Published On: mar, Dec 20th, 2011

Talhar prins dupa mai bine de doua saptamani

Share This
Tags

In urma recursului inaintat de Parchetul de pe langa Judecatoria Braila, ieri, Tribunalul Braila a emis, pe numele lui M.G. mandat de arestare preventiva pe o perioada de 29 de zile, pentru comiterea infractiunii de talharie.

Politistii din cadrul Biroului Urmariri al Serviciului de Investigatii Criminale au pus in aplicare mandatul, incarcerandu-l pe cel in cauza in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva din cadrul IPJ Braila.

Reamintim ca, initial, M.G. a fost prezentat de catre Parchetul de pe  langa Judecatoria Braila instantei de judecata cu propunere de punere in miscare a actiunii penale si arestare preventiva, propunere care a fost respinsa, fiind dispusa masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu.

In fapt, politisti de la Biroul de Investigatii Criminale au desfasurat cercetari in doua cazuri de talharie si au stabilit si probat ca numitul M.G. (19 ani), din municipiul Braila, este principalul suspect al faptelor.

Astfel ca, in ziua de 4 decembrie a.c., la orele 20.30, acesta i-a smuls din mana brailencei A.G. (60 de ani), din Braila, care se deplasa pe Calea Calarasilor, poseta care continea suma de 40 de lei, actul de identitate al ei si al fiului sau, precum si doua telefoane mobile.

Tanarul in cauza a recunoscut fapta comisa, declarand ca telefoanele sustrase le-a vandut unor braileni, de la care au fost ridicate, ulterior, de politisti, si ca poseta a aruncat-o. Cartelele SIM din cele doua telefoane, portofelul si o sticluta cu parfum au fost gasite de politisti in locuinta suspectului, in urma unei perchezitii domiciliare, urmand sa fie predate partii vatamate.

Fiind extinse cercetarile, judiciaristii au stabilit ca M.G., prin acelas mod de operare, a mai comis o talharie asupra brailencei T.N. (57 de ani), la data de 6 decembrie a.c., in jurul orelor 20.00, tot pe Calea Calarasilor.

Politistii au recuperat si i-au restituit partii vatamate doar poseta sustrasa, pe care suspectul a aruncat-o imediat dupa comiterea faptei, urmand sa fie recuperate si bunurile din poseta (documente si bani).

Fata de cel in cauza a fost inceputa urmarirea penala pentru savarsirea infractiunii de talharie si a fost retinut pentru 24 de ore, urmand sa fie prezentat instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva.

Cercetarile continua in vederea stabilirii intregii activitati infractionale a acestuia.

Comentarii

comentariu

About the Author

-