Published On: joi, Iun 28th, 2012

Sfatul medicului: Ulcerul gastro-duodenal

Share This
Tags

Tot in categoria bolilor de toamna intra si ulcerul gastro-duodenal. Acesta  este caracterizat de o evolutie cu episoade dureroase periodice alternand cu perioade de remisiuni. Este o afectiune care se poate transmite pe cale genetica, dar poate debuta si in urma unor factori de mediu precum: consumul de alcool, fumatul, ciocolata, cafeaua, condimentele, aspirina, corticosteroizii, stresul psiho-social, pancreatita cronica, ciroza si boala Crohn.

Ulcerul se manifesta clinic prin durere in zona imediat de sub stern, greata, varsaturi, balonari, eructatii, cresterea sau scaderea poftei de mancare. Durerea este descrisa uneori ca o foame dureroasa, ca o arsura, ca o senzatie de eroziune sau ca o durere colicativa. Durerea apare inainte de masa, dispare un timp dupa ce mancam, pentru ca apoi sa revina. In ceea ce priveste ulcerul gastric este posibil ca durerea sa nu dispara dupa masa sau chiar daca dispare ea apare mult mai repede, in circa 30 de minute, fata de cea din ulcerul duodenal care reapare in doua-trei ore. Durerea cauzata de ulcerul gastric apare mai ales vara si iarna, pe cand cea din ulcerul duodenal apare in special primavara si toamna.

In ceea ce priveste investigatiile, in cazul ulcerului gastro-duodenal cea mai eficienta este endoscopia. Pe langa aceasta se mai folosesc determinarile anticorpilor anti-helicobacter pylori, bacteria care este in general responsabila de aceasta afectiune, testul respirator la uree marcata, identificarea din sucul gastric sau din materiile fecale.

Ulcerul se poate trata prin utilizarea unor anumite combinatii din tipul medicamentelor antisecretorii, cu medicamente de eradicare a infectiei cu Helicobacter pylori, cu medicamente antiacide, bicarbonat de sodiu, hidroxid de aluminiu, medicamente care stimuleaza factorii de protectie si pansamentele gastrice. In conditiile in care ulcerul nu se amelioreaza dupa un tratament de patru saptamani se recurge la tratament chirurgical.

Comentarii

comentariu

About the Author

-