Published On: lun, Feb 6th, 2012

142 de ani de la “nasterea” complexului de inferioritate

Share This
Tags

Astazi se implinesc 142 de ani de la nasterea doctorului si psihologului austriac Alfred Adler, de care se leaga indispensabil aparitia notiunii de “complex de inferioritate”.

Pentru Adler, sentimentul de inferioritate si corelatul sau, aspiratia spre autoafirmare, reprezinta doua din formele de baza sub care poate sa apara sentimentul valorii proprii.

Prima forma este caracteristica, in general, varstei copilariei, cand mica fiinta umana constata cu durere cat de putin pregatita este, in comparatie cu adultii, sa raspunda adecvat cerintelor complexe ale mediului social. Acest sentiment poate fi accentuat de o constitutie fizica anormala (o infirmitate), de o situatie economica si sociala precara, de o educatie deficitara, etc.

In intelesul acordat de Adler, complexul de inferioritate este un efect fatal al unei comparatii, este un simptom maladiv, un semn de tulburare a tendintei normale de autovalorificare.

Depasirea sentimentului de inferioritate se realizeaza frecvent prin mecanismul compensarii. Fenomenul compensarii, ca proces de contrabalansare a unei deficiente, insatisfactii sau nerealizari, a fost generalizat de Adler pentru intreaga dezvoltare psihica a persoanei. In opinia sa, compensarea are caracterul unei legi de baza a vietii psihice si desemneaza acea reactie a individului ca intreg la o lipsa oarecare.

La baza reactiei de compensare, Adler pune simtul imperfectiunii care antreneaza si mobilizeaza posibilitatile ascunse, profunde, ale organismului si le dirijeaza spre compensarea deficientei respective: “Defectele constitutionale si alte stari analoage”, spune Adler, “fac sa apara un sentiment de inferioritate, care impune compensarea in sensul unei exaltari a sentimentului personalitatii…Fortele compensatiei creeaza dispozitive interne in acest scop.”

Cum spuneam, complexul de inferioritate deformeaza caracterul, de aceea, compensarea este necesara, pentru ca, uneori contribuie la procesul de echilibrare interioara. Conform conceptiei lui Adler, fenomenul compensatiei reprezinta un instrument special al tendintei de afirmare proprie. Compensatia poate fi de mai multe feluri. Adler o imparte in directa sau indirecta.

Compensatia directa tinde spre inlaturarea defectului prin manifestari in directia inferioritatii respective. Aceasta include efortul de a depasi o inferioritate prin ea insasi, de exemplu, cel lipsit de simt muzical persevereaza, totusi, in a face muzica instrumentala sau vocala

Ori de cate ori personalitatea depaseste un esec printr-un succes obtinut in planul altor activitati decat cel in care s-a inregistrat esecul, avem de-a face cu un fenomen de compensatie indirecta. Spre deosebire de compensatia directa, cea indirecta cauta sa depaseasca inferioritatea prin activitati de alt ordin, care sa umbreasca defectele simtite.

„Mastile” compensatorii implica fenomenul de substituire, atunci cand o tendinta sau trebuinta individuala nu poate fi satisfacuta prin obiectul adecvat ei, ea se poate indrepta asupra altui obiect, mai mult sau mai putin inrudit cu primul, de calitate superioara sau inferioara.

Substituirea motivului, Adler a subliniat acest gen de reactii: oamenii care au o inferioritate vadita tind sa si-o compenseze, cautand sa-i domine pe ceilalti intr-un domeniu sau altul.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-