Published On: mar, Iun 12th, 2012

Revoluţia subtilă şi ciuma verzuliu-portocalie

Share This
Tags

Înfrângerea PDL-ului la scară naţională echivalează cu o revoluţie, poate chiar cu cea pe care n-am avut-o în iarna trecută. Abia acum am înţeles de ce românii nu ies în stradă la supărare. Concetăţenii noştri nu dau pe-afară de curaj când e vorba de înfruntări „face to face”. În schimb, pe şest, la adăpostul perdelelor cabinei de vot, românaşul ţi-o trage de nu te vezi. Cu ură chiar. Asta s-a întâmplat duminică, 10 iunie, în anul de dizgraţie 2012, o zi memorabilă în istoria noastră recentă. De când PDL-ul a început să-i îngreţoşeze pe români, atât partidul lui Băsescu, cât şi ziariştii lui bine plătiţi susţin sus şi tare că declinul politic portocaliu e consecinţa directă a crizei economice mondiale. S-au făcut tot felul de comparaţii şi paralele cu numeroase alte guverne din lumea largă, doborâte de şomajul în creştere şi de sărăcia tot mai profundă. Mă întristează, dar mă şi amuză în acelaşi timp acest tip de argumente care încearcă să explice de ce guvernele lui Traian Băsescu şi, mai nou, administraţiile locale PDL-iste au sucombat cu atâta succes. Dacă în Europa multe partide au clacat din cauza disperării sociale, în România, o ţară atipică din multe puncte de vedere, dezastrul politic al PDL-ului are drept cauză fundamentală ura populară. E o naivitate să crezi şi un act de aroganţă să pretinzi că atacul la buzunarele cetăţenilor i-a făcut pe aceştia să voteze împotriva ta cu atâta patimă. Românul a rezistat eroic la sărăcie, şi o să mai reziste încă vreo 5-6 ani, până când economia mondială o să-şi revină. Românul n-a mai rezistat la cu totul altceva – la batjocură. Umiliţi până la desconsiderare, cetăţenii acestui stat au găsit, în sfârşit, prilejul să se răzbune. Pe cine, pe ce ??… Pe toaletele luxos-epatante ale Elenei Udrea, pe grobianismul şmecheresco-marinăresc al lui Traian Băsescu, pe slugărnicia fără cusur a lui Emil Boc, pe aerul preţios-studiat al lui Mihai Răzvan Ungureanu, pe minciunile patentate ale lui Adriean Videanu, pe aritmetica voios-zeflemitoare a Robertei Anastase, pe cruzimea dobitocească a lui Lucian Duţă, pe zgomotoasa prostie a lui Ioan Oltean, pe răutatea maladiv-fiscală a lui Sorin Blejnar, pe măscăricii, incompetenţii şi îmbuibaţii unui partid cu mult mai îngâmfat decât PSD-ul de pe vremea lui Năstase. Ciuma portocalie s-a deghizat în verde, însă prea puţini i-au mai căzut pradă. Molima a fost izolată, câteva focare încă mai rezistă (Cluj, Arad, Piatra-Neamţ). Cu plăcută surprindere am observat maturitatea liderilor USL-ului, care mi-au dovedit că au urechi inteligente şi ochi pătrunzători. Pe lângă fireasca satisfacţie a învingătorului, am observat la ei şi o doză de îngrijorare pentru viitor. Vor cu adevărat să schimbe radical politica românească, dar se tem că administraţiile locale – cu interese transpartinice, de regulă – le vor zădărnici eforturile. Ponta, Antonescu şi Constantin sunt una, primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene s-ar putea să fie alta. Practica trecutului a arătat că înţelegerile locale se fac peste capetele conducătorilor de la centru. Cumetriile, tovărăşiile şi prieteniile intrajudeţene au făcut din politica naţională – dacă a existat aşa ceva până acum !! – o vorbă goală. Sunt convins că a venit momentul ca baronii locali să se abţină de la a mai nesocoti interesul naţional, dacă nu din respect pentru cetăţenii care i-au ales, măcar în semn de apreciere pentru liderii naţionali ai USL-ului, care au făcut şi fac eforturi uriaşe să ţină unită o asemenea structură politică multicoloră în care oamenii şi ideile se pot lesne inflama după izbândă. Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin nu şi-au pus pielea la saramură ca să fie făcuţi de ruşine de nu ştiu ce baron sau viconte de provincie care nutreşte sentimente creştineşti pentru nu ştiu ce arhiduce al opoziţiei locale. Reconstrucţia naţională trebuie să înceapă cu reclădirea partidelor. Privilegiaţii zilei de ieri trebuie să fie conştienţi că ziua de mâine nu va mai fi la fel de fericită şi fără de griji. Un rol important în reformarea partidelor ar trebui să-l aibă simplii membri, oameni fără funcţii în partid. Dacă aceşti militanţi nu se vor mai lăsa cumpăraţi, dacă vor avea demnitatea să nu mai solicite locuri călduţe prin administraţiile locale, dacă vor fi capabili şi de altceva în afară de lipit afişe electorale, dacă vor avea şi alte merite în afară de periatul scamelor invizibile de pe hainele la care râvnesc, atunci şi numai atunci România ar mai avea o şansă. Disciplina de partid nu înseamnă doar obedienţă faţă de şefii direcţi. Disciplina de partid înseamnă a trage la aceeaşi căruţă, la deal sau la vale, cu conştiinţa faptului că o faci nu neapărat pentru tine, ci pentru familia ta politică şi pentru propriul tău crez, chiar dacă zăbala te îndeamnă uneori la trădarea interesului general în folosul celui personal. USL-ul n-are voie să-şi facă de râs liderii. S-ar putea să nu avem parte prea curând de alţii la fel de valoroşi ca ei. Revoluţia subtilă a electoratului român cam asta vrea să transmită aleşilor locali, printre altele. Am tradus asta pentru cei ce încă n-au suficientă ştiinţă sau răbdare întru descifrarea mesajelor discrete.

Marius Beşchea

Comentarii

comentariu

About the Author

-