Published On: mie, Iul 25th, 2012

Populatia scade, dar numarul casatoriilor creste

Share This
Tags

* In Braila rata natalitatii se afla intr-o scadere continua

Motivul principal al acestui fenomen, care s-a intensificat pe parcursul ultimului an, are la baza scaderea drastica a nivelului de trai, somajul sau lipsa prospectelor de viitor ale tinerelor cupluri.

Argumentul brailenilor este acela ca nu au veniturile necesare cresterii copiilor. “Hrana este foarte scumpa, la fel hainele si jucariile. Sa nu mai vorbim de consultatiile medicale si de cheltuielile alocate pentru educatia unui copil. Rechizitele sunt scumpe la fel si celelalte cheltuieli care sunt necesare pentru inscrierea intr-o unitate de invatamant”, a declarat o braileanca pentru reporterii InfoBraila.

In urma unei noi statistici a populatiei, echipa InfoBraila a aflat ca intre 1 iulie 2011 si 1 iulie 2012, populatia a scazut cu 2.848 de persoane la nivel judetean.

Diferenta se explica atat prin procesul actual de imbatranire al populatiei actuale, atat la nivel judetean cat si national, cat si prin migrarea intensa a tinerilor, care se indreapta ori spre judetele mai bine dezvoltate economic, ori pleaca in strainatate.

Casatoriile, in schimb, sunt in crestere, in ciuda desfiintarii in anul 2010 a alocatiei de 200 de euro pentru tinerii casatoriti. Astfel, numarul casatoriilor civile a crescut in 2012, comparativ cu 2 ani in urma, cand totalul cuplurilor care s-au prezentat in fata altarului a fost cu 40 mai scazut. Daca in perioada iulie 2010 – iulie 2011 numarul casatoriilor era de 1396, in perioada 1 iulie 2011 -1 iulie 2012 casatoriile s-au inmultit, numarul lor ajungand la 1436.

Aceste schimbari la nivel local reflcta un nou trend european al ultimilor ani, conform caruia tinerele cupluri opteaza pentru un mariaj fara copii sau amana conceperea unui copil pana dupa lansarea in domeniul profesional.

Cipriana Botez, Gianina Paun

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-