Published On: mar, Mai 15th, 2012

Cum sa nu-ti irosesti votul

Share This
Tags

Intr-o democratie orice parere conteaza. Asa este construita democratia, din milioane de glasuri. Ca unele voci sunt cultivate, iar altele ofilesc pana si patrunjelul, asta e alta poveste. Ca exista urechi muzicale si urechi de tunar, si asta e adevarat. Important este ca exista un cor in care se canta, bine si prost laolalta, pe mai multe voci. In definitiv, democratia nu este intruchiparea perfectiunii, in mare masura este chiar opusul ei. Asta se constata si in alegerile democratice, acolo unde subiectivismul – el insusi o dovada a imperfectiunilor lumii – propulseaza orori si spulbera valori. Societatea intreaga e o suma de nedreptati – legi nedrepte, atitudini nedrepte, preturi nedrepte, tribunale nedrepte, sosele nedrepte, televizoare nedrepte si tot felul de strambatati revoltatoare. Dar alegatorul, alegatorul poate fi nedrept ??… Daca as fi malitios, as spune ca una dintre cele mai nedrepte entitati pamantene este chiar alegatorul. Pus in fata urnei de vot, cu una sau mai multe optiuni in suflet si in mana, electorul se simte un mic Dumnezeu, intuieste ca gestul lui este mai degraba o lectie data unui candidat decat o recompensa pentru alt candidat. Asa apare nedreptatea in politica, incepand cu alegatorul. Noua lege electorala romaneasca are, ca orice lucru perfectibil, parti bune si rele. Este buna pentru ca tine USL-ul in chingi, facand aproape imposibil divortul intre PSD, PNL si PC. Gata cu meschinele orgolii de partid, gata cu revansele, gata cu frontierele ideologice fara sens. Clasa politica din Romania trebuie sa priceapa ca vremurile s-au schimbat chiar si pentru ea. Dupa atata dezbinare nationala, a sosit momentul reconcilierii, resentimentele n-au ce cauta intr-o societate care trebuie sa scape de obsesia razbunarii. Din acest punct de vedere, si Victor Ponta, si Crin Antonescu, secondati onorabil de Dan Voiculescu (alias Daniel Constantin), s-au dovedit a fi cu un pas, daca nu cu o suta, inaintea partidelor pe care le conduc. Realismul lor politic imi da speranta ca Romania, in sfarsit, se poate schimba la fata. O alta latura buna a noii legi electorale este ca, privita in perspectiva, aeriseste considerabil scena politica romaneasca, si asa plina cu tot felul de ciurucuri si nulitati. Daca actuala lege electorala va functiona cel putin doua legislaturi, e de asteptat ca numarul partidelor politice care-si merita locul in Parlament sa scada simtitor. Partide mari, puternice si putine sunt de preferat intr-o democratie neconsolidata ca a noastra. Partide mici inseamna santaj, frane, incompetenta, obstacole, subdezvoltare. Romania actuala nu-si mai poate permite asa ceva, traumele trecutului se vad de la o posta.Noua lege electorala are si partea ei nedreapta. Gandita in jurul principiului „castigatorul ia totul”, legea face inutil votul celor care pun stampila pe partide cazute in dizgratie sau pe candidati cu sansa a doua. Cu alte cuvinte, cine nu ia locul intai dispare din peisaj. In felul asta, o parte din electorat nu va mai fi reprezentat in Parlament, in Consiliile Judetene si Locale. E bine ? E rau ? Inclin sa cred ca Romania merita o astfel de usurare, dupa atat balast politic carat in spinare mai bine de douazeci de ani. Pana acum am avut parte de mult si prost in politica. Ce-ar fi sa incercam si reversul medaliei? Putine partide si bune. In fine, devine din ce in ce mai clar ca cei ce nu vor vota candidatii USL-ului isi vor arunca buletinele de vot nu in urne, ci direct in lada cu gunoi. Sufragiul lor, desi democratic si corect exprimat, nu va avea nicio valoare. Spun asta pentru ca actuala incredere de care se bucura USL-ul plaseaza aceasta alianta pe locul intai in preferintele electoratului. Ce rost mai are sa-ti strici votul pe alti candidati daca in afara de USL nu mai conteaza nimeni?… Probabil ca multi dintre cei care inteleg asta si totusi nu agreeaza USL-ul vor sta acasa, nemaiostenindu-se sa mearga sa voteze Diacomati, Dandiaconesti, Balcani sau mai stiu eu ce alti munti de turism electoral.

MARIUS BESCHEA

Comentarii

comentariu

About the Author

-