Published On: mar, Dec 20th, 2011

Colegul senatorului Cibu, condamnat la un an de inchisoare

Share This
Tags

Dosarul senatorului UNPR Serban Mihailescu, cunoscut si sub apelativul “Micky Spaga”, a ajuns in faza de solutionare, astfel ca instanta a decis condamnarea politicianului la pedeapsa cea mai grea dintre cele doua primite in dosarul sau de coruptie.

Mihailescu a fost trimis in judecata pentru faptul ca in urma cu aproape zece ani, in perioada cand ocupa fotoliul de ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, a primit de la Fanel Pavalache un numar de noua arme de vanatoare, in valoare totala de 26.400 lei noi. In urma luarii de mita din perioada 12 aprilie – 30 mai 2002, senatorul UNPR l-a numit pe Pavalache in functia de consilier in cadrul aceleiasi institutii.

Astfel, Serban Pavalache a primit pedeapsa de cinci luni de inchisoare cu suspendare pentru infractiunea de primire de foloase necuvenite si un an de inchisoare, tot cu suspendare, pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor, aplicandu-i-se in final pedeapsa cea mai grea din cele doua, respectiv un an cu suspendare.

Senatorul mai poate face recurs impotriva hotararii Inaltei Curti de Casatie si Justitie in fata completului de Cinci judecatori.

In plus, senatorul mai trebuie sa plateasca suma de 2000 de lei fata de stat cu titlu de cheltuieli de judecata, iar armele care fac obiectul dosarului de coruptie vor ramane in custodia statului.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-