Published On: mie, Mai 30th, 2012

Am visat ca Traian Basescu face politica

Share This
Tags

In mai bine de jumatate de secol de viata au fost destule lucruri care m-au ingrozit. Inundatiile din anii ’60, cutremurul din ’77, ultimul deceniul al regimului comunist , inapoierea noastra culturala si economica – ma rog, realitati pe care, mai mult sau mai putin, le-am resimtit aproape toti. Ceea ce insa a reusit sa-mi starneasca un nou si inedit sentiment de groaza este una dintre declaratiile relativ recente ale lui Traian Basescu. Intr-o discutie cu Ion Cristoiu, presedintele statului isi varsa vesnicul naduf pe cei care-i comenteaza nefavorabil deciziile politice sI aptitudinile sale de om de stat. Convins de superioritatea lui in stiinta politicii, Basescu ii spunea lui Cristoiu ca cea mai mare parte acelo care-l critica pe el, pe seful statului, nu ar lua nici macar nota 2 la un eventual examen politic. Ca atare, hotarat sa indrepte lucrurile, presedintele romanilor de nicaieri i-a declarat ziaristului neamului de niciunde ca, dupa ce isi termina mandatul la Cotroceni, o sa infiinteze o scoala unde sa-i invete el politica pe toti neavenitii care azi se incumeta sa-i dea lui lectii. Asadar, dom’ profesor Basescu vrea sa-i lumineze negresit pe prostii patriei…Nu-mi venea sa cred ca ascultam ceea ce auzeam. Nu-mi venea sa cred ca Traian Basescu poate fi asa de complexat de micimea lui. Nu-mi venea sa cred ca un repetent in materie de politica (interna si externa), ca un corigent la democratie viseaza ca poate sa dea lectii cuiva. Traiam un cosmar sI incercam sa ma trezesc. Cand mi-am revenit, intr-un tarziu, mi-a venit ideea sa contabilizez cateva dintre calitatile de politician ale lui Traian Basescu. Si iata ce mi-a iesit.

De-a lungul timpului, multi comentatori si analisti politici, pro si antibasisti, au cazut de acord ca marinarul de la malul marii e, nu-i asa, un ”animal politic” , un “redutabil politician” , un “candidat vesnic castigator” , etc. Dupa doi-trei ani de presedintie baseasca , o parte dintre analistii de care va vorbesc (in scris) si-au schimbat parerea intelegand adevaratele liminite ale personajului din fruntea statului. imparatul nu mai avea haine si goliciunea era atat de evidenta, incat spectatorii cinstiti cu ei insisi (inclusive orbii) au recunoscut ca l-au supraestimat pe Traian al lui Basescu. Sigur ca s-au gasit suficient de multi chiori de meserie care nici azi nu vor sa-si recunoasca naivitatea sau incapatanarea de a vedea calitati politice deosebite la un om eminamente smecher. Sigur ca sunt inca foarte multi care, din considerente strict materiale, continua sa vada in Basescu un politician rarisim, un vizionar, un om al istoriei. Personal, ma numar printre cei care l-au votat pe Traian Basescu pentru ca ma saturasem de Adrian Nastase sI de Ion Iliescu. Ma saturasem nu atat de ei, cat de regimul lor. La doua saptamani dupa ce a ajuns presedinte, Basescu m-a uluit, facandu-ma sa regret ca m-am dus sa votez. Am inceput de atunci sa-l privesc cu foarte mare atentie, uneori cu o atentie pe care n-o merita, numai si numai ca sa-mi cantaresc greseala. Am constatat ca greutatea erorii  mele de a-l fi votat pe Traian Basescu crestea de la zi la zi, devenind o povara pentru propria-mi constiinta. Ceea ce constatam la Traian Basescu nu remarcasem nici la Ion Iliescu, nici la Adrian Nastase, oricat de antipatici imi devenisera amandoi dupa atatia ani de guvernare PSD-ista. {n fata ochilor mi se contura, incetul cu incetul, un nou tip de presedinte: presedintele – calamitate. Un presedinte care-si angajeaza consilieri doar ca sa fie sigur ca are pe cine sa contrazica si de la cine sa primeasca raspunsuri pe care nu le aude. Consilierii lui sunt buni atata vreme cat sugestiile lor vin in intampinarea convingerilor presedintelui.Traian Basescu se inconjoara de prea multe femei, de prea multi tineri, de prea multi semidocti, de prea multi oameni santajabili, si toate astea pentru a se simti stapan pe sine si peste ceilalti, pentru a nu fi contrazis, pentru a fi ascultat orbeste, pentru a fi admirat si chiar venerat in mod sincer sau prefacut. Prin tot ce face, Basescu cerseste atentie, privata sau publica. Omul acesta are un respect nesatios pentru cultul personalitatii si asta sigur e un semn ca nu stie politica. E, mai degraba, un semn de slabiciune. N-am vazut atat de multe convingeri decat la oamenii lipsiti totalmente de indoieli. Toate frazele lui Traian Basescu exprima o certitudine, niciodata omul acesta nu are ezitari in privinta justei lui judecati. E asta un semn ca Traian Basescu stie politica ? Infailibilul presedinte al rrromanilor isi debiteaza ideile pe unde apuca, nu conteaza ca e in parlament, la hipermarket, la Predeal, la Cotroceni, pe podul de la Maracineni sau pe podiumul de la Bruxelles, la radio, la televiziune, pe internet, pe extranet, pe infranet. Prin atmosfera terestra a Romaniei plutesc ideile extraterestre ale lui Traian Basescu. Fiind pamantean, n-am putut in ruptul capului sa pricep cum o extraterestra ca Elena Basescu a aterizat in Parlamentul Europei, facandu-se si facandu-ne de rasul intregii planete sub privirea parinteasca a unui tata lipsit de simtul ridicolului. Dupa o asemenea prostie politica, te astepti ca un adevarat om de stat din Europa sau din alte tari civilizate sa te mai bage in seama ? Traian Basescu n-a stiut si n-o sa stie niciodata sa se ridice mai sus de piciorul broastei. Ce om politic este acela care se plange ca a fost jignit pe tot parcursul mandatului prezidential, in vreme ce el insusI a umilit metodic o intreaga natiune, chiar si pe cei ce i-au mancat din palma lasandu-se cumparati ca niste marfuri intelectuale care sa-l legitimize ? Iesirile in public ale lui Basescu n-au fost altceva decat o nesfarsita serie de jigniri aduse inteligentei sociale si societatii insesi. Modul in care acest om raspunde criticilor este mai mult decat jignitor, este aproape o injuratura. Infinita vulgaritate a lui Traian Basescu a fost pe placul multora. La inceput a fost pe placul rrromanilor, chiar daca intelectualitatea si-a exprimat rezerva fata de limbajul si atitudinea lui Basescu. Cu timpul, populatia s-a cam saturat de vesnica lui indecenta, intelegand ca Traian Basescu abuzeaza de vulgaritate ca sa-si consolideze popularitatea. El nu are nimic altceva de oferit propriei lui natiuni. {nsasI atitudinea lui de a rade in hohote dupa ce socoteste ca a scos pe gura vreo vorba de duh este un semn al educatiei lui precare. Prin acest gest, care il caracterizeaza in mod definitoriu, el incearca sa forteze auditoriul sa-i dea dreptate. Razand tot timpul, el ii sileste pe cei din jur sa-l socoteasca nostim, chiar simpatic. Asa a ajuns la o simpatie de 10%, tocmai el, cel mai priceput om politic al planetei.

