Published On: mie, Ian 11th, 2012

Un moto-simbol

Share This
Tags

In decembrie 1989 tinerii patriei au infruntat cu piepturile goale tancuri si mitraliere. Destui la numar au platit cu viata curajul de a se opune violentei armelor pentru un ideal comun, pentru a se putea  exprima liber, pentru democratie parlamentara, impotriva dictaturii, a partidului unic.

Revolutie sau nu, evenimente, – pentru unii tragice -, lovitura de stat de origine autohtona sau manipulare externa, nu mai conteaza acum. Rezultatul a fost in adevar pluralismul politic si obtinerea mult-ravnitei libertati.

O vreme a fiintat o anume forma de democratie, partide aflate la putere cu credibilitatea erodata de guvernari dezastruoase au avut bunul-simt sa accepte infrangerea electorala, sa cedeze in favoarea altora, sa se produca acea mult-dorita alternanta la conducerea treburilor tarii.

Potrivit, insa, unui frumos obicei romanesc, o anume putere doreste mort-copt sa se instaleze definitiv, si pentru asta recurge la o propaganda desantata, pe principiul “mi-au murit laudatorii, lauda-ma gura”. Seamana aceasta auto-adulatie picatura cu propaganda comunista. Este de remarcat o deosebire de substanta, in timp ce comunistii au mai facut cate ceva pentru tara, mai un metrou, mai acolo niste fabrici si uzine, mai o agricultura ecologica, mai niste scoli, gradinite, spitale si alte alea, astia “fac” doar cativa kilometri de autostrada. Este o mare deosebire, nu-i asa?!

Nu este diferenta intre formele de propaganda, intre exagerarile voite, intre laudele reciproce contrar tuturor evidentelor, in ciuda tuturor sondajelor de opinie care le dau cele mai scazute cote de popularitate si incredere. Dar ce conteaza?

Grava insa, deosebit de grava mi se pare tendinta tot mai evidenta de a pune “pumnul in gura” criticilor, opozitiei de orice fel.

Ei bine, in acest context, motto-ul acestei publicatii, “mai bine sa ne fie frica decat rusine” devine un simbol, frica de represalii ca nu se aliniaza corului artificial de aplaudaci, ca nu ridica osanale “maretelor realizari”, ca nu canta, cu entuziasm revolutionar, “epoca de aur”.

Dar si rusinea de a nu avea curajul propriilor opinii, a propriilor pareri. Sa nu ne fie rusine fata de memoria celor ce, cu pieptul gol in fata gloantelor din  decembrie 1989. Fratilor, la curajul vostru de a infrunta un sistem opresiv il alaturam pe al nostru!

Jenica Chiriac

Comentarii

comentariu

About the Author

-