Published On: mar, Ian 31st, 2012

Guvernul a aprobat suspendarea taxei de poluare

Share This
Tags

La propunerea Ministerului Mediului si Padurilor, condus de Laszlo Borbely, Guvernul Romaniei a aprobat in sedinta de luni, 30 ianuarie 2012, Ordonanta de Urgenta pentru suspendarea aplicarii prevederilor din Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule referitoare la achitarea taxei de poluare pentru autovehiculele inmatriculate in Romania inainte de anul 2007. Suspendarea este valabila pana pe 31 decembrie 2012, inclusiv.

Totodata, actul normativ reglementeaza si situatia in care contribuabilii au achitat deja taxa pentru masinile inmatriculate in Romania inainte de 1 ianuarie 2007, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, in perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a acestei legi si data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta.

Acesti contribuabili pot solicita restituirea taxei, la organul fiscal competent, in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Celelalte prevederi ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule raman in vigoare. Astfel, se mentine reducerea taxei de poluare cu pana la 25% precum posibilitatea ca, in cazul in care taxa de poluare platita de la 1 iulie 2008 este mai mare decat cea rezultata din aplicarea acestei legi, contribuabilii sa poata solicita restituirea sumelor reprezentand diferenta de taxa platita.

Modalitatea de calcul a taxei este unitara pentru toate situatiile in care aceasta se achita. Aceasta se calculeaza pe baza unor criterii obiective (tipul motorizarii, capacitatea cilindrica, emisia de CO2 si norma de poluare), luand in considerare si deprecierea autoturismului.

Pe fondul protestelor organizate in ultimele zile in Bucuresti si alte orase ale tarii, in care una dintre revendicarile formulate vizeaza eliminarea taxei auto, coalitia guvernamentala a decis, in urma cu o saptamana, sa suspende pana la 1 ianuarie 2013 taxa de prima vanzare, cu explicatia ca proprietarii de masini vechi trebuie sa beneficieze de timp suplimentar pentru a vinde autovehiculele.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-