Daca partile rele ale lui Traian Basescu s-ar opri aici, tot ar fi prea mult pentru un om de stat al vremurilor noastre. Dar inca n-am atins cele mai grave probleme ale chiriasului de la Cotroceni. Lipsit de cultura politica, cu o vaga cultura generala, Basescu ii dispretuieste suveran pe oamenii cu carte. El nu se instruieste, el nu citeste carti, instructia ii repugna ( afara doar daca e vorba de cea de tip cazon !!).Traian Basescu se bazeaza pe fler, conducerea statului este pentru el o simpla scamatorie de sef de trib, ca si cum Romania ar fi parte din Uniunea Africana, de parca Romania s-ar afla, temporal, in Epoca Pietrei (ne) Cioplite. Incultura si rautatea acestui sef de trib nu l-a ocolit nici macar pe Regele Mihai. Personaj extrem de marunt in politica romaneasca, extrem de marunt la scara istoriei si extrem de marunt in viitoarea constiinta publica, Traian Basescu se incumeta sa emita judecati de valoare in legatura cu actele politice ale adevaratilor oameni de stat ai Romaniei. Este ca si cum un elev repetent de nenumarate ori incearca sa-l invete carte pe profesorul universitar pe care nici macar nu l-a cunoscut. Va inchipuiti ceva mai ridicol decat spoiala de politica marinareasca pusa in balanta cu rigurozitatea politicii intr-o casa regala ?? E mai mult decat comic, e grotesc. Si, in niciun caz, nu-i o dovada de pricepere politica sa condamni un gest pe care n-ai cum sa-l intelegi. E un semn clar de ignoranta, daca nu cumva e altceva la mijloc: rautatea patologica a personajului insignificant, a micului complexat. Basescu a ajuns sa se bage singur in seama, otravit de propriul venin pe care-l arunca, in exces, spre oamenii politici europeni care-i strang mana doar din motive strict protocolare. Traian Basescu ii cearta nu numai pe rrromani, ci si pe olandezi, pe francezi, pe rusi. Este certaret pentru ca el confunda artagul cu demnitatea.Face parte, spre ghinionul nostru, din galeria sinistrelor figuri ale istoriei recente – Bush, Berlusconi, Sarkozy, Orban, Putin. E de teapa lor, dar nu se ridica nici macar la nivelul lor politic de intelegere a lumii in care traim. Basescu nu intelege globalizarea nici macar cat un student la stiinte politice. Adept mascat al corporatismului modern, presedintele Romaniei ignora problemele uriase pe care le aduce lacomia capitalismului neo-liberal. Basescu doreste nici mai mult, nici mai putin decat desfiintarea statului social. Si asta azi, in Europa, in perfect contratimp cu cerintele istoriei si ale societatii sufocate de nesabuinta capitalismului fara limite. {n conceptia lui Basescu, oamenii sunt un simplu balast pentru stat, niste cersetori care merita sa fie batuti cu pietre sI legati la stalpul infamiei. {n timp ce planeta vireaza spre stanga, manata de nemiloasa criza mondiala, Traian Basescu smuceste de haturi spre dreapta, singur si neinteles de nimeni. Sa fie vorba de prostie ? Sa fie vorba de neputinta ? Caci ma gandesc ca visul oricarui politician de mana a treia e sa conduca un stat amorf, fara obligatii fata de cetatenii sai, lasandu-i pe supusi sa se descurce cum or sti in jungla capitalista a bancherilor si a corporatiilor care se imbogatesc concediind angajati si scazand salariile norocosilor care raman in organigrame. Din acest punct de vedere, Basescu e chiar anacronic. Ceea ce nu pricepe aces om lipsit de cultura politica este caracterul preponderant social si chiar socialist al majoritatii statelor europene de-a lungul intregii istorii moderne a batranului nostru continent. Europa este un teritoriu social in cel mai inalt grad, nu este si nu va fi niciodata o alta America. Sa vorbesti, in conditiile astea, despre diminuarea rolului social al statului este fie o dovada de crasa ignoranta, fie un semn de pura nesimtire, ambele variante fiind condamnabile la un politician care se pretinde responsabil.

