Published On: mar, Apr 24th, 2012

Liberalii brăileni ajută pensionarii afectaţi de tăierea ilegală a pensiilor

Share This
Tags

* ei vor primi la sediul PNL consiliere juridică şi formularele tipizate necesare pentru a-şi recupera banii

Organizaţia Municipală a PNL Brăila şi Organizaţia Pensionarilor Liberali consideră că actuala guvernare continuă să-şi bată joc de pensionari, pe care îi supune la umilinţe de nedescris. Potrivit unui comunicat dat publicitătii, soluţia pe care a găsit-o guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, anume de a pune oamenii pe drumuri pentru a depune câte o solicitare în justiţie pentru recuperarea banilor, este „inacceptabilă”.

PNL Brăila îi va ajuta pe pensionari să-şi recâştige banii cuveniţi. Astfel, începând de săptămâna viitoare, persoanele care nu au reuşit să demareze nici o acţiune de recuperare a sumele pierdute, sau care au întâmpinat diferite piedici în depunerea actelor necesare obţinerii banilor, sunt aşteptate la sediul PNL pentru a fi sprijinite să-şi recâştige dreptatea. Pensionarii brăileni vor primi de la liberali formularele tipizate necesare acestui demers, dar şi consiliere juridică.

„Decizia Curţii Constituţionale demonstrează fără echivoc că guvernul a luat măsuri de austeritate în dispreţul Constituţiei. Puterea actuală a lovit brutal tocmai în respectul faţă de lege şi Constituţie, afectând profund o categorie socială marcată de sărăcie. Tergiversarea în plata unor drepturi s-a întâmplat şi în cazul educaţiei – profesorii urmând să primească banii la care erau îndreptăţiţi prin lege până în anul 2016. Situaţia pensionarilor este însa diferită – banii nu le-au fost promişi ci le-au fost luaţi. Mai mult, amânarea la restituire, fie şi prin obligarea lor de a se adresa justiţiei este profund injustă şi imorală. Tocmai de aceea, PNL Brăila se va implica direct în a-i ajuta pe oameni să-şi recâştige sumele de bani pierdute”, a declarat liberalul Alexandru Dănăilă

Din punctul de vedere al PNL Brăila, declaraţiile reci şi ironice din ultimii ani ale liderilor PDL către pensionari, începând cu preşedintele Băsescu, continuând cu Boc, Udrea şi recent cu ministrul Boghicevici, care spunea că încă 45 de zile nu se aplică hotărârea CCR, au demonstrat, încă o dată, dispreţul Guvernului la adresa unor oameni care au muncit şi au cotizat la stat o viaţă întreagă.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-