Published On: mie, Mar 21st, 2012

Sute de hectare – distruse din neglijenta

Share This
Tags

*1456 de arderi necontrolate au fost inregistrate la nivel national in doar 4 zile

La nivel national, in ultima perioada, fenomenul de incendiere a vegetatiei uscate, de miristi, inclusiv cu afectarea fondului silvic s-a amplificat alarmant, inregistrandu-se un numar de 1456 arderi necontrolate, astfel: 95 in data de 16.03, 405 in data de 17.03, 527 in data de 18.03 si 415 in data de 19.03.2012.

La nivelul judetului Braila, de la inceputul acestui an, structurile operative ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dunarea” al judetului Braila, in cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situatii de Urgenta si angajati ai ocoalelor silvice, au intervenit la 12 de arderi necontrolate, ce au afectat aproximativ 363 de hectare de vegetatie uscata.

Interventii au fost in municipiul Braila – 5, Faurei – 2, Chiscani – 1, Vadeni – 2, Movila Miresii – 1 si Insula Mica a Brailei – 1.

In acest sens, Prefectul judetului Braila a emis Ordinul nr. 105 din 20.03.2012, privind evitarea producerii arderilor necontrolate ca urmare a incendierii miristilor, a actiunilor de igienizare a terenurilor, a distrugerii prin ardere a resturilor menajere, furaje sau vegetatie uscata din gradini si curti.

Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dunarea” al judetului Braila face apel la cetateni in vederea respectarii masurilor specifice de prevenire a incendiilor.

Arderea se va realiza numai pe timp de zi, in conditii meteorologice fara vant. La arderea miristilor se va parcela miristii in suprafete de maximum 10 ha, prin fasii arate, se va izola zona de ardere fata de cai de comunicatie, constructii, culturi agricole vecine, instalatii, fond forestier, prin executarea de fasii arate se va avea in vedere asigurarea, pana la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere si stingere a eventualelor incendii sI asigurarea pentru suprafete de ardere mai mici de 5 ha a substantelor si mijloacelor de stingere necesare, iar in cazul suprafetelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apa, a mijloacelor de tractare si a personalului de deservire. La arderea vegetatiei uscate si a resturilor vegetale se va avea in vedere, executarea arderii in zone care sa nu permita propagarea focului la fondul forestier/constructii si sa nu afecteze retelele electrice, de comunicatii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile, curatarea de vegetatie a suprafetei din jurul fiecarei gramezi pe o distanta de 5 m, supravegherea permanenta a arderii si stingerea totala a focului inainte de parasirea locului arderii. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deseurilor si miristilor se efectueaza numai pe baza permisului de lucru cu foc, emis prin grija primarului de catre seful serviciului voluntar pentru situatii de urgenta, in locurile special amenajate, dupa ce a fost informat in prealabil serviciul voluntar pentru situatii de urgenta. Primarii sunt obligati sa aduca la cunostinta cetatenilor prevederile generale si specifice ce trebuie sa fie respectate cand executa arderi de miristi, vegetatie uscata si resturi vegetale si, totodata, sa urmareasca aplicarea acestora. In padure, fumatul si focul deschis sunt strict interzise, cu exceptia locurilor special amenajate in acest sens. Detinatorii de paduri, a caror incendiere poate pune in pericol populatia si bunurile sale materiale, obiectivele sociale si capacitatile productive sau pot aduce prejudicii mediului, sunt obligati sa ia masuri aparare impotriva incendiilor si sa se doteze cu mijloace tehnice de prevenire si stingere a incendiilor, indiferent de titularul de proprietate. Persoanele fizice si juridice care desfasoara activitati in limitele fondului forestier de stat sau privat au obligatia dotarii cu mijloace tehnice de prevenire si stingere a incendiilor si instruirii personalului.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deseurilor si a altor materiale combustibile, fara obtinerea permisului de lucru cu foc si fara luarea masurilor pentru impiedicarea propagarii focului la vecinatati, se sanctioneaza contraventional cu amenzi cuprinse intre 1000 – 2500 de lei.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-