Published On: vin, Ian 6th, 2012

Manastirea Maxineni

Share This
Tags

Manastirea Maxineni, unul dintre cele mai importante repere istorice ale judetului a fost ctitorita de domnitorul Matei Basarab al Tarii Romanesti in perioada 1636-1637, pe locul unei vechi biserici. Atestata pentru intaia data la 2 septembrie 1637, manastirea a fost ridicata pe locul unei biserici mai vechi de lemn. Lucrarile de constructie au durat pana la 25 iunie 1651, cand a avut loc sfintirea bisericii.

Inca de la inceput manastirea a jucat un important rol spiritual si duhovnicesc, dar si unul militar si politic, fapt ce a atras asupra sa si numeroase pradaciuni din partea ostilor straine. De aceea domnitorii munteni au dorit in mod constant intarirea materiala a manastirii, fiind demn de mentionat sprijinul domnitorilor Mihnea al III-lea Radu, Grigore Ghica, }erban Cantacuzino, Sf. Constantin Brancoveanu, dar si al domnilor fanarioti ai Tarii Romanesti din secolul al XVIII-lea. Datorita asezarii geografice, vremurilor vitrege si deselor inundatii, la mijlocul veacului al XVIII-lea manastirea ajunge pustie si fara egumen.

Singura restaurare majora are loc in perioada 1858-1859, sub domnia caimacanului Alexandru Ghica si a principelui Alexandru Ioan I, dupa cum atesta pisania asezata cu acest prilej. Dupa  1864, biserica a functionat ca lacas de cult pentru satenii din Maxineni pana la 1877. In timpul primului razboi mondial, la 1917, biserica este complet distrusa, ramanand in parasire si uitare vreme de mai bine de sapte decenii.

Dupa  1990, manastirea este reinfiintata, din initiativa Inaltpreasfintitului Casian al Dunarii de Jos si prin stradania arhim. Simeon Ovezea. Dupa savarsirea sa din viata, efortul de rezidire a manastirii este continuat de o mica obste de monahi, sprijinita de Primaria Municipiului Braila si de numerosi ctitori. La 24 iunie 2004, Chiriarhul Dunarii de Jos a sfintit noua biserica a manastirii si a binecuvantat noile corpuri de chilii.

Noua biserica a manastirii, situata la 45m de vechea ctitorie domneasca, a fost ridicata in perioada 2001-2004 in stilul bisericilor lui Matei Basarab. Biserica este prevazuta cu o singura turla, pe naos. (M.M.)

Comentarii

comentariu

About the Author

-