Published On: mie, Apr 4th, 2012

Parinti iresponsabili, copii fara copilarie

Share This
Tags

Pe fondul inregistrarii unor cazuri de disparitie de la domiciliu a minorilor, sesizate de parinti sau rude, politistii de la Compartimentul Analiza si Prevenirea Criminalitatii, din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Braila, aduc in atentia persoanelor responsabile de educatia si ingrijirea lor, pentru a preveni fuga de acasa a acestora, o situatie de fapt si implicatiile emotionale

Situatia

In atentia politistilor a intrat recent un caz in care o fata de 13 ani a plecat de la domiciliu. Copila, aflata in grija bunicii, undeva intr-un sat din judetul Braila, a ales sa plece de acasa si sa locuiasca alaturi de un adolescent de 16 ani si de parintii acestuia. Ceea ce nu este firesc este faptul ca cei doi copii intretin de bunavoie relatii sexuale, situatie tolerata de parintii baiatului si sesizata autoritatilor de o alta persoana care a inteles ca aceasta stare de lucruri nu este tocmai normala si nici legala.

Politistii au intocmit dosar penal tanarului, conform Art. 198, din Codul Penal, incadrarea juridica fiind de „act sexual cu un minor”.

Copiii fara copilarie

Aducerea pe lume a unui copil este pentru unii bucuria suprema, pentru unii inseamna stradanii, eforturi si drame, iar pentru altii este o intamplare. Din pacate, aceste „intamplari” au consecinte neplacute cand vine vorba de asumarea responsabilitatilor in ceea ce priveste cresterea, dar, mai ales, educarea copiilor. La varstele mai fragede ale pruncilor lor, parintii considera ca oferirea de hrana si adapost sunt suficiente, iar supravegherea acestora este lasata de multe ori in seama unor terte persoane la fel de dezinteresate sau, chiar, in grija divinitatii, atata timp cat copiii se afla in preajma locuintei.

Cand acestia mai cresc, incep sa exploreze vecinatatea, “sa iasa in lume” si chiar sa mearga la scoala, in cele mai fericite cazuri, iar parintii, ocupati cu diverse alte lucruri, considera ca misiunea lor este aproape incheiata, anume ca le-au dat viata, i-au hranit, le-au asigurat un adapost si haine si i-au dat la scoala, si ca, de acum, copilul este mare si nu mai necesita atentie. Ca sa nu mai vorbim de cei care au alte prioritati in viata decat asumarea statutului de parinte si lasa copiii in grija bunicilor. Acestia din urma sunt, asadar, responsabili pentru eventualele neajunsuri. Pe umerii lor, si asa garboviti de vreme, sunt puse sarcini mult prea grele carora, deseori, nu le pot face fata singuri.

In oricare dintre aceste situatii, supravegherea si incercarile stangace de educatie esueaza. Ceea ce nu stiu foarte multi dintre parinti este faptul ca un copil nu are nevoie doar de mancare, adapost si haine. Pentru a se dezvolte normal, un copil are nevoie, mai intai, de dragoste si afectiune, cele care potenteaza intreaga evolutie si, mai ales, evolutia proceselor cognitive. Este dovedit faptul ca „abandonarea emotionala” a copiilor le incetineste ritmul de dezvoltare, faptul ca, de cele mai multe ori, copiii refuza alimentatia sau suportul afectiv oferit de alte persoane decat parintii si ca, adesea, se instaleaza stari depresive.

Ulterior, cand copiii mai cresc, tot afectivitatea inlesneste achizitiile in plan intelectual si conturarea armonioasa a trasaturilor de personalitate. Iar undeva prin adolescenta structura psihica a viitorului adult este „asezata” tot pe baze afective. Cand parintele lipseste fizic sau emotional, principalul factor modelator este hazardul. Ce e bine si ce e rau, moral sau imoral, legal sa ilegal, copilul le descopera din alte surse, cum ar fi vecinii, rudele sau prietenii, care nu garanteaza corectitudinea informatiilor.

Parinti de ocazie

In locul parintilor, altii devin persoane de referinta in viata copiilor, investiti indirect cu responsabilitati educative. Astfel, parintii isi pot vedea nestingheriti de viata lor, unii fiind preocupati sa-si castige painea de maine, unii fiind pusi pe capatuiala, iar altii fiind ocupati, pur si simplu, sa-si caute fericirea.

Toate acestea sunt situatii de viata obisnuite, atata timp cat cei care au adus pe lume o fiinta nu uita ca aceasta are nevoie de ei, chiar daca zilele de munca sunt lungi si obositoare, chiar daca asigurarea unui trai decent inseamna truda in plus sau daca fericirea se afla in satul vecin.

Daca parintii nu uita ca sunt parinti si ca au responsabilitati, detaliile devin mai putin importante. Este foarte adevarat ca nimeni nu te invata cum sa fii un parinte bun, insa, nimeni nu este perfect, nici macar parintii. Ei pot doar sa faca tot ce le sta in putinta si ceea ce cred ca este mai bine pentru copilul lor. Insa, nici atentia excesiva din partea parintilor nu garanteaza succesul in educarea corecta si adaptarea optima in societate a copilului. Este nevoie de o dozare a eforturilor din partea acestora ajustate la nevoile, disponibilitatile si capacitatile de care dispune copilul.

Comunitatea si autoritatile locale

Este cert faptul ca au existat si vor exista copii lipsiti de dragostea si ocrotirea parintilor si care, conform legilor evolutiei, vor creste chiar si in aceste conditii. Daca parintii nu pot fi alaturi de ei din diferite motive si nici bunicii si nici alte persoane, poate ceilalti ar trebui sa se implice mai mult: preotul, cadrele didactice, asistentii sociali, psihologii etc. Oricine ar putea sa dea o mana de ajutor acolo unde cei care ar fi trebuit sa puna umarul au ales sa de-a bir cu fugitii.

Avand in vedere ca familia este celula societatii, autoritatile brailene atrag permanent atentia la cresterea si educarea in special a copiilor si tinerilor, deoarece se acestia se leaga indisolubil notiunea de “societate sanatoasa”, cu valori si principii solide.

Comentarii

comentariu

About the Author

-