Dispretul lu Traian Basescu fata de cetateni s-a manifestat constant, cu exceptia perioadelor de varf ale campaniilor electorale. {ntelepciunea lui politica sa-l fi indemnat sa le spuna celor ce nu mai vad in Romania o tara cu viitor sa plece in pribegie ? Un adevarat om de stat isi alunga conationaliicare nu-I agreeaza politica ? Un adevarat om de stat sustine ca n-are ce sa schimbe in comportamentul sau nici atunci cand toata lumea ii arata ca a gresit ? Un adevarat om de stat promoveaza femei care vorbesc despre misoginismul politic masculin cu fervoarea mahalagioaicei care se viseaza “lady” ? Nu poti sa ai piele de cocos si sa te crezi “Alba–ca- Zapada”, nici macar in visele cu polutii nocturne ale adolescentilor virgini. {n ce tara din lumea civilizata Roberta Anastase ori Elena Udrea ar fi capatat ceva mai mult decat o reputatie mondena prin revistele interzise minorilor ? Traian Basescu, in imensa lui intelepciune, a umplut politica romaneasca, si asa aproape saturata, cu personaje de carton (sau catoon!), cu Hekali si Jekali, cu Chipsi si Dalesi, cu Donald Dacsi, cu Mickey Mausi si, mai ales, cu nenumarate Betty Boop. Tot presedintele rrromanilor e principalul, dar nu singurul vinovat de ascensiunea politica a unui impostor de josnica speta, pe numele lui de fals telecast Dan Diaconescu, o caricatura de politician care promite cai albastri, prune musicale si saltele comestibile tuturor admiratorilor OTV-ului. Satui de atata inteligenta cotrocenista, o sesime dintre romani vrea sa le pedepseasca pe celelalte cinci sesimi oferindu-le gratios noi episoade cu Elodia Ghinescu. Ridicolul e la el acasa in tara lui Basescu Traian, un smecheras din portul Constanta care se viseaza Ulise calatorind pe corabia Romanica.

{n fine, locul lui Basescu in politica nu este nici macar la Primaria Bucurestilor, oras pentru care n-a facut mai nimic in afara de a-i plange soarta. A sti o bruma de administratie nu-ti da dreptul sa pretinzi ca poti sa faci sau sa predai politica. Cel mai potrivit loc pentru Traian Basescu ar fi o primarie rurala, acolo unde toata comuna s-ar uita cu gura cascata la plombele marinarului de uscat atunci cand el le-ar explica ascultatorilor, sfatos, cum e cu reforma satului rrromanesc si a taranimiii lenese. Vai de steaua noastra (nu cea a lui Becali)!

Marius Beschea

Comentarii

comentariu

About the Author

-