Published On: lun, Iun 25th, 2012

Ce pedeapsă ar merita Adrian Năstase

Share This
Tags

De la tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase , ochii şi urechile mele au îndurat suplicii pe care sufletul mi le-a reproşat: „destul, astupă-ţi urechile, închide ochii, nu mai suport atâta mizerie.” Asta mi-a transmis sufletul, încercând să se pună la adăpost de asaltul furibund al prostiei şi de uriaşul val de răutate, două ameninţări cât se poate de reale la adresa fragilei sănătăţi sociale şi politice a României. S-au spus şi s-au scris lucruri incalificabile despre gestul disperat al lui Adrian Năstase – ba că fostul premier şi-ar fi înscenat tentativa de sinucidere, ba că gestul său ar fi unul de laşitate, ba că toată povestea ar fi un adevărat complot care ar trebui să emoţioneze opinia publică spre a-i câştiga simpatia, ba că s-ar fi urmărit compromiterea lui Traian Băsescu. Atâtea inepţii în doar câteva zile mi se pare cam mult chiar şi pentru România. De la comentarii nu s-a abţinut aproape nimeni, fie că e sau nu calificat. Dintr-o dată ne-am descoperit experţi în balistică, încercând să reconstituim trucul la care a recurs Adrian Năstase ca să ne impresioneze împuşcându-se. Dintr-o dată ne-am trezit experţi în psihologia suicidului, ridiculizând gestul fostului premier şi aplicându-i ştampila de „laş”. Pe aceşti pretinşi cunoscători într-ale firii umane i-aş întreba: credeţi că aţi avea CURAJUL să vă luaţi viaţa ??… Cine nu înţelege că a te sinucide înseamnă a-ţi învinge instinctul de conservare ar trebui să înveţe de la Adrian Năstase ce e curajul. Stereotipa formulare „gest necugetat” mi se pare de o superficialitate sublimă. Ce poate fi „necugetat” într-un act liber-consimţit, care nu ţine câtuşi de puţin de un moment de rătăcire, ci de o analiză extrem de tăioasă asupra opţiunilor rămase. Cu virtuţi intelectuale de necontestat, cu o cultură politică demnă de invidiat, cu o carieră juridică solidă, cu un coeficient de inteligenţă extrem de ridicat, Adrian Năstase a reuşit să piardă aproape totul din cauza unor greşeli pe care numai un om excepţional ca el le-ar fi putut cumula în cel mai nefericit mod cu putinţă. Trufia unei minţi sclipitoare deranjează mai mult decât aroganţa unui om de rând. E suficient să fii mult peste media inteligenţei ca să trezeşti în jurul tău invidii primejdioase. Însă ceea ce ar putea să-ţi fie fatal e o suprapunere a trufiei peste inteligenţa ieşită din comun. Asta este o bombă cu ceas care, în cazul lui Adrian Năstase, a explodat în 2005, la alegerile interne din PSD, ocazie cu care partidul şi-a ales ca preşedinte pe Mircea Geoană, un surogat de om politic, diametral opus lui Năstase. Autoritarismul a fost măturat, dar, o dată cu el, a dispărut şi calitatea actului politic. Amatorismul se simţea la el acasă în partidul pe care Adrian Năstase îl hărăzise profesionalismului. Iliescu îmbătrânise, iar Năstase pierdea din ce în ce mai mult teren. Părea că partidul se simte mai bine fără fostul premier, inclusiv în parlament. Renunţarea la fotoliul de Preşedinte al Camerei Deputaţilor a fost încă o umilinţă pentru cel ce-şi umilise colegii de nenumărate ori. Funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional PSD nu avea cum să compenseze pierderile enorme, doar influenţa politică mai îndulcea puţin eşecul unei cariere care ar fi putut să fie strălucitoare.

