Published On: vin, Apr 6th, 2012

“Surpriza” presedintelui inainte de Congresul Extraordinar USL

Share This
Tags

Constient ca USL va castiga detasat atat alegerile locale, cat si pe cele parlamentare, si ca viitoarea guvernare va fi una net ostila opiniilor sale, presedintele Traian Basescu scoate din palarie iepurele-surpriza. Aducand din nou in discutie referendumul din 2009 pentru modificarea Constitutiei, Basescu conditioneaza DEMISIA sa tocmai de indeplinirea acestei “vointe a poporului”: implementarea unui Parlament unicameral, cu un maximum de 300 de deputati si senatori.

Astfel, presedintele a trimis cate o scrisoare fiecaruia dintre cei trei presedinti USL, Victor Ponta, Crin Antonescu si Daniel Constantin, in care isi manifesta intentia ca, odata conditia sa indeplinita, sa demisioneze din cea mai inalta functie in stat pentru ca in noiembrie 2012 alegerile anticipate prezidentiale sa se desfasoare simultan cu cele parlamentare.

Redam in continuare textul integral al scrisorii lui Traian Basescu:

“Stimate domnule Presedinte,

Imi este cunoscut faptul ca in cursul zilei de 7 aprilie 2012 se desfasoara Congresul Extraordinar al partidului pe care il conduceti.

Consecvent ideii de respectare a votului electoratului si principiilor Constitutiei imi permit sa va reamintesc faptul ca prin Referendumul din noiembrie 2009 electoratul a votat pentru Parlament Unicameral si maxim 300 de membri ai Parlamentului. Acest subiect cu propuneri adecvate l-am ridicat si in cadrul consultarilor care au avut loc la Palatul Cotroceni in data de 6 februarie 2012.

Din pacate, propunerea mea cu privire la revizuirea Constitutiei pentru implementarea rezultatului referendumului din noiembrie 2009 a ramas pana astazi fara un raspuns oficial din partea partidului dumneavoastra.

Avand in vedere credinta mea ca organele colective de conducere ale partidelor sunt cele care trebuie antrenate in deciziile importante pentru tara, va adresez rugamintea respectoasa de a supune Congresului Extraordinar al partidului pe care il conduceti urmatoarele propuneri avand ca obiectiv respectarea votului romanilor:

1. Participarea parlamentarilor partidului dumneavoastra la procesul de revizuire a Constitutiei pentru punerea acesteia in acord cu rezultatul referendumului din noiembrie 2009 (parlament unicameral, 300 parlamentari);

2. Revizuirea ar trebui sa includa si reducerea mandatului Presedintelui Romaniei la 4 ani astfel incat alegerile parlamentare si prezidentiale sa se desfasoare simultan;

3. Lucrarile pentru adoptarea legii de revizuire a Constitutiei ar trebui sa se desfasoare astfel incat legea de revizuire a Constitutiei sa fie supusa referendumului cu ocazia alegerilor locale.

In cazul in care veti accepta revizuirea Constitutiei asa cum ea a fost ceruta prin referendumul din noiembrie 2009, dar si propunerea mea de reducere a mandatului presedintelui la 4 ani, va garantez ca in timp util voi demisiona din functia de presedinte al Romaniei, astfel incat alegerile legislative din noiembrie 2012 sa se desfasoare simultan cu alegerile prezidentiale.

Consider ca o astfel de abordare este in masura a da oamenilor politici ocazia sa respecte inscrisul constitutional de la art. 2 din Constitutia Romaniei care precizeaza dreptul de exercitare a suveranitatii nationale a poporului roman prin referendum.

In acelasi timp, apreciez ca revenirea la mandatul de 4 ani pentru Presedintele Romaniei este necesara in perspectiva consolidarii deplinei democratii. ”

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-