda vizibilităţii ei evidente, e trecută cu vederea chiar şi în cercurile intelectuale cu pretenţii. E vorba de ceea ce i se contrapune, tot mai des, legii – ATITUDINEA. Atitudinea a ajuns să sfideze legile, atitudinea face şi desface, respectând o singură şi sacrosanctă lege – legea bunului-plac. Senzaţiile au început să ne dicteze ce fel de comportament să avem într-o anumită împrejurare, chiar dacă acea împrejurare ar trebui guvernată de legi. Când liberul-arbitru e însoţit şi de un interes evident, material sau moral, legea devine chiar o piedică şi, ca orice obstacol frustrant, trebuie ocolită ori înlăturată. Încerc să privesc cu răceală fierberea din justiţia română, în special pe cea din Parchetul General, DNA şi Consiliul Superior al Magistraturii. Cineva vrea să ne convingă că puterea judecătorească, după atâţia ani de odihnă nemeritată, doreşte acum să recupereze timpul pierdut. Magistraţii români ţin morţiş să ne demonstreze că salariile grase pe care le încasează sunt binemeritate şi că eforturile lor profesionale ţintesc însăşi inima răului din societatea românească. La prima vedere, aşa pare. La o privire mai atentă, începi să descoperi spoiala care ascunde găunoşia unora dintre demersurile justiţiei. În timp ce unii magistraţi, procurori şi judecători de bună-credinţă, îşi iau în serios rolul de constructori ai unui stat de drept, o gaşcă cu vederi pro-băsiste din Parchetul General, DNA şi Consiliul Superior al Magistraturii face partizanat politic mai abitir ca Parlamentul României. Bine organizaţi şi la fel de şmecheri ca Băsescu Traian, magistraţii băsişti îşi ascund adevăratele intenţii în spatele declaraţiilor de independenţă a justiţiei pe care o conduc. Ca să se pună la adăpost de orice acuză de ataşament faţă de o cauză extraprofesională compromiţătoare, aceşti magistraţi încurajează şi apără toate acţiunile judiciare îndreptate împotriva unor personaje de rang secund, mai mult sau mai puţin legate de PDL şi de Băsescu Traian. Acţiunile de care pomenesc sunt dictate, în mare măsură, tot de aceşti magistraţi, care ştiu foarte bine când şi unde să se oprească în investigaţii, ca nu cumva scandalurile să se apropie periculos de mult de mentorul şi protejatul lor preferat, Băsescu Traian. În vreme ce o mare parte a magistraţilor din România se luptă sincer cu racilele sistemului şi încearcă să îndrepte justiţia pe calea cea bună, magistraţii lui Băsescu urmăresc o singură cauză – compromiterea şi distrugerea USL-ului, cu orice preţ şi cu orice mijloace. Condamnarea lui Adrian Năstase a fost doar începutul, anchetarea alegătorilor care au participat la referendum este continuarea. Invocând legea ca formă de autoapărare, aceşti magistraţi au început să confere propriei lor atitudini valoare de lege. Tot ceea ce e băsist este în spiritul şi în litera legii, iar ceea ce nu duhneşte a băsism e, desigur, o fărădelege. Atitudinea ostilă faţă de colega lor, judecătoarea Mona Pivniceru, îi pune pe magistraţii băsişti din Consiliul Superior al Magistraturii în postura unor nedemni apărători ai actului de justiţie. Dacă vor cu tot dinadinsul să facă politică din scaunele confortabile de la CSM, măcar să candideze public, aşa cum fac procurorii americani, lămurindu-i pe alegători în privinţa simpatiilor doctrinare sau personale care îi animă şi-i împing spre vârful justiţiei române. Dacă însă preferă să candideze în cercul intim al puterii judecătoreşti, cu jocuri de culise bine regizate şi cu majorităţi ocult câştigate, ar fi bine să se abţină de la comentarii belicoase, televizate sau internetizate, la adresa oamenilor politici şi a presei independente. Comentariile exprimă atitudini, iar atitudinile nu pot substitui legile. Dacă acest soi de magistraţi vor să fie respectaţi, singura lor atitudine trebuie să fie respectarea legii. Dependenţa lor de şi apetenţa lor pentru politică încep să devină fapte extrem de îngrijorătoare, fiindcă se vede cu ochiul liber că, de la lipsa de justiţie de până mai ieri, s-a trecut brusc la un exces de justiţie. Încă o dată se dovedeşte că România nu ştie sau nu poate să trăiască echilibrat, saltul de la o extremă la alta fiindu-ne, vai, atât de drag şi de indispensabil.

Marius Beşchea

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-