Published On: vin, Iun 22nd, 2012

Glonţul lui Năstase

Share This
Tags

Traian Băsescu şi-a văzut visul cu ochii – l-a distrus pe Adrian Năstase. La rândul lor, intelectualii lui Băsescu pot să doarmă liniştiţi – Adrian Năstase e distrus. Celor ce-mi vor spune că Năstase şi-a făcut-o cu mâna lui le voi răspunde sec: da, aveţi dreptate, numai că mâna lui Năstase poartă pe degete amprentele lui Băsescu.

Glonţul care ar fi putut să pună capăt umilirii sistematice a fostului premier e semnalul că în România a început să se facă justiţie cu orice preţ. Chiar cu preţul compromiterii actului de justiţie. După ce vreo douăzeci de ani justiţia a închis ochii la mai toate scandalurile de corupţie provocate de presă, excesul de zel a izbucnit precum lava dintr-un vulcan sub presiune. S-a dovedit încă o dată că România este o ţară dramatic dezechilibrată, un stat care sare dintr-o extremă în alta cu graţia unui buldozer. Procesul Ceauşeştilor a fost sumar şi n-a convins pe nimeni, o sinistră farsă judiciară de care România avea nevoie ca de o bombă atomică. Procesele lui Adrian Năstase n-au fost deloc sumare şi au convins o mare parte a societăţii (nu şi pe mine). Ceea ce n-a înţeles societatea românească este că şi în cazul familiei Ceauşescu, şi în cazul familiei Năstase justiţia s-a făcut demonstrativ, ca un spectacol în căutare de public. Şi, ca orice spectacol de succes, s-a vândut bine şi peste hotare, inclusiv la Strasbourg şi la Bruxelles, acolo unde la casa de bilete a stat doamna de fontă a politicii româneşti, Monica Macovei. Nici Europa şi nici America nu ne-au arătat cu degetul după executarea Ceauşeştilor, considerând că o revoluţie, chiar aşa trucată cum a fost, nu are cum să nu sufere de malformaţii congenitale – ură şi inutile vărsări de sânge. După declanşarea proceselor împotriva lui Adrian Năstase, aceeaşi lume civilizată a stat cu ochii pe România ca să nu cumva să ratăm ocazia de a ne comporta, în sfârşit, normal. Şi ce-a făcut onorabila justiţie română ? A sărit calul, arătându-ne că e capabilă de o îndârjire soră bună cu fanatismul. Un val de nebunie a cuprins o parte a magistraturii care, oricum, era mânată de la spate, cu biciul, de Traian Băsescu. Au fost speculate toate slăbiciunile unui sistem judiciar bolnav – de la carierismul abject până la simpatiile politice, de la slugărnicia fără margini până la şantajul bine temperat, de la disperarea neputinţei până la ura calificată. Şi exploatarea sistematică a tuturor acestor slăbiciuni a dat roade. Ce complete de judecată sunt acelea care admit aproape 1000 de martori propuşi de nişte procurori care l-ar acuza şi pe bunul Dumnezeu dacă li s-ar cere asta ? Ce magistraţi sunt aceia care fabrică probe în speranţa pedepsirii cu orice preţ a inculpatului ? Ce instanţă este aceea care condamnă, deşi recunoaşte că probele nu stau în picioare ? Asta este noua faţă a justiţiei din România ? La ce să ne mai aşteptăm în continuare ? La alte deturnări, la alte exagerări, la alte încruntări ? Mă întreb dacă şi Traian Băsescu se va confrunta cu acest monstru pe care l-a creat, după ce nu va mai fi preşedinte. Spălarea de bani şi vânzarea flotei comerciale vor fi tratate măcar cât afişele electorale şi termopanele lui Năstase ? Mi se pare că justiţia română a renăscut într-o zodie strâmbă. Şi, oricât de greu mi-ar fi să trag această concluzie primejdioasă, nu mă pot abţine să remarc – justiţia trebuie să fie dreaptă, ori să nu fie deloc. Căci la ce foloseşte o justiţie strâmbă ?… La răzbunări ?… Ştiu, dreptatea este o chestiune subiectivă, instanţele nu împart dreptate, ca dovezi stau chiar erorile judiciare. Dar „erorile” cu intenţie cine le mai judecă ? Dumnezeu ? CEDO ?… Glonţul lui Năstase este proiectilul care, mâine, ne-ar putea lovi în plin pe oricare dintre noi, dacă nu încercăm noi înşine să condamnăm o justiţie care vrea să se schimbe trecând de la nepăsare la excese.

Marius Beşchea

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-