Published On: vin, Mai 18th, 2012

Echilibru financiar la Spitalul Judetean de Urgenta Braila

Share This
Tags

“In doar 2 ani si jumatate spitalul si-a castigat adevaratul standard, prin recunoasterea serviciilor medicale de catre CJAS la care au participat toti salariatii institutiei, astfel incat :

-de la un contract de 5 milioane/luna din care 4,9 milioane se utilizau pentru plata drepturilor salariale in iulie 2010, in rest batea vantul prin farmacia spitalului, iar pacientii imbogateau farmaciile de langa spital, acum spitalul are un contract ce acopera cheltuielile de personal si de functionare, astfel incat pacientii nu mai sunt nevoiti sa mai cumpere medicamente, materiale sanitare si sa fie investigati in conditii normale, dar in limita fondurilor pe care CJAS le deconteaza. Totul este perfectibil. Din dezastru s-a plecat, dar se merge spre normalitate si performanta. Institutia este in continua transformare atat din punct de vedere al infrastructurii tehnice si medicale cat si a perfectionarii continue a cadrelor medicale. Institutia este posesoare a certificatului ISO  9001 obtinut in decembrie 2011 si nu renunta la nici o etapa  legiferata pentru a obtine acreditarea.

Cu privire la articolul tendentios publicat in data de 17 mai 2012 de catre ziarul Obiectiv Vocea Brailei, care dezinformeaza opinia publica din Braila si  creeaza panica si tensiune in cadrul salariatilor institutiei facem urmatoarele precizari :

-institutia a fost preluata cu datorii in suma de 8.410.102 lei, din care 5.520.676 lei datorii la Bugetul de Stat. Actualmente, suma de 8.601.675 lei, reprezinta datorii la bugetul de stat, suma compusa din debitul de preluare, accesoriile si penalitatile aplicate conform Legilor fiscale de catre Ministerul Finantelor.

-din luna iulie 2010 si pana in prezent institutia a platit integral atat salariile cat si contributiile aferente acestora.

-in ceea ce priveste plata arieratelor de catre CJAS, precizam ca ARIERATE inseamna, prin definitie economica, furnizori restanti de medicamente, materiale sanitare, prestari servicii si niciodata datorii la bugetul de stat, motiv pentru care la momentul platii arieratelor de catre CJAS nu s-a acceptat propunerea de plata a datoriilor catre bugetul de stat.

-de semnalat faptul ca pana la data de 7 iulie 2010, managementul institutiei se afla in coordonare directa a Directiei de Sanatate Publica Braila, iar Administratia Finantelor Publice Braila avea obligatia de a nu efectua nici o plata catre furnizori fara a retine datoria la bugetul de stat – disciplina economica nerespectata de conducerea institutiei la acea data.

-angajatii isi primesc toate drepturile salariale stabilite de lege, prin norme ale Ministerului Sanatatii, de la manager pana la ultima forma de incadrare, respectandu-se integral si cumulativ legislatia in vigoare (salariu de baza, sporuri, concedii, reducerea salariilor cu 25% din 2010).

- hotararile judecatoresti definitive si executorii se vor pune in aplicare conform O.U.G. nr.71/2009 si Legea  bugetului de stat. Asa cum s-a precizat in comunicatul postat pe site-ul spitalului, drepturile salariale se dau in luna mai 2012. Precizam ca aceste fonduri sunt suportate din Bugetul de venituri si cheltuieli ale spitalului si nu din fonduri speciale ale Ministerului Sanatatii .

-pentru datoriile la bugetul consolidat de stat, institutia noastra, a depus diligente la : Ministerul de Finante, Ministerul Sanatatii, Primul Ministru, in vederea compensarii acestora cu serviciile medicale efectuate peste contract si recunoscute de Scoala Nationala de Sanatate. Aproximativ 40% din baza acestor datorii reprezinta bugetul tichetelor de masa pe un an de zile. Neglijenta conducerii de  pana in iulie 2010 a condus la dezastrul financiar despre care faceti vorbire si pe care cu mult curaj l-a preluat noua echipa manageriala.

-de asemenea, spitalul s-a adresat instantelor de judecata, pentru a rezolva, in cunostinta de cauza, aceasta problema ce afecteaza bugetul si activitatea zilnica a entitatii sanitare (dosar aflat pe rol la Curtea de Apel Galati).

-contrar declaratiei d-nei Chelariu, Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate este semnat de conducerea spitalului si inaintat si inregistrat la Sindicatul Judetean Sanitas Braila cu nr. 247/08.05.2012 si are prevazut in art. 133 recunoasterea si insusirea Legii nr.142/1992 cu privire la acordarea tichetelor de masa. Mai mult decat atat, in clauzele Contractului Colectiv de Munca sunt o serie de drepturi salariale care nu sunt obligatorii prin lege si pentru care Sindicatul Judetean Sanitas Braila a facut presiuni pe bugetul institutiei fara a participa cu un leu la stimularea personalului, din cotizatiile lunare retinute angajatilor.

-echipa manageriala a spitalului si-ar fi dorit sa gaseasca in Sindicat, un sprijin legal pentru solutionarea tuturor problemelor personalului si ale institutiei in sine. In realitate, sindicatul Sanitas tinde sa devina o frana nejustificata in activitatea spitalului, aspect care nu poate fi benefic pentru nici un factor implicat. A trata Spitalul Judetean de Urgenta Braila ca pe o societate comerciala este o incalcare evidenta a oricarei logici obiective. Spitalul nu este si nu poate fi societate comerciala, scopul infiintarii si functionarii sale nu este obtinerea de profit economic, ci acela de obtinere a unui profit social care are ca unic reper – PACIENTUL.

-disponibilul financiar al institutiei este la nivelul unui fond de salarii, utilitati si cheltuieli de functionare pentru desfasurarea actului medical pentru o luna, lucru ce nu a permis institutiei sa poata plati datoriile preluate la bugetul de stat.

In concluzie, Spitalul Judetean de Urgenta Braila se afla, obiectiv vorbind, pe un trend de redresare, in considerarea rentabilitatii financiare, operationale si sociale.

Este suficient ca cetatenii sa cunoasca faptul ca la un numar de 1200 de paturi de spital aflate in structura sunt ingrijiti in medie 4400 de cazuri pe luna (cu mult mai mult decat deconteaza CJAS Braila astazi)”, se arata intr-un comunicat al Spitalului Judetean Braila.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-