Published On: mie, Iun 20th, 2012

Atentie la reinnoirea certificatelor digitale pentru semnatura electronica

Share This
Tags

Directia Generala a Finantelor Publice judet Braila reaminteste faptul ca, pentru reinnoirea certificatelor digitale pentru semnatura electronica in situatia in care a expirat perioada de valabilitate a acestora, trebuie parcurse etapele prezentate in articolul de mai jos.

Pasi de parcurs:

1.Se descarca documentul de confirmare la adresa: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/confirmare.pdf

2.Se completeaza datele de identificare ale titularului certificatului si adresa de e-mail.

3.Documentul completat se semneaza si se trimite prin e-mail la furnizorul de certificat.

4. Furnizorul de certificate va aplica semnatura electronica si va inapoia documentul confirmat.

5. Se acceseaza site-ul A.N.A.F. la adresa www.anaf.ro, categoria Declaratii electronice, modulul Reinnoire certificate calificate,

6. Se selecteaza documentul de confirmare primit de la furnizorul de certificate.

7. Se apasa butonul Transmite documentul.

8.  Dupa o perioada de maxim 4 zile lucratoare de la transmitere, A.N.A.F. trimite noul numar al certificatului digital si accesul la Serviciul de depunere on-line.

In cadrul acestei proceduri, Nu mai este nevoie de inregistrarea formularului 150 la organul fiscal, cu documentatia aferenta.

Declaratii care se pot depune on-line

Certificatul digital pentru semnatura electronica este necesar in cazul transmiterii on-line a:

-Declaratiei privind obligatiile la bugetul de stat, formular 100

-Declaratiei privind impozitul pe profit, formular 101

-Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, formular 112. Atentie! Formularul 112 se transmite numai on-line.

-Decontului de T.V.A., formular 300

-Decontului special de T.V.A., formular 301

-Declaratiei recapitulative privind livrarile/achizitiile/prestarile intracomunitare, formular 390

-Declaratiei informative privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national, formular 394

-Declaratiei rectificative, formular 710

-Situatiilor financiare anuale

Persoanele interesate pot consulta „Ghidul pentru reinnoirea certificatelor pe portalul A.N.A.F.”in care este prezentata procedura de reinnoire a certificatelor in situatia in care a expirat perioada de valabilitate a acestora (1 an), publicat pe site-ul A.N.A.F. la adresa: www.anaf.ro, sectiunea Acasa, subsectiunea Servicii online/Depunere electronica declaratii pj, din prima pagina.

Comentarii

comentariu

About the Author

-