Published On: lun, Ian 16th, 2012

Ucenic la locul de munca de la varsta de 16 ani

Share This
Tags

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Braila instiinteaza locuitorii judetului despre noile prevederi ale Legii nr. 279/2005 actualizata, privind ucenicia la locul de munca si a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, reglementate prin Hotararea Guvernului nr. 234/2006 actualizata, unde angajatorii pot recurge si la programe de formare profesionala prin ucenicie la locul de munca.

Astfel companiile pot incadra, ca ucenic in munca, orice persoana fizica ce a implinit varsta de 16 ani, dar nu mai mult de 25 de ani, si nu detine o calificare pentru ocupatia in care se organizeaza ucenicia la locul de munca. Persoana fizica poate incheia un contract de ucenicie, in calitate de ucenic, si la implinirea varstei de 15 ani, cu acordul scris al parintilor sau al reprezentantilor legali, pentru activitati potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile si cunostintele sale, daca astfel nu ii sunt afectate sanatatea, dezvoltarea si pregatirea profesionala. Lipsa acordului parintilor sau al reprezentantilor legali atrage dupa sine nulitatea contractului de ucenicie.

Pentru formarea profesionala a ucenicului, angajatorul se obliga sa desemneze un coordonator de ucenicie, salariat al angajatorului; sa asigure ucenicului accesul la pregatire teoretica si practica, precum si toate conditiile necesare astfel incat coordonatorul de ucenicie sa isi indeplineasca sarcinile in ceea ce priveste formarea ucenicului; sa organizeze evaluarea pregatirii teoretice si practice a ucenicului, printr-un centru de evaluare si certificare a competentelor profesionale obtinute pe alte cai decat cele formale, si de a suporta costurile evaluarii si certificarii formarii profesionale prin ucenicie la locul de munca.

Durata contractului de ucenicie este cuprinsa intre 12 luni si 3 ani.

Angajatorul care incheie un contract de ucenicie la locul de munca, conform prezentei legi, poate primi lunar, la cerere, din bugetul asigurarilor pentru somaj, pe perioada derularii contractului de ucenicie, pentru un ucenic, o suma egala cu 60% din valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca in vigoare.

Mai multe detalii in ceea ce priveste ucenicia la locul de munca pot fi aflate la  Centrul de Formare Profesionala al A.J.O.F.M. Braila, din Str. Sergent Tataru, nr. 2, Corp B, etaj 3 sau la numerele de telefon 0239/613080; 0239/613034. (M.M.)

Comentarii

comentariu

About the Author

-