Published On: Soare, Iul 8th, 2012

Traian Basescu suspendat de Parlament

Share This
Tags

*Referendumul pentru demiterea presedintelui va avea loc in data de 29 iulie

Traian Basescu a fost suspendat din functie la sfarsitul saptamanii trecute. Parlamentul a decis cu 256 de voturi “pentru”, in conditiile in care erau necesare 217 voturi.

In conformitate cu legea, daca presedintele suspendat va fi demis prin referendum, in cel mult 3 luni de zile vor avea loc alegeri prezidentiale. Pana atunci insa, interimatul va fi dus de seful Senatului, in cazul de fata, presedintele PNL, Crin Antonescu.

Pentru demiterea presedintelui sunt necesare 50% plus unu din voturile alegatorilor prezenti la urne. Parlamentul a propus, printr-o hotatare care a fost aprobata de plen, ca referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu sa aiba loc in data de 29 iulie.

*PDL si-a inceput campania de sustinere a presedintelui suspendat

Democrat-liberalii au iesit in strada pentru a-l sustine pe Traian Basescu dar si pentru a ataca noul Guvern. Fostul Ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a declarat in cadrul unei emisiuni televizate faptul ca recunoaste lipsa de comunicare intre Guverul Boc si populatuie, motiv care ar fi stat la baza nemultumirilor din spatele masurilor de austeritate impuse de fostul Guvern.

Vicepresedintele PDL, Cristian Boureanu a declarat ca partidul va lupta in continuare pentru sustinerea presedintelui suspendat. In acest sens se vor organiza numeroase mitinguri in tara.

*Crin Antonescu a preluat interimatul sefiei statului

In urma suspendarii lui Traian Basescu, seful Senatului, Crin Antonescu si-a inceput mandatul de presedinte interimar al tarii.

Conform legii, daca in urma referendumului Traian Basescu va fi demis, in cel mult 90 de zile vor avea loc alegeri prezidentiale.

In urma vacantarii functiei de catre Curtea Constitutionala, Basescu va trebui sa-i predea biroul de la Cotroceni presedintelui interimar.

Crin Antonescu va avea astfel atributii reduse fata de cele ale presedintelui in exercitiu. Acesta nu poate adresa Parlamentului mesaje cu privire la problemele politice si nici nu poate dizolva aceasta institutie.

Crin Antonescu va avea insa posibilitatea sa faca numiri in functii publice sau sa acorde gratieri individuale.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-