Published On: mar, Mai 1st, 2012

Un mort si opt raniti, intr-un grav accident de circulatie

Share This
Tags

* accidentul s-a intamplat in apropiere de Lacu Sarat

Un grav accident de circulatie s-a petrecut astazi pe DN 2B, in apropiere de localitatea Lacu Sarat. Evenimentul s-a soldat cu un mort si opt raniti, printre care un copil de numai 3 ani. Victimele, 10 adulti, prieteni si un copil de 3 ani, plecasera din Galati in doua masini si se indreptau catre judetul Buzau, unde aveau de gand sa petreaca ziua de 1 Mai la un picnic. La scurt timp dupa ce au trecut de localitatea braileana Lacu Sarat, unul dintre soferi, in varsta de 19 ani, a apasat pedala de acceleratie si s-a aventurat intr-o depasire neregulamentara, fara sa se asigure. Conducatorul auto n-a reusit insa sa revina pe sensul sau de mers, pentru ca din fata venea un alt autoturism, astfel incat s-a pierdut cu firea si a pierdut controlul volanului. El a lovit masina prietenilor, dupa care ambele autoturisme au iesit de pe carosabil si s-au rasturnat, fiind grav avariate. Dintre cele 11 persoane aflate in autoturisme, 9 au fost ranite, din care patru, foarte grav, singurii care au scapat doar cu cateva zgarieturi fiind soferii. Cinci ambulante sosite la fata locului au preluat ranitii. Dintre acestia, un barbat, ramas blocat intre fiarele contorsionate, a fost scos cu greu de echipajul de descarcerare si a decedat, in ciuda interventiilor medicilor aflati la fata locului. Astfel, la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Braila au fost aduse celelalte 8 victime. ”Trei dintre victime au intrat in urgente majore: un copil si 2 persoane de sex feminin, cu policontuzii, traumatisme cranio-cerebrale, toraco-abdominale si de coloana”, a declarat dr. Marian Baciu

La fata locului a ajuns si prefectul judetului, Dumitru Popa, care a dorit sa vada la fata locului situatia.

“Conducatorul autoturismului Skoda executa o manevra imprudenta, il acroseaza pe conducatorul autoturismului care circula in fata sa, iar ambele autoturisme se rastoarna in afara carosabilului”, a declarat inspectorul Doru Stancuna, din cadrul Politiei Rutiere Braila.

Soferul de 19 ani este cercetat acum penal si risca sa-si petreaca tineretea dupa gratii.

Comentarii

comentariu

About the Author

-