Dar norii negri au întunecat cerul lui Adrian Năstase nu numai din direcţia PSD-ului. Se pusese în mişcare insaţiabila ură a lui Traian Băsescu pentru fostul său contracandidat la preşedinţia statului şi pentru cel socotit responsabil de instrumentarea dosarului privind vânzarea flotei comerciale. Din calcul politic elementar, pe de o parte, dar şi din eleganţă şi simţ al măsurii, pe de altă parte, Adrian Năstase i-a recomandat Rodicăi Stănoiu să îngroape dosarul incriminator, salvându-l astfel pe cel ce avea să devină, spre stupefacţia multora, prigonitorul oficial al fostului premier. Traian Băsescu n-a fost lăsat să moară şi, probabil din respect pentru proverbe, nu l-a mai lăsat pe Adrian Năstase să trăiască. Mult mai umilitor decât pierderile suferite în partid, înspăimântătorul calvar al plimbării prin tribunale, ani de-a rândul, săptămână de săptămână şi chiar zi de zi, a măcinat până la distrugere orice speranţă de revenire a lui Năstase în vârful politicii româneşti. Locul pe care i-l rezervaseră Băsescu şi Monica Macovei nu era nici măcar unul marginal. Sprijiniţi vizibil de Europa şi de America, aceşti doi autori morali ai tragediei din strada Zambaccian au dovedit că ştiu să urască la superlativ, ascunzându-şi liliputanismul sufletesc în spatele generoaselor idei de justiţie şi dreptate. Aura de pigmei politici care dărâmă un titan nu le face onoare, dimpotrivă. Adrian Năstase intuise din vreme că el va fi fost ales drept exemplarul cel mai valoros din galeria de infractori dovediţi şi pedepsiţi de justiţia română, ofrandă ce trebuia adusă Europei şi Americii ca dovadă a schimbării noastre radicale. Nedreaptă şi nefericită alegere, dacă mă gândesc la cât de util ar fi putut să ne fie, mai ales în vremurile astea de restrişte economică, un om de stat ca Adrian Năstase. În ciuda evidentei crize care face să se convulsioneze întreaga planetă, cred că România ar fi avut mult mai puţin de suferit cu Năstase la Cotroceni sau la Victoria. E adevărat, nu cu Năstasele de până în 2005, ci cu cel de după aceea. Ceea ce nu s-a luat niciodată în considerare, deşi nu cred că n-au fost destule minţi care să fi înţeles asta, este capacitatea păcătosului de a se îndrepta. Se înşală amarnic cine îşi închipuie că mintea sclipitoare a lui Adrian Năstase n-a priceput greşelile făcute de el însuşi de-a lungul carierei lui politice. La fel de grav s-ar înşela şi cine îşi închipuie că păcătosul n-ar fi avut puterea să se îndrepte. Sunt ferm convins că Adrian Năstase ar fi avut capacitatea să se reinventeze atât în folosul personal, cât şi în cel naţional, ca o penitenţă pentru gravele erori comise. Un om de anvergura lui n-ar fi putut în ruptul capului să persiste în greşeală. Educaţia l-ar fi împiedicat. Ca o consecinţă logică a celor afirmate până aici, sunt convins că România ar fi avut şi are nevoie de Adrian Năstase cel puţin cât a avut şi are el nevoie de ea. Aş merge şi mai departe pe drumul ăsta, cu riscul de a-mi atrage cumplite critici ori chiar severe acuzaţii. Sunt convins că Adrian Năstase merită o cu totul altă pedeapsă decât cea dictată de instanţă. Acest tragic personaj condamnat la oprobriu public şi la doi ani de închisoare ar trebui să-şi ispăşească vina de a fi fost victima propriei lui excelenţe reconstruind România în termen de doi ani. Am bănuiala că, dacă inteligenţa celor care l-au distrus ar fi fost măcar pe jumătate cât a lui, Adrian Năstase ar fi făcut minuni cu România, fie şi încercând să ne demonstreze că pedeapsa asta ar fi fost cea mai nimerită, chiar dacă nu cea mai justă pentru erorile comise de el.

Marius Beşchea

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-